29 septembrie, Ziua Mondială a Inimii

29 septembrie, Ziua Mondială a Inimii

În fiecare an, pe 29 septembrie, este sărbătorită Ziua Mondială a Inimii, eveniment organizat la nivel internaţional de World Heart Organization şi care doreşte să contribuie la creşterea gradului de conştientizare a populaţiei globului asupra factorilor de risc ce duc la apariţia bolilor cardiovasculare şi să determine treptat o schimbare în atitudinea oamenilor faţă de problema adoptării unui stil de viaţă sănătos.

Ziua Mondială a Inimii a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 2000, cu scopul de a informa populaţia din întreaga lume cu privire la principala cauză de deces, şi anume: bolile cardiovasculare. Acestea reprezintă cauza principala de deces și dizabilitate la nivel mondial, cu 17,9 milioane de decese pe an, adică o treime din toate decesele de pe planetă și jumatate dintre toate decesele asociate cu bolile netransmisibile. În jur de 85% dintre aceste decese sunt determinate de boala de inimă și de accident vascular cerebral.

Însa datele nu trebuie să arate mereu astfel. Doar făcând câteva mici schimbări în viața noastră, putem sa reducem riscul de boli cardiovasculare, să ne îmbunătățim calitatea vieții și să stabilim un bun exemplu pentru generația viitoare. Acest lucru înseamnă să ne spunem noua înșine, persoanelor de care ne pasa și tuturor, urmatoarele: “ce pot face chiar acum pentru a avea grija de inima mea si de inima ta?” Grija față de inima înseamnă să mănânci echilibrat, să faci mișcare, să reduci consumul de alcool, să renunți la fumat, adica toate acele lucruri care nu doar că te fac mai sănătos, însa te vor ajuta să te simți mai bine și să te bucuri din plin de viață.

În România, evenimentul este organizat de către Fundaţia Română a Inimii în parteneriat cu Societatea Română de Cardiologie, deoarece, începând cu anul 2005, aceasta din urmă este membră cu drepturi depline a World Heart Federation.

 

Spune-ne opinia ta