Medicii de la Botoșani și-au ales conducerea. Consiliul Judeţean al Colegiului Medicilor Botoşani va fi compus din 13 medici

Medicii de la Botoșani și-au ales conducerea. Consiliul Judeţean al Colegiului Medicilor Botoşani va fi compus din 13 medici

Medicii botoşăneni şi-au votat reprezentanţii la nivel judeţean şi naţional. Consiliul Judeţean al Colegiului Medicilor Botoşani va fi compus din 13 medici.

Aproape jumătate dintre cei peste 500 de medici din judeţ au fost la vot în cele două zile în care şi-au putut exprima opţiunile în privinţa conducerii Colegiului Medicilor.

În urma voturilor au fost desemnaţi membrii consiliului judeţean, dar şi cei care vor reprezenta judeţul în Adunarea Generală la nivel naţional.

Consiliul Judeţean al Colegiului Medicilor Botoşani va fi compus din 13 medici. Cei care au fost votaţi să îşi conducă colegii în următorii patru ani sunt Constantin Moşneguţu, Constantin Andone, Ecaterina Chihaia, Anca Andone, Simona Moşneguţu, Monica Adăscăliţei, Doiniţa Condorovici, Mihaela Miler, Nicuşor Curteanu, Vitalie Munteanu, Mărioara Răusanu, Constantin Pleşca şi Ana-Maria Neamţu. Dintre aceştia se va desemna, prin vot în cadrul consiliului, şi viitorul preşedinte al Colegiului Medicilor Botoşani.

În Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România au fost aleşi medicii Constantin Moşneguţu, Ecaterina Chihaia, Simona Moşneguţu, Monica Adăscăliţei, Radu Laurian, Claudia Malancea şi Cristian Vicol.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Hermannstadt - FC Botoşani, astăzi de la ora 17:30

astăzi, 14:03
13

FC Hermannstadt şi FC Botoşani se întâlnesc astăzi în etapa a cincea a play-out-ului Superligii.Vezi oferta Superbet pentru meciul cu Hermannstadt!Gazdele sunt lideri &i...

Contabila născută în Botoșani pasionată de fotbal, care luptă în competiția pentru ”1 milion”! (Foto)

astăzi, 14:02
37

Se numără printre cei 50 de concurenți de la „Insula de 1 milion” pentru că își dorește de mult timp să apară într-o emisiune televizată. Aceasta luptă pentru fiul ș...

Sancțiuni de 9.000 de lei pentru apelare nejustificată sau abuzivă la 112!

astăzi, 13:29
25

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 3 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și ...