Stiri.Botosani.ro a fost una dintre publicațiile on-line care încă din startul epidemiei de coronavirus COVID-19 din China a tratat cu maximă seriozitate acest subiect. Și asta în ciuda injuriilor aduse de cititori, despre care continuăm să credem că au fost ținuți captivi în “adormire” de autoritățile române. Autorități care prezentau public infecția COVID-19 ca pe o simplă gripă, spunând că “prin coronavirus trecem în fiecare an”.
Astăzi vă prezentăm povestea trăită de un cetățean britanic infectat cu coronavirus pentru a ști exact prin ce trece un pacient în lupta cu noul virus, cât durează și de ce nu este doar o simplă gripă.
Un tânăr de 25 de ani, primul cetățean britanic confirmat cu coronavirus, vorbește despre „cea mai groaznică boală pe care a avut-o”, care i-a provocat „frisoane, dificultăți de respirare și dureri în tot corpul”.
Connor Reed, în vârstă de 25 de ani, este un profesor britanic din North Wales stabilit în orașul chinez Wuhan, epicentrul epidemiei de coronavirus.
În luna noiembrie, bărbatul a devenit primul britanic confirmat cu noul virus. Într-un interviu pentru Daily Mail, profesorul a povestit cum a învins boala care a infectat zeci de mii de persoane pe glob.
Acesta a ținut un jurnal pe zile în care a notat exact stările pe care le-a avut în această perioadă:
Ziua 1, 25 noiembrie 2019 – Am răcit. Strănut și ochii îmi sunt puțin încețoșați. Nu e totuși destul de rău încât să nu merg la muncă. Am ajuns în această țară să predau engleză, dar acum sunt managerul unei școli din Wuhan, unde trăiesc de 7 luni.
Vorbesc mandarină fluent și slujba mea e interesantă. Răceala mea nu ar trebui să fie prea contagioasă, deci nu am motiv să nu merg la muncă. Trăiesc singur, deci nu sunt șanse mari să o dau altei persoane. Nu există știri despre un nou virus. Nu am motive de îngrijorare, e doar un strănut.
Ziua 2 – Mă doare gâtul. Îmi amintesc ce făcea mama când eram mic și îmi prepar apă fierbinte cu miere. Acum e mai bine.
Ziua 3 – Nu fumez și nu beau aproape deloc. Dar e important pentru mine să scap repede de răceală, ca să fiu bine pentru muncă.
Ziua 4 – Am dormit ca un bebeluș azi noapte. Whiskey-ul chinezesc este un tratament bun pentru orice.
Ziua 5 – Am scăpat de răceală, chiar nu a fost mare lucru.
Ziua 7 - Am vorbit prea devreme. Mă simt oribil. Nu mai e doar o simplă răceală. Mă doare tot corpul, capul îmi explodează, ochii îmi ard și gâtul meu e blocat. Răceala a coborât în piept și am o tuse urâtă.
Simptomele m-au lovit ca un tren după-amiaza asta și dacă nu se întâmplă un miracol, nu am cum să ajung mâine la muncă. Nu doar pentru că mă simt rău, ci nu vreau să dau răceala altor colegi.
Ziua 8 – Nu merg la muncă azi. I-am avertizat că e posibil să lipsesc toată săptămâna. Până și oasele mă dor. E greu de imaginat că o să îmi revin curând.
Până și să mă dau jos din pat e dureros. Stau în pat și mă uit la televizor, încerc să nu tușesc prea mult pentru că doare prea tare.
Ziua 9 – Până și pisica mea pare că începe să se simtă rău. Nu mai e așa plină de viață și nu mai vrea să mănânce. Nu o condamn, și eu mi-am pierdut pofta de mâncare.
Ziua 10 – Încă am febră. Am terminat un sfert de sticlă de whiskey și nu mă simt în stare să ies să mai iau. Nu contează, nu cred că alcoolul ăsta chinezesc mă ajuta prea mult.
Ziua 11 – Dintr-o dată mă simt mai bine, cel puțin fizic. Răceala s-a dus. Dar pisica a murit. Nu știu dacă avea ce am și eu, sau măcar dacă pisicile iau răceală umană. Mă simt oribil.
Ziua 12 – Tocmai când mâ gândeam că am scăpat, răceala s-a întors. Respir greu. Mă epuizează să mă ridic din pat să merg la baie. Transpir, ard, sunt amețit și tremur. Televizorul e pornit dar nu înțeleg mai nimic. Noaptea asta e un coșmar. Simt că mă sufoc, nu m-am simțit așa rău în viața mea.
Când expir, plămânii mei sună ca o pungă de hârtie mototolită. Trebuie să merg la doctor. Dacă chem serviciile de urgență, trebuie să plătesc ambulanța și o să mă coste o avere. Sunt bolnav, dar nu cred că sunt pe moarte, nu?
