Mii de botoşăneni operaţi la Spitalul Mavromati. Care sunt cele mai “solicitate” secţii!

Mii de botoşăneni operaţi la Spitalul Mavromati. Care sunt cele mai “solicitate” secţii!

Mii de botoşăneni sunt operaţi, anual, de medicii de la Spitalul Judeţean Mavromati, iar în ultimii ani numărul intervenţiilor chirurgicale a înregistrat o creştere şi ca urmare a faptului că s-a lărgit paleta de operaţii prin înfiinţarea unor noi compartimente, cum ar fi cel de neurochirugie, dar şi ca urmare a dotărilor cu aparatură.

În cursul acestui an, la Spitalul Mavromati şi la secţiile exterioare s-au făcut până acum 6.837 de operaţii, cele mai multe, 1.758 la număr, fiind pe Secţia chirurgie generală, urmată de Secţia ortopedie şi traumatologie, cu 927 de pacienţi operaţi, şi Secţia chirurgie plastică şi reparatorie, cu 710 operaţii.

Pe tot parcursul anului 2016, la cea mai mare unitate spitalicească din judeţul Botoşani s-au efectuat 8.899 de intervenţii chirurgicale, dintre care 2.123 pe Secţia Chirurgie generală şi 1.369 de intervenţii chirurgicale au fost făcute de medicii ortopezi.

Deschiderea Compartimentului de neurochirurgie a făcut posibile operaţiile şi pe această specializare, în 2016 fiind 139 de intervenţii, iar anul acesta 63.

“Pe Secţia chirurgie generală, cele mai frecvente intervenţii chirurgicale au fost hernie inghinală, calculi de vezică biliară, pancreatită acută, apendicită acută, iar pe Secţia ortopedie fracturi la nivelul membrelor inferioare”, a precizat medicul Ştefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Mavromati.

 

 

Spune-ne opinia ta