SĂNĂTATE BUNĂ, CĂ-I PREA TÂRZIU! Sau despre meditație, rugăciune și însănătoșire, în suflet și trup

SĂNĂTATE BUNĂ, CĂ-I PREA TÂRZIU! Sau despre meditație, rugăciune și însănătoșire, în suflet și trup

Meditația are o componentă esențială – autoanaliza, autoevaluarea – care merge mână în mână cu rugăciunea. Ultima nu este nicidecum o "poezie" de recitat, o înșiruire de implorări evlavioase (spre ajutor) și de cereri de iertare (de păcate), ci o reflectare sinceră și atentă asupra înțelesului cuvintelor rostite, concomitent cu raportarea propriului comportament la îndemnurile acelor cuvinte. 

Când comportamentul, stilul de viață, traiul insului sunt ”ca-n rugăciune”, omul este ”cu Dumnezeu”, împăcat cu propria conștiință. Faptul înseamnă că a reușit să se iubească pe sine, adecvând la întregul cu el însuși (”cu Dumnezeu”), neavând atașamente diverse (exterioare), caz în care ”întregul” individului este numai cel săvârșit laolaltă cu ”obiectul” acelui atașament. Am pus ghilimele la ”întregul” fiindcă e limpede că în această situație omul e numai o părticică… agățată, ”o rotiță” dintr-un sistem de gândire și acțiune…Grosul fiind atașamentul: bani mai întâi, apoi obiecte, proprietăți, ”pasiuni”, imagine socială, recunoaștere profesională, funcții, indivizi lăudători etc.

De reținut că vocația individului (”darul de la Dumnezeu”) – extrem de variată de la om la om – este părăsită pentru o sumă de atașamente banale, comune unei largi majorități (bani, funcții, colecții, ”pasiuni” etc.), ca și când talentele adevărate au dispărut din specie, nemaiexistând oamenii ”artiști în ce fac” – de la grădinărit și tâmplărie, la pictură, muzică, păstorit, scris, bucătărie, pantofărie etc. Firește că dacă intervine atașamentul acesta îl duce și pe omul ”artist în ce face” tot spre boală. 

Omul care trăiește ca-n rugăciune este ”dezlegat de cele lumești” – cele din enumerarea de mai sus – asta neînsemnând că nu le poate practica (de la o mâncare gustoasă și un vin bun, la te miri ce alte bucurii), însă nu este ”legat”, atașat, dependent de ele, putând oricând renunța la a ”mai face o dată” sau la a continua acea practică, atunci când ea îi mănâncă timpul și, odată cu timpul, sănătatea, scurtându-i viața prin boală. Observarea acestei ”căderi” e cheia ”trezirii”, care reclamă voința înfrânării omului de a mai face ce a mai făcut anapoda, cât încă ar mai putea face și nu când nu mai poate face. Căința este o consecință esențială, care face parte din terapie. Ea înseamnă mărturisire – cu subiect și predicat – la speță, dinaintea celui căruia i-ai greșit. Nu numai la preot și nici sub forma ”Am greșit și eu ca tot omul...”. Căci numai adevărul eliberează având efect sanogenetic.

Boala, așadar , este rezultatul traiului incorect, ieșit din rugăciune, ”fără niciun Dumnezeu” – altul decât banii etc.- al traiului în atașamentele și dependențele enumerate. 

Omul bolnav ( sau viitorul bolnav) însemnând că nu s-a iubit pe sine, nu a iubit omul de lângă el (familia, ”întregul din 2”, cel ”din 3” cu pruncii), ci banii, obiectele, cariera… Nu a fost ”cel care este”, ci numai o parte dintr-un sistem. Un sistem exterior de gândire care i-a acaparat gândirea și acțiunea. Căci omul este și face ceea ce gândește. Fie că trăiește ”ca-n rugăciune”, fie că e ”posedat” de exterioritățile enumerate (lista lor nefiind epuizată).

Semnele căii greșite – care va duce omul la boală - apar devreme, dar sunt ignorate. Rostirile ”Sunt un bărbat puternic”, ”Sunt o femeie puternică” - implicit lipsa căinței - fiind la ordinea zilei și a … silei de a mai face, însemnnând însă ambiție. Obligațiile, scopurile, planurile de viitor – cine-l posedă?...- sunt motorul rătăcirii drumului și al căderii în boală, ”grație”…ambiției. Boala fiind o nedorită (dar necesară) atenționare că drumul de până atunci a fost greșit.

Sanogeneza prin meditație (cu rugăciune, autoanaliză și ”trezire”) asta înseamnă: abandonarea drumului care va sau a betegit omul. Meditația fără rugăciunea înțeleasă ca stil de viață, rămâne un ceremonial, o spoială ca toate spoielile: nedurabilă și ineficientă. O oglindă a stilului de viață (și de gândire) de până atunci (și în continuare) al acelui om. 

Oamenii îndeobște nu vor să își schimbe stilul de viață, preferând numai medicamentele (chimicele) venite din exterior, decât să se ajute și din interior. Este tot expresia dependenței (de medicamente de data asta, gândirea fiind aceeași), fapt care conduce - după ameliorări momentane (terapeutice, nu autoterapeutice!) - la recidiva bolii, la agravarea ei și, în cele din urmă, la stingerea trupului.

”Trezirea” prin bolile grave (și adesea fatale) este întâlnirea omului cu ”cel care ar fi putut fi”. Este momentul în care omul înțelege că, dacă i-ar mai fi dat să o ia de la început, altceva ar face în viață: ar trăi corect, ”cu Dumnezeu”. Ar face – de pildă – pictură, grădinărit, muzică etc.- fiind ”cel care este” și nu ”medicina”, ”dreptul” sau ”silvicultura”, fiindcă așa i-au spus părinții că ” e bine”, că ” e rentabil”: ”Ai să pictezi la pensie, sau în timpul liber!”… Sau ar face chiar ”medicina” sau” dreptul” etc., dar cu măsură, nedevenind robul banilor, al imaginii și poziției sociale asigurată de acestea. Ar avea ochi și timp pentru el însuși, pentru familie, nu numai pentru atașamente. Așa înțelege omul beteag ce e sănătatea, timpul, viața… Dar…Sănătate bună, că-i prea târziu!...

Nicolae Dărămuș

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bărbat de 47 de ani, sancționat pentru transport ilegal de persoane!

Joi, 28 Martie 2024
114

La data de 27 martie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul european E 587, în comuna Frumușica, un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, d...

Campania antidrog care educă elevii să aleagă înțelept, la Colegiului Economic ”Octav Onicescu” Botoșani (Foto)

Joi, 28 Martie 2024
71

În scopul prevenirii consumului de droguri în rândul populației de vârstă școlară, în perioada decembrie 2023 – iunie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean ...

Vești bune de la premierul României: supermarketurile nu vor fi închise în week-end!

Joi, 28 Martie 2024
73

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că magazinele nu vor fi închise în weekend, subliniind că, „din toate semnalele primite din r&aci...