Femeie care urma să nască, refuzată de 5 spitale pe motiv că are 160 de kilograme!

Femeie care urma să nască, refuzată de 5 spitale pe motiv că are 160 de kilograme!

O femeie în vârstă de 28 de ani din Bârlad, care urma să nască, a fost refuzată de 5 spitale, motivul invocat de reprezentanții unităților medicale fiind acela că tânăra are 160 de kilograme, iar mesele de operație nu ar fi susţinut-o, relatează Mediafax. Femeia a fost transportată, în cele din urmă, cu o ambulanță a Serviciului de Ambulanţă Vaslui, la Spitalul Pantelimon din Bucureşti, unde a născut prin cezariană.

Femeia a fost însoțită în ambulanță de un medic, iar ambulanța a oprit și la Spitalul din Buzău, pentru ca pacienta să primească tratament, deoarece ea putea oricând să intre în travaliu.

Ajunsă la Spitalul Pantelimon, femeia a născut, prin cezariană, un copil care cântărește 3,9 kilograme. Atât ea, cât și bebelușul, sunt în stare bună, potrivit cadrelor medicale.

Tânăra a ajuns la Spitalul din Bârlad în timpul nopții, pentru că trebuia să nască, însă medicii şi-au declinat competenţa, dată fiind complexitatea cazului, către Maternitatea "Elena Doamna" din Iași. Și aici, însă, cazul a fost refuzat.

"Pacienta are peste 160 kg, la o înălţime de 1,50 m. Medicul de gardă a prezentat cazul colegilor de la Maternitatea 'Elena Doamna' Iaşi, acolo unde erau transferate, de regulă, cazurile de risc, ce ne depăşesc competenţele. Transferul a fost refuzat, invocându-se faptul că maternitatea nu are o masă care să susţină greutatea unei paciente obeze. Acest lucru este unul fals. Mesele de acest gen pot susţine o persoană de până la 250 kg", a declarat marţi Adrian Gheorghiu, purtătorul de cuvânt al spitalului din Bârlad. 

Acesta a adăugat că medicul de la Bârlad ar fi încercat transferul şi la Spitalul Judeţean Vaslui, şi la Maternitatea 'Cuza Vodă', din Iaşi, precum şi la spitalul din Galaţi, iar, în cele din urmă, femeia a ajuns la Bucureşti, la Spitalul Pantelimon, după câteva ore.

"Din ce ştiu, medicul a cerut transportul la Bucureşti cu ajutorul unui elicopter SMURD, dar, de asemenea, ar fi fost refuzat. Aici nu cunosc motivele. Ştiu, însă, că gravida a ajuns la Spitalul Pantelimon", a mai precizat Adrian Gheorghiu.

Șeful UPU-SMURD Iaşi, prof.univ.dr. Diana Cimpoșu, a recunoscut faptul că a fost primit un apel pentru elicopterul SMURD, precizând însă că elicopterul era la un alt caz: "Am primit apelul şi celor de acolo (de la Bârlad - n.red.) li s-a transmis că elicopterul se afla la un caz de infarct miocardic. Ei nu au insistat, au decis transportul cu o ambulanţă de la Vaslui, din ce am înţeles. Când a revenit elicopterul era deja seară", a explicat Diana Cimpoeșu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Golofca le-a declarat război fanilor lui FC Botoşani: "Ne trag în jos!"

Luni, 10 Decembrie 2018
429

Mijlocaşul echipei FC Botoşani, Cătălin Golofca, s-a declarat dezamăgit de atitudinea pe care o au fanii echipei sale, după ce a văzut cum îşi susţin favoriţii spectatorii din Sfâ...

Surpriză la Sfântu Gheorghe, Sepsi pierde după succesul cu FCSB! Sepsi - Botoşani 0-1

Luni, 10 Decembrie 2018
260

Echipa antrenată de Liviu Ciobotariu a produs surpriza etapei la Sfântu Gheorghe şi a reuşit să o învingă pe Sepsi, după ce în etapa intermediară, gazdele au învins FCSB...

ANAF face anunțul: Sute de mii de români vor avea de câștigat

Luni, 10 Decembrie 2018
388

Cei care își plătesc obligațiile fiscale până la un anumit termen beneficiază de reduceri la impozit. Pentru reduceri se încadrează Persoanele fizice autorizate (PFA), cei cu v...