Proiectul privind anularea amenzilor date pe durata stării de urgență a fost deja redactat și va fi înaintat Parlamentului

Proiectul privind anularea amenzilor date pe durata stării de urgență a fost deja redactat și va fi înaintat Parlamentului

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat astăzi că proiectul privind anularea amenzilor date pe durata stării de urgență, fără să mai fie nevoie de contestarea acestora în instanță, a fost redactat și trimis partidelor pentru consultare.

„Decizia CCR a desființat amenzile abuzive aplicate românilor. În consecință, pentru a nu bloca instanțele de judecată, dar și pentru a veni în sprijinul românilor care au fost amendați în mod abuziv, am înaintat spre consultare și altor partide parlamentare proiectul de lege conceput de specialiștii ALDE, PSD și Pro România, proiect care prevede anularea amenzilor date de către autorități în baza ordonanțelor militare”, a scris Tăriceanu pe Facebook.

“Cei care am făcut acest proiect de lege ne-am bucura dacă el ar fi preluat de către Guvern și transformat într-o Ordonanță de Urgență care să pună capăt acestei teme pentru a ne reîntoarce la ce e important: revenirea la viață!”, a spus Tăriceanu care a mai adăugat că “Nu e un proiect care îi penalizează pe cei care au respectat legea și au stat în case, așa cum propaganda guvernamentală a încercat să spună. Proiectul nu este făcut nici în ideea de a submina autoritatea cuiva, nici a descuraja poliția să-și facă datoria și nici nu este un dat cu tifla celor care am respectat legile”.

Pe de altă parte, proiectul nu propune anularea amenzilor pentru cei care au fugit din izolare sau din carantină sau cei care au produs tulburări ale ordinii și liniștii publice.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Praf saharian deasupra României. ”Depunerile de praf vor fi vizibile și la nivelul solului!”

astăzi, 13:47
49

O nouă masă de aer încărcată cu praf de origine sahariană va tranzita, începând de azi, de la ora 12.00 și până pe 18 aprilie, la ora 00.00, teritoriul României, c...

Polițiștii de frontieră botoșăneni curăță Prutul de plasele monofilament interzise de lege!

astăzi, 12:32
75

În ultima săptămână, poliţiştii de frontieră botoșăneni, care executau misiuni de patrulare pe râul Prut sau în cooperare cu reprezentanți ai A.J.V.P.S. Botoșani, cu ...

Pasageri cu comportament suspect, polițiștii au găsit droguri sub preșul din mașină!

astăzi, 12:18
147

Astăzi, 16 aprilie 2024, polițiștii au oprit pentru control, pe strada Spiru Haret din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din aceeași localitate.În...