Lipsă acută de medici pe una dintre secţiile Spitalului Mavromati: "Apar liste de aşteptare"

Una dintre secţiile Spitalului Judeţean Mavromati, unde pentru pacienţi orice zi în plus contează, se confruntă la ora actuală cu un deficit major de medici.

Lipsă acută de medici pe una dintre secţiile Spitalului Mavromati: "Apar liste de aşteptare"

 Medicul Stefan Bercea  

Este vorba de Secţia Oncologie, unde activitatea medicală este asigurată de doar trei medici, necesarul fiind de cel puţin şase medici.

Potrivit medicului Ştefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, lipsa de personal de pe această secţie face ca şi actul medical să fie afectat şi să se facă uneori chiar liste de aşteptare.

“Există un deficit major în cadrul Secţiei Oncologie, legat de numărul medicilor care asigură activitatea medicală. Există în prezent doi medici, doamna doctor Movanu şi doamna doctor Cojocaru, care asigură activitatea  pe secţie, iar linia de gardă mai este asigurată şi de doamna doctor Roşioru. Din discuţia cu personalul secţiei mi s-a comunicat că în luna februarie ar mai veni să asigure linie de gardă un rezident dintr-un centru universitar. În pregătire avem medici rezidenţi şi estimăm ca în anul 2020 doi din aceşti medici rezidenţi să se prezinte la Botoşani. Este îngreunată activitatea privind asigurarea actului medical, asigurarea consultaţiilor, pacienţii sunt reprogramaţi, apar listele de aşteptare”, a precizat medicul Ştefan Bercea.

Pe Secţia Ocologie sunt 60 de paturi, mulţi dintre pacienţi fiind în faze terminale. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Claudia Luca

Zeci de dispoziţii emise de un primar din judeţul Botoşani, nelegale!

astăzi, 07:55
2685

Situaţia s-a înregistrat la Primăria comunei Prăjeni, unde primarul Alexandru Răileanu a emis 36 de dispoziţii care nu respectau criteriile de legalitate. Dispoziţiile priveau calculu...

Lucrări de consolidare pe două drumuri judeţene, cu bani de la CNI

Duminică, 21 Ianuarie 2018
939

Consiliul Judeţean Botoşani va primi anul acesta bani de la Compania Naţională de Investiţii (CNI) pentru lucrări de consolidare pe două drumuri judeţene unde sunt probleme din cauza alunecăr...

Judeţul Botoşani, în top la accesarea fondurilor pentru Casa Verde

Duminică, 21 Ianuarie 2018
1087

Potrivit directorului Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani, Eugen Mateciuc, pentru dosarele depuse în sesiunea octombrie 2016,  evaluarea și decontarea s-a făcut în cursul anului 2017....