1) Sindromul drobului de sare. 2) Microbii şi alergiile. 3) Moda fobiilor. 4) Teama de grăsime. 5) Mîncarea surogat. 6) Mîncarea ca religie. 7) Pînă unde mergi cu frica? 8) Postul la copii. 9) Prescripţii canonice cu referire la mîncare.
Prin intermediul grupului Antiparenting, am putut observa fobia pe care o au unele mame faţă de microbi şi de eventualele boli pe care le-ar putea contacta copiii lor. Privită din perspectiva copilăriei mele, această spaimă seamănă cu scena descrisă de Ion Creangă în povestea „Prostia omenească", unde o gospodină plînge speriată de gîndul că drobul de sare ar putea cădea de pe sobă şi să-i ucidă copilul. Sindromul „drobului de sare" ia amploare, şi astăzi mamele care ţipă rînd cineva se apropie de copilul lor pentru a le oferi o bomboană alcătuiesc un curent. Copiii sînt şterşi cu spirt şi ele însele se sterilizează înainte de a-şi atinge copiii. Pentru că ştiu ele cum e să iei viruşi - este argumentul. Da, aceşti copii vor lua viruşi şi cei mai slabi microbi le vor pune în pericol sănătatea. Ei nu se vor putea bucura de jocurile în natură şi cu animale, deoarece vor face alergii. Pornind de la faptul simplu că microbii există peste tot, a te şterge cu spirt nu este o soluţie - noi trebuie să ne obişnuim organismul să fie imun la microbi, după principiul după care acţionează vaccinurile.
Am copilărit la poalele pădurii, ferit de restul lumii, mîncînd fructele şi poamele direct din copaci, la fel şi roşiile sau castraveţii, ştergîndu-le cu palma sau de pantaloni dacă erau prăfuite, fără să mă gîndesc vreodată că au nevoie să fie spălate. Nici acum nu spăl fructele şi legumele, astfel încît prietenii, pentru care îmi place să gătesc, mi le smulg din mînă cînd mă văd cu ele şi aleargă la chiuvetă, ştiind că dacă vor legume spălate trebuie să şi le spele singuri. Am avut toaleta la marginea grădinii, nici pomină de canalizare! Jocurile mele erau cu animalele, călăream caii, berbecii şi porcii, mă pupam cu dinii si beam apă din aceeaşi cutie de conservă de pe piatra de la izvor din care beau toţi trecătorii. Am 40 de ani, dar niciodată nu am contactat vreo molimă, nu am făcut vreo indigestie sau vreo alergie. Dorm în lînă, în puf de plop şi in puf de lebădă, dacă o fi să ajung vreodată. O singură dată am mîncat pe săturate ciuperci otrăvitoare pe care le-am copt în pădure şi mi-a fost rău. Am avut greţuri şi am vomitat mult, pînă am ajuns să scot un suc verde. Am mers pe picioarele mele, m-am odihnit şi m-am ridicat ca nou, fără să fie nevoie de intervenţia medicului. Un copil sterilizat, cel mai probabil că ar fi murit.
Teama de microbi nu doar că slăbeşte imunitatea şi te face mai vulnerabil, dar ajunge să strice o bună relaţionare cu ceilalţi. Oamenii ajung să se ferească unii de alţii ca de nişte purtători de microbi, ca de leproşi. Lucrul acesta este urît, sălbatic şi lipsit de temei.
Fiţi senini şi iubitori cu toţi cei care vă ies în cale. Atunci cînd cineva oferă o bomboană sau un fruct copilului, o face din dragoste. Dacă nu puteţi oferi şi voi ceva în schimb, oferiţi un zîmbet şi o vorbă bună. Să fiţi siguri: microbii'se tem de zîmbete şi de vorbele bune!
Alimentaţia este o altă temă la modă care aprinde spiritele. Dacă în toate timpurile era o problemă cum să ai ceva de mîncat, în zilele noastre problema este cum să te opreşti din mâncat.
Ingrăşarea este un fenomen care ameninţă planeta la fel ca poluarea şi despădurirea.
In condiţiile în care cea mai mare cantitate din alimentele care se vînd pe piaţă sînt de fapt produse reciclate şi amestecuri de surogate, este întemeiată grija părinţilor pentru felul în care îşi aleg hrana pentru copiii lor.
