Numele botoșănencei Raluca Turcan, în cărți pentru șefia interimară a PNL!

În timp ce Alina Gorghiu este nevoită să facă un pas în spate, după rezultatele dezastruoase înregistrate de PNL la recentele alegeri parlamentare, o altă doamnă liberală se pregătește să preia frâiele partidului.

Numele botoșănencei Raluca Turcan, în cărți pentru șefia interimară a PNL!

 Raluca Turcan  Foto: rfi.ro

Este vorba despre preşedintele PNL Sibiu, Raluca Turcan, motivul acestei nominalizări fiind în primul rând cel mai bun scor al liberalilor din Sibiu la alegerile parlamentare.

Ședința Biroul Politic Naţional este programată să aibă loc astăzi, iar dacă Raluca Turcan va fi numită interimar la conducerea PNL, ea va trebui să organizeze Congresul de la începutul anului 2017.

PNL Sibiu a câştigat alegerile în judeţ, obţinând 39,52% la Camera Deputaţilor şi 39,87% la Senat, cu mai mult de zece procente faţă de următorul clasat, PSD, care a obţinut 28,20% la Camera Deputaţilor şi 27,69% la Senat, a anunţat Biroul Electoral Judeţean (BEJ).

Preşedintele PNL, Alina Gorghiu şi secretarul general, Ilie Bolojan şi-au anunţat demisiile, luni, ca urmare a rezultatul foarte slab de la alegerile parlamentare.

Raluca Turcan s-a născut pe 2 aprilie 1976, la Botoșani, este căsătorită cu Valeriu Turcan și locuiește la Sibiu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Polițiștii din Botoșani în alertă: Sunați la 112 dacă o vedeți pe Maria!

Marţi, 16 Aprilie 2024
235

Marți, în jurul orei 12.00, fata a părăsit domiciliul, iar până în prezent nu a revenit.Bobeică Narcisa Maria are următoarele semnalmente: aproximativ 1, 65 m înălț...

Se întâmplă lângă noi: Lecție de istorie, arhitectură și numismatica la Agenția BNR Suceava!

Marţi, 16 Aprilie 2024
71

Banca Națională a României (BNR) organizează cea de-a patra ediție a evenimentului „Zilele Porților Deschise”, în zilele de joi,18 aprilie, și vineri,19 aprilie. Pentru a...

Bărbat fără permis de conducere, depistat la volanul unui autovehicul neînmatriculat!

Marţi, 16 Aprilie 2024
70

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, luni,15 aprilie 2024, pe drumul comunal DC 77 din comuna Dersca, un autovehicul condus de un bărbat de 4...