De ce apar durerile de sâni și ce boli pot anunța?

De ce apar durerile de sâni și ce boli pot anunța?

Aproape 70% din femei s-au confruntat, la un moment dat, cu durere de sâni. Acest simptom prezent mai ales la femeile tinere are, de cele mai multe ori, cauze hormonale.

Denumită medical mastodinie, durerea de sân este îngrijorătoare pentru cele mai multe femei, fiind unul dintre motivele frecvente ale prezentării la medic.

Poate apărea la unul sau la ambii sâni, fiind însoțită adesea de senzația de tensiune, de arsură sau junghi. Alteori, poate iradia axilar, spre membrul superior și chiar spre baza gâtului.

De ce apare

La femeile tinere, de multe ori, mastodinia debutează înaintea menstruației. Se succede ciclic, având cauze hormonale și afectează ambii sâni. În schimb, cea care nu are legătură cu menstruația afectează, de regulă, un singur sân.

Poate fi prezentă și în sarcină, înainte și în timpul menopauzei, mai ales dacă se urmează tratamente de substituție hormonală. La femeile aflate la menopauză, durerea mamară seamănă mai ales cu o înțepătură.

Unele probleme mamare (chisturi, traume), infecțiile sânilor și administrarea anticoncepționalelor orale sau a tratamentelor de infertilitate sunt alte cauze ale mastodiniei. Foarte rar, durerea locală poate însoți cancerul mamar, cel mai frecvent în stadii avansate, sau mastita carcinomatoasă, o formă de cancer care apare mai ales la femeile tinere.

Ce trebuie să știi despre mastoza fibrochistică

Cea mai întâlnită afecțiune mamară benignă este mastoza fibrochistică, manifestată prin apariția chisturilor și a durerilor locale.

Mastoza fibrochistică, care mai este cunoscută și ca displazie mamară, nu trebuie să fie motiv de îngrijorare, întrucât nu este canceroasă. Este însoțită de durere și tensiune la nivelul sânilor, iar chisturile (formațiuni pline cu lichid) care apar în cadrul ei pot fi simțite sau nu la palpare. Întâlnită la mai mult de jumătate din femei, cu o incidență mai mare la intervalul de vârstă 20 – 40 de ani, displazia mamară este în strânsă legătură cu variațiile hormonale ale ciclului menstrual, când hormoni precum estrogenul și progesteronul afectează țesutul mamar. Cu toate acestea, chisturile pot apărea la orice vârstă. La unele femei, pot dispărea după sarcină și alăptare.

Fibroadenom mamar

Durerile sânilor pot fi și semnul prezenței unui nodul. Acesta este o creștere necanceroasă, dar anormală, a țesutului mamar ca urmare a dezechilibrului hormonal. Spre deosebire de chist, un nodul este imobil, dur, rotund. La o simplă palpare se poate depista existența lor. Dacă este foarte mare ca dimensiune, este necesară îndepărtarea lui printr-o operație. Altfel, poate fi doar monitorizat în mod regulat, pentru a putea fi tratat dacă se transformă într-un nodul canceros.

Calculi biliari

Dacă ai dureri în zona sânilor care durează câteva ore în șir, după ce ai mâncat noaptea sau ai avut o mâncare mai grea la cină, e posibil să te confrunți de fapt cu pietre la vezica biliară.

De vină este colesterolul mărit care poate duce la formarea unor formaţiuni mici în vezica biliară. Când pietrele se mişcă, apar şi durerile în partea de sus a abdomenului şi se extind în zona sânilor.

Pentru atenuarea durerilor de sâni, poartă un sutien ferm (nu stâmt), limitează consumul de cafea, de ciocolată și evită grăsimile. Poți folosi un unguent cu antiinflamator. Durerile mamare premenstruale care au un caracter intens, ce perturbă efectuarea treburilor zilnice,pot fi reduse cu ajutorul unor analgezice

Dacă durerea de sâni se agravează și, în plus, este însoțită de apariția unui nodul palpabil, este nevoie de un control medical, pentru aflarea cauzei.

Doctorul Zilei

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bărbat de 47 de ani, sancționat pentru transport ilegal de persoane!

astăzi, 19:49
55

La data de 27 martie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul european E 587, în comuna Frumușica, un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, d...

Campania antidrog care educă elevii să aleagă înțelept, la Colegiului Economic ”Octav Onicescu” Botoșani (Foto)

astăzi, 19:02
39

În scopul prevenirii consumului de droguri în rândul populației de vârstă școlară, în perioada decembrie 2023 – iunie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean ...

Vești bune de la premierul României: supermarketurile nu vor fi închise în week-end!

astăzi, 18:22
42

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că magazinele nu vor fi închise în weekend, subliniind că, „din toate semnalele primite din r&aci...