Scandal în Consiliul Judeţean, de la propunerea de aprobare a majorării preţului apei

Consilierii judeţeni au dezbătut zeci de minute, vineri, la şedinţa ordinară un proiect de hotărâre ajuns pe ultima sută de metri în mâna aleşilor, desemnarea unui reprezentant al Consiliului Judeţean în cadrul AGA al Nova Apaserv şi mandatarea lui pentru validarea creşterii tarifului la apă

Scandal în Consiliul Judeţean, de la propunerea de aprobare a majorării preţului apei

Consilierii opoziţiei s-au declarat nemulţumiţi de faptul că un astfel de proiect nu s-a aflat în dezbatere publică o perioadă mai îndelungată. Radu Anton a precizat că în ultima clipă a primit la mapă proiectul, care nu era pe ordinea de zi, şi s-a declarat nemulţumit de fundamentarea documentului. Acesta a menţionat că aproape 60% din costurile operatorului de apă sunt cu salariile şi că nu s-a evidenţiat consumul populaţiei separat de cel al agenţilor economici sau al instituţiilor. 

Directorul Nova Apaserv, Albert Tănase, a precizat că este vorba despre o majorare a tarifelor la apă cu 5,4%, ceea ce reprezintă 0,15 lei şi că în această majorare se acoperă o majorare salariale solicitată de sindicat ce ameninţă cu proteste, precum şi creşterea tarifelor la energia electrică şi gaze naturale. Acesta a menţionat că, în mod paradoxal, din profitul înregistrat de operator, ar putea opera o creştere salarială, însă legislaţia nu îi permite. 

"Salariul nu a mai fost majorat din 2015, iar la nivelul societăţii există un conflict de muncă deschis. Am notificare de la sindicat privind declanşarea unei greve de avertisment în cursul săptămânii viitoare. Se solicită o majorare salarială cu 10% şi acordarea unor tichete de masă în valoare nominală de 10 lei. În creşterea tarifelor cu 5,4%, doar 3% reprezintă necesarul pentru majorarea salariilor, restul sunt pentru acoperirea majorării tarifelor la electricitate şi gaze. Majorarea tarifelor a fost aprobată de ANRE, instituţie ce a verificat aceste calcule", a afirmat Albert Tănase. 

La rândul său, vicepreşedintele CJ, Liviu Toma, a solicitat reducerea numărului de directori din cadrul societăţii, precum şi al celor din Consiliul de Administraţie. Consilierul PNL Radu Judele a menţionat că sunt discrepanţe între salariile inginerilor şi ale celor cu funcţii de conducere şi prin echilibrarea lor s-ar putea rezolva problema creşterii salariilor mici. 

În cele din urmă, proiectul a fost respins şi astfel Consiliul Judeţean, ce este acţionarul majoritar la Nova Apaserv, nu va susţine majorarea tarifelor, ceea ce înseamnă că vor fi disponibilizări. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenție la condițiile de trafic! Cod galben de ceață în mai multe localități din Botoșani!

astăzi, 09:21
4

Meteorologii au emis un Cod galben de ceață pentru localitățile: Dorohoi, Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Ibănești, Șendriceni, Cristinești, Avrămeni...

Olimpiada de Limba și literatura ucraineană maternă 2024 – etapa națională – se va desfășura începând de luni la Botoșani

astăzi, 09:05
8

În perioada 22-25 aprilie 2024, la Botoșani se va desfășura a XXX-a ediție a Olimpiadei naționale de limba și literatura ucraineană maternă – etapa națională, un eveniment de pre...

Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sfântul Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului; Sfântul Cuvios Teodor Trihina

astăzi, 08:14
23

Sfântul Teotim a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mare (378-395) în Sciţia Mică sau Dobrogea de astăzi şi era Episcop al Tomisului. El se bucura de atâta cinste &...