Unul dintre cei mai în vogă bucătari din lume, britanicul Jamie Oliver, a spus despre mîncarea oferită la Mc Donalds că este mîncare pentru dini. Drept răspuns, cea mai mare reţea de mîncăruri fast foods l-a dat în judecată. Mai bine nu o făcea, pentru că Mc Donalds a pierdut procesul. Jamie Oliver a demonstrat că mîncărurile pe care le comercializează această reţea, ca de altfel şi multe altele, sînt făcute din oase de animale măcinate, tendoane şi alte părţi care în mod normal se aruncă la cîini. Pentru a le păstra o perioadă cît mai lungă de timp, aceste surogate sînt tratate cu soluţii toxice.
Legislaţia internaţională prevede expres obligaţia de a indica pe ambalajul produselor conţinutul lor, precum şi conservanţii, coloranţii şi aromatizatorii folosiţi. Majoritatea substanţelor sînt toxice şi dăunătoare pentru organism, legea interzicîndu-le doar pe cele foarte toxice şi letale. în unele ţări este interzisă reciclarea produselor şi se solicită dovada distrugerii loturilor de produse expirate, ceea ce nu este la noi. Surse din interiorul companiilor producătoare de pîine şi mezeluri din Moldova mi-au confirmat că atît pîinea, cît şi salamurile care nu se vînd se reciclează şi ajung iarăşi pe raft. De asemenea, Republica Moldova a ratificat legea prin care pot fi introduse în ţară deşeuri animale, adică maţe, oase şi piele. Oficialităţile au de clarat că aceste deşeuri se introduc ca hrană pentru cîini şi pisici, însă au fost voci care au acuzat guvernul că a asigurat cadru legal pentru producerea mezelurilor din deşeuri animale destinate oamenilor.
Această realitate îngrijorătoare a creat condiţiile pentru apariţia unui contracurent de rezistenţă. Milioane de oameni din întreaga lume au renunţat să mai mănînce carne şi produse semifabricate din came, de- clarîndu-le nesănătoase. Dacă iniţial refuzul cărnii se făcea din considerentele de sănătate bazate pe argumente gen Jamie Oliver, cu timpul reacţia a căpătat şi un fundal ideologic, astfel încît mulţi dintre cei care refuză carnea o fac din convingeri pe care ei le numesc nonviolente. Trebuie să ştim că refuzul consumului de carne nu este un fenomen nou, în Antichitate existînd multe secte care aveau restricţii alimentare. Creştinismul a avut încă de la începuturi o reacţie echilibrată faţă de toţi cei care încercau să facă o filosofie din mîncare, considerînd neadecvate refuzul consumului de carne şi lactate, fapt prevăzut în mai multe canoane de-a lungul istoriei.
Grija pentru alimentaţia copiilor trebuie să se afle undeva, la mijloc, între cele două extreme. Dacă e să alegem între Mc Donalds şi veganism, cei mai bine e să alegem Jamie Oliver. Această glumă sper să fie înţeleasă în sensul de a alege întotdeauna o mîncare sanătoasă, făcută cu dragoste din tot ce a lăsat Dumnezeu spre mîncare omului.
Acelaşi lucru se referă la sare, zahăr şi ciocolată. Copilul trebuie să mănînce din toate acestea cu măsura cuvenită.
Un aspect important pentru părinţii credincioşi este postul. Canoanele bisericeşti nu prevăd post pentru copii şi gravide. Dacă însă copilul doreşte să participe la atmosfera din casă în perioada celor patru posturi de peste an, încurajaţi această pornire bună printr-un post mai uşor, de pilda renunţarea la carne miercurea şi vinerea sau orice altă formă de asceză la îndemîna copiilor, avînd ca scop disciplina, şi nu înfometarea.
Dacă ar fi să-mi amintesc care era mîncarea mea preferată în copilărie, afirm fără a sta pe gînduri că ouăle. Mi le aduceam singur din cuibar şi mi le prăjeam în tigaie sub formă de omletă. Omleta mea preferată era făcută din zece ouă de casă. Pot să spxm că am mîncat aproape zilnic o omletă din zece ouă vreme de mulţi ani. Contrar tuturor avertizărilor, sînt întru totul sănătos si niciodată nu am resimţit nimic din ce ar trebui să resimtă un om care mănîncă mai mult de patru ouă pe săptămînă. Şi asta pentru că un copil sănătos, atunci cînd are preferinţe alimentare, o face pentru că acele alimente conţin substanţe de care are nevoie în acel moment. Astăzi eu nu mai pot mînca atîtea ouă şi le mănînc mult mai rar.
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
ANTIPARENTING, EDITURA CATHISMA