Poza zilei: liderul PNL Botoșani și-a măsurat tensiunea înainte de alegeri

Poza zilei: liderul PNL Botoșani și-a măsurat tensiunea înainte de alegeri

Costel Șoptică, președintele organizației județene a PNL, și-a măsurat tensiunea, zilele acestea, și a zâmbit frumos către o cameră.

Nimic bizar și aproape că nici interesant, până la detaliul care face diferența între un mesaj pertinent transmis auditoriului și mesajul: „Sunt aici pentru că vreau să par interesat de sănătatea oamenilor, pe care îi îndemn să își măsoare tensiunea ca mine: cu manșeta aparatului pusă peste cămașă”.

Ei bine, ce ne mai frământă după vizualizarea acestei fotografii, este întrebarea: dacă politicianul își vede de campania lui, asistentul medical de ce se implică și se face că măsoară tensiunea, doar de dragul unei poze? Ne punem această problemă, ca să nu ridicăm o dilemă mai gravă: cea a competenței cadrului medical.

Una peste alta, ar fi interesant să știm și care a fost rezultatul măsurătorii. Nu de alta, dar lui Șoptică se pare că îi sare cămașa numai la declarații publice.

(Fotografia ne-a fost transmisă)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânăr de 25 de ani dintr-o comuna din Botoșani, prins beat la volan!

astăzi, 18:55
3

În cursul zilei de miercuri, 24 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control pe strada Școlii din comuna Havârna un autoturism...

USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!

astăzi, 18:21
37

După ce, în 2021, consilierul USR Raluca Curelariu a stopat mafia din cimitirele botoșănene printr-un amendament ce a limitat bișnița,  primarul social democrat aflat încă &icir...

Un bărbat rănit într-un accident a rămas blocat în mașină, au intervenit pompierii!

astăzi, 17:55
206

Un bărbat, în vârstă de 44 de ani, a fost rănit după ce mașina pe care o conducea a părăsit partea carosabilă și a ajuns într-un gard. Evenimentul s-a produs pe raza localit...