Copil ajuns la spital din cauza unei jucării!

Copil ajuns la spital din cauza unei jucării!

Un copil în vârstă de doi ani, din municipiul Botoșani, a fost la un pas să se sufoce după ce a băgat o jucărie în gură.

Mama a observat că micuțul se sufocă și a sunat la 112. Pentru a ajunge cât mai repede la spital, părinții nu au mai așteptat să ajungă ambulanța și au dus ei copilul. Din fericire, cadrele medicale au reușit să îi scoată jucăria care rămăsese blocată, iar copilul a mai fost reținut în spital pentru observație. 

„Pacientul avea jucăria blocată în gât şi exista pericolul să o absoarbă şi mai mult şi să îi blocheze esofagul şi să împiedice respiraţia. Deja avea dificultăţi în respiraţie. Din fericire, jucăria era destul de aproape de cavitatea bucală, astfel că a putut fi extrasă repede”, a precizat un asistent din cadrul Secţiei de Pediatrie Botoşani. 

Medicii pediatri se confruntă periodic cu astfel de cazuri, când copii de vârste mici ajung la spital după ce își introduc obiecte în nas sau în gură.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Condamnat cu suspendare pentru trafic de minori, a ajuns în Penitenciarul Botoșani după ce a condus beat!

astăzi, 10:47
45

Principala infracțiune care apare în mandat este cea de conducere sub influența alcoolului, însă în acest caz este vorba doar de o nouă infracțiune, comisă în termenul de...

Autoutilitară la un pas de distrugere, după ce motorul a luat foc! (Foto)

astăzi, 10:14
131

Pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la compartimentul motor al unei autoutilitare.Evenimentul s-a întâmplat în munici...

Mașină răsturnată în șanț, șofer preluat de polițiști și dus urgent la spital!

astăzi, 10:00
1339

Miercuri, 27 martie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier care se deplasau pe D.N. 29C, în comuna Cândești, au observat un autoturism răsturnat în afara părții carosabile....