Prima suspiciune de gripă din acest an în Botoşani. O femeie a ajuns în stare gravă la spital

O femeie a ajuns în stare gravă la spital, iar cadrele medicale suspectează o posibilă gripă. Pacienta, de 40 de ani, se află internată pe secţia de reanimare. 

Prima suspiciune de gripă din acest an în Botoşani. O femeie a ajuns în stare gravă la spital

Iniţial, femeia a fost internată la Secţia de Contagioase, însă starea ei s-a agravat şi a fost transferată la Terapie Intensivă. 

 „Pacienta abia mai respira şi a fost nevoie de transfer pe secţia de reanimare pentru a fi ventilată mecanic, în caz de nevoie”, a precizat un asistent din cadrul Spitalului Judeţean. 

Starea femeii s-a agravat în condiţiile în care este diagnosticată şi cu o boală cronică ce deja îi slăbise organismul. Cadrele medicale au prelevat probe şi le-au trimis spre analiză pentru a se vedea dacă se confirmă suspiciunile. 

În prezent, la nivelul judeţului, sunt raportate 1500 de viroze şi pneumonii în fiecare săptămână. 

„Până în prezent au fost administrate aproximativ 9.000 de vaccinuri în prima lună. Având în vedere că a fost şi o perioadă cu vacanţe, cifra este una bună şi cererea există. Cei doritori pot solicita în continuare de la medicii de familie sau la DSP vaccin şi este indicat să o facă pentru a dezvolta anticorpii necesari”, a precizat medicul Irina Alecu, epidemiolog şef al DSP

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sfântul Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului; Sfântul Cuvios Teodor Trihina

astăzi, 08:14
5

Sfântul Teotim a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mare (378-395) în Sciţia Mică sau Dobrogea de astăzi şi era Episcop al Tomisului. El se bucura de atâta cinste &...

S-a stins un fost primar din Botoșani. ”Un exemplu remarcabil pentru toți cei din jur” (Foto)

Vineri, 19 Aprilie 2024
1341

Liberalul Costel Șoptică a transmis un mesaj de condoleanțe, alăturând deopotrivă cuvinte de apreciere pentru un ”brav coleg atât de valoros și dedicat oamenilor”.Ioa...

Hermannstadt - FC Botoșani 1-1! Ghinion teribil: pierdem două puncte în prelungiri

Vineri, 19 Aprilie 2024
356

FC Botoșani a reușit să obțină doar un punct în disputa cu Hermannstadt, din deplasare. Trupa lui Bogdan Andone a ajuns la șapte victorii în cinci meciuri de playout, dar păstrează șanse s...