Campanie de donare de sânge organizată de angajaţii Spitalului Judeţean Mavromati-FOTO

Zeci de cadre medicale s-au implicat într-o campanie de donare de sânge "Salvatorii sunt donatori". Campania a debutat miercuri şi zeci de angajaţi ai celei mai mari unităţi medicale din judeţ au participat. 

Campanie de donare de sânge organizată de angajaţii Spitalului Judeţean Mavromati-FOTO

Peste 60 de asistenti, infirmieri si medici s-au prezentat la Centrul de Transfuzii Sanguine pentru a dona sange. Pe lângă aceştia, alte câteva sute de persoane s-au înscris pentru a dona în perioada următoare. 

Iniţiativa vine după ce deficitul de sânge de la nivelul judeţului este într-o creştere continuă. 

"Am avut situaţii în care colegii noştri au mers şi au donat voluntar sânge pentru pacienţi ce aveau nevoie de transfuzie şi care nu aveau aparţinători care să poată dona", a declarat Coca Craşmaru, director de îngrijiri la Spitalul Judeţean Mavromati

La rândul său, managerul spitalului, Corneliu Mihai, a ţinut să felicite angajaţii pentru iniţiativă şi a menţionat că speră să se implice cât mai mulţi pentru că o donare de sânge salvează trei vieţi. 

 



 

 

Spune-ne opinia ta

Articole similare

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

PNL Botoșani, Cătălin Flutur, întâlnire cu taximetriștii: „O unitate de breaslă mai rar întâlnită în zilele noastre” (foto)

astăzi, 16:14
32

Candidatul din partea Partidului Național Liberal (PNL) – Filiala Botoșani, Cătălin Flutur, a avut zilele trecute o întâlnire cu taximetriștii din Botoșani.Redăm mai jos i...

Eveniment dedicat antreprenorilor din Botoșani: Conferință despre dezvoltarea unor afaceri inteligente! (foto)

astăzi, 15:56
87

Sute de antreprenori din Botoșani au participat, joi, la o conferință despre dezvoltarea unor afaceri inteligente cu fonduri europene. Evenimentul este organizat de către Camera de Comerț, Indust...

Tânăr condamnat la închisoare pentru furt calificat, va sta cel puțin patru ani în Penitenciarul Botoșani!

astăzi, 15:21
96

În cursul zilei de miercuri, polițiștii din Rădăuți au primit spre executare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Rădăuți în dosarul privind p...