Semnal de alarmă tras de un angajat al Ambulanţei Botoşani privind asistenţii medicali fără Bacalaureat: "Să ne trezim la realitate!"

Pregătirea profesională a anumitor persoane care ajung să lucreze în sistemul de sănătate botoşănean este pusă la îndoială de angajaţii cărora le-au trebuit ani întregi de studiu şi de pregătire pentru a ajunge la un nivel la care să asigure un act medical de calitate.

Semnal de alarmă tras de un angajat al Ambulanţei Botoşani privind asistenţii medicali fără Bacalaureat: "Să ne trezim la realitate!"

În cadrul Comisiei pentru Dialog Social, Tiberiu Roman, reprezentant din partea sindicaliştilor de la Ambulanţă, a adus în discuţie cazul asistenţilor medicali care ies pe bandă rulantă de pe băncile şcolilor postliceale dar care nu şi-au luat nici măcar Bacalaureatul.

La fel ca şi alţi angajaţi din sistemul public, şi cei din sănătate sunt nemulţumiţi de nivelul de salarizare şi atrag atenţia că neluarea unor măsuri care să mulţumească financiar vor avea efecte nedorite în timp.  

“O finalitate trebuie văzută, ce se întâmplă dacă nu se dă, să vedem şi efectele dezastrelor acestor legi. Munca o să fie la nivelul cu cât mă plăteşti atâta muncesc, ceea ce într-un sistem de urgenţă gen Spitalul Judeţean, gen Ambulanţa, mi se pare îngrozitor. Bănuiesc că domnii parlamentari care au fost în mandatele anterioare s-au gândit la aceste lucruri şi au înfiinţat şcoli postliceale fără Bacalaureat. Le convine. În acest an au ieşit 280 de elevi, asistenţi medicali, mergem pe principiul nu îţi convine să lucrezi vine următorul îl angajez pe un salariu mai mic fără Bacalaureat. Cred că o să fie o problemă mare. Noi cei care suntem acum au trecut ani să ne specializăm şi am trecut prin toate sitele ca să ajungem la nivelul la care suntem. Încercăm să deschidem ochii şi haideţi să facem ceva cu sistemul sanitar. Dacă nu reuşim să ne trezim la realitate acum cu salarizarea, o să ne dispară oamenii din sistem o să fie o problemă foarte mare. Să nu scadă calitatea serviciilor pe care încă la oferă angajaţii din sănătate”, a spus tranşant Tiberiu Roman.


Deputatul Tamara Ciofu a recunoscut că a împărtăşit aceleaşi sentimente vizavi de pregătirea profesională a celor care ajung asistenţi medicali fără să fi absolvit cu diplomă un liceu, dar susţine că această posibilitate este oferită tocmai de legislaţia europeană.

Tot ceea ce dezbatem acum preluăm ca iniţiativă legislativă, ca interpelare, şi încercăm să intervenim prin proiecte legislative. Despre asistenţii medicali fără Bacalaureat care urmează cursurile unor şcoli de profil din Botoşani ani de zile am fost extrem de reticentă asupra acestor absolvenți care urmează cursurile unei şcoli fără să le temrine pe cele pe care le-au început, ca să aflu cu surprindere că aceasta este o normă europeană şi că nu poţi obliga pe nimeni să se înscrie undeva chiar dacă nu are Bacalaureatul. Este o temă la care trebuie să reflectăm cu toţii şi să discutăm şi cu europarlamentarii”, a precizat deputatul Tamara Ciofu. 

Deputatul Mihaela Huncă a intervenit şi a spus că se poate intra într-o şcoală postliceală fără Bacalaureat, dar nu se poate finaliza fără acest examen, dar a fost contrazisă de angajatul Serviciului Judeţean de Ambulanţă care a relatat că sunt asistenţi medicali care şi-au ridicat diplomele, deşi nu au dat BAC-ul.

“Cum serviciile de ambulanţă şi-au permis să nu primească nici măcar şoferii fără Bacalaureat, la fel ar putea să facă şi spitalul lucrul acesta”, a mai spus Tiberiu Roman. 

 

Spune-ne opinia ta