Cinci semne ale dependenței copiilor de jocurile video

Cinci semne ale dependenței copiilor de jocurile video

Un copil de 14 ani, din Botoșani, a ajuns la spital după ce a petrecut mai bine de șase ore în fața calculatorului! Băiatul prezenta o stare lipotimică atunci când a ajuns în cabinetul medicului pediatru. Părinții l-au dus pe copil la spital atunci când au văzut că acesta se simte rău, acuzând o stare de leșin. El a povestit că mai bine de șase ore a stat la calculator. Medicii spun, însă, că băiatul nu este dependent de calcultator, întrucât acesta mai desfășoară și alte activități extrașcolare. Mai mult, spun medicii, starea copilului a decurs tocmai din faptul că nu este obișnuit să stea atât de mult în fața calculatorului. 

Doctor Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Botoşani: ″Avea o stare de epuizare, în primul rând. Fiind luat de val de jocul de la calculator, nu s-a alimentat şi nu s-a hidratat. Ei devin mai astenici şi probabil i s-a făcut rău.”

 Potrivit doctorulzilei.ro, dependenţa tinerilor de jocurile pe computer a determinat Organizaţia Mondială a Sănătăţii să includă din 2018 această adicţie pe lista tulburărilor psihice. Din nefericire, în România nu avem specialişti şi nici centre speciale.

La fel ca acest băiat sunt extrem de mulţi tineri dependenți de jocurile pe calculator, astfel încât specialiştii vorbesc despre un fenomen şi chiar de un nou tip de tulburare psihică. Experţii aseamănă aceste jocuri cu o capcană în care mulţi se pierd cu anii, iar uneori consecinţele sunt iremediabile.

5 semne ale dependenței copilului de calculator

1. Tot timpul liber și-l petrece la calculator
Primul semn al dependentei apare atunci cand copilul nu vrea sa isi petreaca timpul liber altfel decat in fata calculatorului. Activitatile care presupun interactiunea cu personaje in carne si oase trec pe locul 2.

2. Micutul are un comportament schimbat
Din copilul care pana nu demult era plin de energie si creativitate a ramas doar un copil apatic, care a pierdut notiunea timpului si care face totul in graba pentru a se reintoarce cat mai repede la prietenul lui, calculatorul.

3. Uita de indatoririle scolare.
Treptat, copilul nu mai acorda atentia cuvenita temelor si sarcinilor scolare. Are dificultati de concentrare, intelege greu o lectie noua si nu stie cum sa isi faca temele.

4. Adoarme tarziu.
Se joaca pe calculator pana tarziu si, daca ii opresti „distractia”, devine agitat si oricum nu poate adormi pentru ca somnul lui s-a dereglat in timp.

5. Il dor capul si are o pozitie neobisnuita a spatelui!
De foarte multe ori, dependenta de calculator favorizeaza anchilozarea spatelui, durerile de cap, durerile de spate, ametelile, pozitia incorecta a spatelui si deformarea coloanei vertebrale!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Exercițiu cu forțe și mijloace în teren al pompierilor ISU în municipiile Botoșani, Dorohoi Săveni! (Foto)

astăzi, 21:18
87

În același timp, au fost cuprinse de flăcări o stație de transfer deșeuri din municipiul Dorohoi și o vulcanizare din orașul Săveni.Acesta a fost scenariul unui exercițiu cu forțe ...

Acțiune de prevenție a polițiștilor în stațiile CFR Botoșani și Leorda, au discutat și cu călătorii din trenuri! (Foto)

astăzi, 21:07
59

În cadrul activităților desfășurate au fost transmise recomadări cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte cetățenii pentru a nu deveni victime ale faptelor antisoc...

„Satul meu în cărți și ie”, activitate dintr-un proiect care a reunit școli din județul Botoșani și Republica Moldova (Foto)

astăzi, 20:22
208

Școala Gimnazială Nr. 1 Albești, Școala Gimnazială Nr. 1 Sulița și Gimnaziul Step-Soci, raionul Orhei din Republica Moldova au desfășurat o nouă activitate în cadrul proiectului transf...