Paul Stănescu a demisionat!

Ministrul Dezvoltării Regionale, Paul Stănescu, a demisionat, luni, din Guvern. 

„În contextul evenimentelor din ultima vreme de pe scena politică, vă aduc la cunoştinţă că astăzi, 26 noiembrie, mi-am depus cererea de demisie din funcţia de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice. Aceasta a fost înregistrată la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 16495/26.11.2018.

Am spus-o şi o repet: sunt un om de onoare, responsabil și implicat, nu am urmărit niciun interes personal şi nu m-am agăţat niciodată de vreun scaun! Referitor la mandatul meu de ministru, vreau să spun că l-am acceptat cu greu, la insistențele conducerii partidului, dar, atât timp cât am ocupat această funcție, am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a-mi exercita atribuţiile la minister cu responsabilitate şi implicare, în așa fel încât nimeni să nu aibă ce să-mi reproșeze!

Am fost în permanenţă orientat către obiective cu impact la nivelul populației, iar prioritatea mea, ca viceprim-ministru şi ministru al dezvoltării, a fost reprezentată de investiţiile în infrastructura de sănătate, educație, locuire, apă şi canalizare!

Cred, în continuare, că ţara are nevoie de unitate și de guvernare responsabilă, le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine şi m-au sprijinit, precum şi colegilor din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, alături de care am făcut o echipă extraordinară!”
, a spus Paul Stănescu, potrivit unei declaraţii remise G4media.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ANUNȚUL Ministerului Muncii: Cum se va face plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024!

astăzi, 14:44
267

Executivul a aprobat, în ședința de joi, cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024. ...

(P) Factorii care influențează prețul unei campanii SEO

astăzi, 14:21
46

Site-ul afacerii tale încă nu primește suficient trafic organic sau nu are vizibilitate online și vrei să incluzi o campanie SEO în strategia de marketig digital, așa că ai înc...

O zi pe cel mai nordic hotar al țării, la capătul județului Botoșani!

astăzi, 14:06
394

Prutul desenează aici o graniță meschină între maluri plămădite din același pământ. Pe malul drept se înșiră Miorcanii poetului Ion Pillat. Pe cel stâng, ca înt...