Ce creșteri salariale vor exista în sistemul medical în următorii cinci ani

Medicii și asistenții medicali din spitalele publice vor fi primii care vor ajunge, încă din martie anul viitor, la țintele salariale propuse pentru anul 2022 în proiectul privind salarizarea unitară a bugetarilor.

Ce creșteri salariale vor exista în sistemul medical în următorii cinci ani

Proiectul salarizării bugetare unitare a trecut de Parlament și se află acum pe masa șefului statului pentru promulgare. Esențialul acestui proiect constă în creșterile salariale pe care le prevede pentru acordare, în etape, de la începutul anului viitor și până în 2022, pentru fiecare categorie principală de bugetari: cei din sistemul de sănătate, din învățământ, din justiție, apărare, administrație locală, dar și personalul clerical.

Potrivit Avocatnet.ro, propunerea legislativă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice este programată să intre în vigoare la 1 iulie 2017, dar până atunci ea mai trebuie promulgată, după cum spuneam, de șeful statului și publicată în Monitorul Oficial. În forma inițială, proiectul prevedea ca primele creșteri salariale să aibă loc încă de la 1 iulie, iar printre categoriile vizate erau inclusiv medicii. Deputații au modificat însă aceste prevederi și a rămas stabilit ca toți bugetarii să aibă salariile mărite cu 25% încă de la 1 ianuarie 2018 (mărire raportată la nivelul din decembrie 2017). După aceea, de la an la an, se vor înregistra creșteri, astfel încât în 2022 să se atingă țintele dorite.

Însă pentru cei din sistemul medical, propunerea aduce o excepție: ei sunt primii care vor atinge țintele salariale propuse în proiect pentru anul 2022, iar asta încă din 2018. Este vorba, mai exact, de medici și asistenții medicali.

"(...) prin excepţie de la lit. a) (adică de la mărirea de 25% din ianuarie - n.red.), începand cu 1 martie 2018, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile de medici şi de asistenţi medicali din unităţile sanitare publice, prevăzute în anexa nr. II cap. I se majorează la nivelul salariului de bază stabilit potrivit prezentei legi pentru anul 2022", se prevede în propunere.

Este important de precizat că medicii și asistenții medicali sunt singurii prevăzuți în proiect care vor încasa creșterile în acest fel, adică totul deodată și în mai puțin de un an de zile. Totuși, ceilalți (din sistemul de sănătate) vor beneficia de majorarea cu 25% a salariilor încă din ianuarie anul viitor.

Cum vor fi plătite gărzile

În primul rând, proiectul privind salarizarea unitară stabilește ce reprezintă gardă obligatorie: "Gărzile efectuate de medici în cadrul normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază în limita a 48 de ore pe săptămână, care reprezintă durata maximă legală a timpului de muncă, inclusiv orele suplimentare". Pentru tot ceea ce se desfășoară peste acest timp, medicii vor încheia cu spitalul un contract individual de muncă cu timp parțial pentru activitatea prestată în linia de gardă și vor beneficia numai de drepturile aferente activității prestate în linia de gardă.

"Personalul sanitar cu pregătire superioară care efectuează gărzi pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază se salarizează cu tariful orar aferent salariului de bază", se prevede în proiectul de lege. Astfel, cei care vor fi de gardă în zilele lucrătoare vor primi un spor de până la 75% din tariful orar al salariului de bază, iar cei care vor fi de gardă în zilele în care nu se lucrează (potrivit Codului muncii, în principal), vor beneficia de un spor de până la 100% din tariful menționat. Totuși, așa cum reiese din exprimare, e vorba de plafoane maxime pentru aceste sporuri, ele putând fi stabilite și mai jos de atât.

"În situaţia în care medicul de gardă la domiciliu este solicitat pentru a acorda asistenţă medicală de urgenţă la nivelul unităţii sanitare publice şi nu poate fi contactat sau nu răspunde solicitării, acesta va fi sancţionat prin diminuarea salariului de bază individual cu un procent între 5-10% pe o perioadă de 3 luni", scrie în propunere referitor la sancționarea care nu vin la spital când sunt chemați de urgență.

La ce sporuri va avea dreptul personalul medical?

Pentru munca pe care o prestează în cadrul programului normal de lucru, în zilele în care nu se lucrează, personalul din unitățile sanitare va avea dreptul la un spor de până la 100% din salariul de bază. Munca astfel prestată și plătită nu se va compensa cu timp liber corespunzător.

De asemenea, cei care lucrează lunar în toate cele trei ture, dar și cei care lucrează în două ture în sistem de 12 cu 24 de ore vor avea dreptul să aleagă între următoarele două tipuri de sporuri: unul de 15% din salariul de bază sau sporul pentru munca de noapte, care va fi de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin trei ore de noapte din timpul normal de lucru (stabilit pentru toți bugetarii la același nivel).

Apoi, în funcție de condițiile concrete în care se desfășoară activitatea, personalul de specialitate și cel auxiliar din unitățile sanitare și medical-sociale va putea beneficia, de exemplu, de următoarele sporuri:

-până la 15% din salariul de bază: în cazul celor ce lucrează în condiții grele de muncă, vătămătoare sau periculoase ori în unitățile sanitare cu specific deosebit;
-până la 25% din salariul de bază: pentru cei din secțiile de boli infecțioase, săli de naștere sau laboratoare de analize, care își desfășoară activitatea în condiții periculoase;
-până la 30% din salariul de bază: pentru cei care lucrează cu surse de radiații;
-până la 85% din salariul de bază: pentru cei care lucrează în condiții deosebit de periculoase (leprozerii, TBC, SIDA, psihiatrie, medicină legală, asistență medicală de urgență și transport sanitar, terapie intensivă, radioterapie, oncologie pediatrică, neurochirurgie, secțiile de arși etc.).

Important! Aceeași persoană nu poate să ia decât unul dintre aceste sporuri, însă sporul pentru radiații poate fi cumulat și cu altul de alt fel.

În cazul celor care lucrează în unitățile de asistență socială/ centru cu sau fără cazare, proiectul de lege prevede alte categorii de sporuri. De exemplu, pentru condiții deosebit de periculoase, salariații vor putea obține un spor de până la 75%, iar cei care lucrează în localități izolate vor putea primi un spor de până la 20% din salariul de bază. Citeste mai departe...

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
609

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
457

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
2994

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...