Pot să rezist să merg cu taxiul. Mă duc la Spitalul Universitar Zhongnan pentru că acolo sunt mulți străini. Nu prea are sens, dar vreau să văd un doctor britanic. Când ajung acolo, doctorii îmi spun că am pneumonie. De aia plămânii mei scoteau sunetul ăla.
Ziua 13 – Am ajuns înapoi acasă ieri, târziu. Doctorii mi-au dat antibiotice pentru pneumonie dar nu îmi vine să le iau. Sunt îngrijorat că corpul meu o să devină rezistent la antibiotice și dacă mă îmbolnăvesc vreodată tare și am nevoie de ele, nu o să își mai facă efectul. Încerc să înving boala asta cu remedii tradiționale.
Mă ajută să știu că e pneumonie. Am doar 25 de ani și sunt sănătos în general: îmi spun că nu am motive de îngrijorare. Am un Balsam de Tigri. Se pune în apă fierbinte și stau cu un prosop pe cap să îl inhalez.
Ziua 14 - Fierbe o oală cu apă. Adaugă Balsamul de Tigri. Prosop pe cap. O oră sub prosop. Repetă.
Ziua 15 - Toate zilele par ca una.
Ziua 16 – O sun pe mama mea, care e în Australia. Nu avea rost să o sun până acum, doar s-ar fi îngrijorat și ar fi sărit într-un avion. Asta n-ar fi mers: durează 100 de ani să primești o viză de vizitator în China. Sunt fericit că îi aud vocea, chiar dacă eu nu prea pot să vorbesc.
Ziua 17 – Mă simt un pic mai bine, dar nu vreau să mă entuziasmez încă. Am mai trecut prin asta.
Ziua 18 – Plămânii mei nu mai sună ca o grămadă de crengi rupte.
Ziua 19 – Mă simt destul de bine încât să ies din casă să îmi mai iau Balsam de Tigri. Nasul mi s-a desfundat suficient încât să miros ce gătesc vecinii mei și cred că mi se face poftă de mâncare pentru prima dată în două săptămâni.
Ziua 22 - Speram să mă pot întoarce la muncă, dar nu am nicio șansă. Pneumonia s-a dus, dar acum mă doare corpul extrem de tare. Sinusurile sunt în agonie și urechile stau să îmi explodeze. Știu că nu e prea bine dar îmi masez interiorul urechii cu bucățele de vată, încercând să scap de durere.
Ziua 24 – Aleluia! Cred că sunt mai bine. Cine ar fi știut că o răceală poate să fie așa groaznică?
Ziua 36 – Un pont de la un prieten mă face să mă duc grăbit la magazine. Aparent, oficialii chinezi sunt îngrijorați de un virus nou care se răspândește prin oraș. Sunt zvonuri despre ore de mers acasă seara și restricții de călătorie. Știu ce va însemna asta – cumpărături de panică în magazine. Așa că e nevoie să fac ceva rezerve de mâncare și lucruri esențiale până se hotărăște toată lumea să facă asta.
Ziua 37 – Zvonurile erau adevărate. Toată lumea trebuie să stea azi înăuntru. Din ce am auzit, virusul e o răceală nesuferită care poate provoca pneumonie. Ei, asta sună cunoscut.
Ziua 52 – O notificare de la spital mă informează că am fost infectat cu coronavirusul Wuhan. Presupun că ar trebui să fiu fericit acum că nu îl pot lua din nou – sunt imun!
Totuși, trebuie să port zilnic mască la fel ca toată lumea dacă ies din casă, sau risc să fiu arestat. Autoritățile chineze sunt foarte dure în ceea ce privește izolarea virusului.
Ziua 67 – Întreaga lume începe să audă de coronavirus. Le-am spus câtorva prieteni pe Facebook și cumva știrea a ajuns în presă.
Ziariștii locali din orașul meu din Marea Britanie au fost în contact cu mine. Poate am luat coronavirusul de la piața de pește.
E un loc bun la preț, parte din locurile obișnuite pentru locuitorii din Wuhan.
De când epidemia a devenit știre internațională, am văzut rapoarte isterice (în special în presa americană), conform cărora în piața din Wuhan s-ar vinde carne de liliac și chiar de koala. Nu am văzut niciodată așa ceva.
Ziua 72, 4 februarie - Se pare că un ziar crede că e extraordinar că am încercat să mă vindec cu whiskey.
Vreau să menționez că nu aveam idee atunci ce aveam. Un articol din New York Times spune: „Un profesor britanic pretinde că a învins coronavirusul cu whiskey fierbinte și miere”.
Îmi doresc să fi fost așa ușor.