Șefii Spitalului Mavromati vor să cumpere patru autovehicule noi

Șefii Spitalului Mavromati vor să cumpere patru autovehicule noi

Cea mai mare unitate spitalicească din județul Botoșani își va înnoi parcul auto, prin achiziționarea a patru noi autovehicule.

Investiția va fi realizată de Spitalul Județean Mavromati în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto național 2017-2019.

Unitatea spitalicească va achiziționa o auto izotermă transport alimente, în valoare de 120.000 lei, o autoutilitară în valoare de 144.000 lei și două autoturisme cu șapte, respectiv cinci locuri, fiecare în valoare de 82.000 lei.

Spitalul va da spre casare alte patru mașini, care sunt vechi, prima de casare ridicându-se la 26.000 de lei, diferența pentru cumpărarea noilor mașini urmând a fi suportată din bugetul unității sanitare.

Proiectul de hotărâre privind participarea Spitalului Județean la acest program de înnoire a parcului auto va fi supus dezbaterii și aprobării în ședința de Consiliu Județean din data de 29 iunie. 

 

Spune-ne opinia ta