Mesajul PSD Botoșani după condamnarea lui Liviu Dragnea: "Președintele PSD este complet nevinovat. Rămânem uniți și susținem liderul"

Mesajul PSD Botoșani după condamnarea lui Liviu Dragnea: "Președintele PSD este complet nevinovat. Rămânem uniți și susținem liderul"

La scurt timp după ce Înalta Curte a anunțat, joi, sentința de condamnare la 3, 6 ani de închisoare cu executare în dosarul în care Liviu Dragnea este judecat pentru instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual, mai multe filiale PSD din țară au transmis mesaje de susținere cu lliderul politic, punctând mai ales fidelitatea și solidaritatea cu președintele partidului.

La Botoșani, senatorul Doina Federovici a postat pe pagina de Facebook un mesaj de susținere, precizând că sentința dată de Înalta Curte "nu este o decizie împotriva unui om chiar daca el e președintele partidului ci împotriva partidului". Mai mult, spune Doina Federovici, este o "decizie luată sub o presiune enormă, cu atacuri virulente în presă", "e un grad mare de incertitudine că această decizie se va menține după apel". Un motiv în plus "pentru care trebuie să rămânem uniți și să ne susținem liderul", încheie președintele PSD Botoșani mesajul de susținere către liderul partidului.

Iată postarea ccompletă asumată de Doina Federovici, la scurt timp după condamnarea lui Dragnea:

"Cred în puterea noastră de a depăși orice obstacol ! Pentru că împreună suntem puternici !

Decizia de astăzi nu este o decizie împotriva unui om chiar daca el e președintele partidului ci împotriva partidului, împotriva milioanelor de oameni care au crezut si cred în noi si a milioanelor de romani care astăzi o duc mai bine ! Suntem astăzi mai solidari si mai uniti decât oricând ! Alaturi de presedintele Liviu Dragnea si alaturi de conducerea legitima a partidului ! Alaturi de sutele de mii de membri ai partidului si de milioanele de simpatizanți! Alaturi de toți romanii care vor binele acestei tari ! 

Majoritatea parlamentară PSD+ALDE nu va fi afectată, guvernarea nu va fi afectată. Vom realiza programul de guvernare și vom duce până la capăt reforma justiției, cu transpunerea în legislație a deciziilor CCR, CEDO și Directivele Europene.

Văd deja multe atacuri la adresa președintelui PSD, atacuri care încalcă în mod grav prezumția de nevinovăție pe care chiar Comisia Europeană ne cere să o respectăm prin Directiva 2016/343. Nu trebuie să cedăm acestor atacuri. Dimpotrivă, PSD trebuie să fie unit și să-l susțină pe președintele său, care beneficiază de prezumția de nevinovăție, mai ales în acest caz în care am văzut că și opiniile judecătorilor din completul de judecată au fost împărțite. Eu transmit tuturor că PSD Botoșani este alături de Liviu Dragnea, atât pentru menținerea la conducerea partidului, cât și la conducerea Camerei Deputaților. Până la pronunțarea unei decizii finale, președintele PSD este complet nevinovat. Partidul trebuie să rămână unit în jurul liderului său, aceasta fiind singura abordare politică care poate da sens prezumției de nevinovăție. 

Nu comentez motivele condamnării pronunțate de instanța de la Înalta Curte de Casație și Justiție, dar subliniez că decizia a fost luată sub o presiune enormă. Decizia pronunțată acum a fost luată sub o presiune enormă, cu atacuri virulente în presă, unde se cerea cu agresivitate condamnarea președintelui PSD. Această presiune s-a văzut atât în amânările repetate, dar și în opiniile împărțite dintre judecători, în legătură probabil cu Decizia Curții Constituționale referitoare la abuzul în serviciu. Deci e un grad mare de incertitudine că această decizie se va menține după apel. E un motiv în plus pentru care trebuie să rămânem uniți și să ne susținem liderul".



Joi, Inalta Curte a anuntat sentinta in dosarul in care Liviu Dragnea este judecat pentru instigare la abuz in serviciu si instigare la fals intelectual, privind angajarea fictiva a doua secretare din PSD la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Teleorman. Sentinta nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs.

Liviu Dragnea a fost CONDAMNAT pentru 3 ani și 6 luni CU EXECUTARE pentru instigarea la abuz în serviciu. Instanta a contopit sentinta de acum cu cea de 2 ani din Referendum, urmand sa execute 3 ani si 6 luni de inchisoare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Triplă aniversare la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani în cursul săptămânii viitoare! (foto)

astăzi, 12:13
5

În fiecare an, data de 23 aprilie este o zi specială pentru Municipiul Botoșani. Patronul spiritual al orașului, Sfântul Gheorghe - Purtătorul de biruință este sărbătorit în ...

Sucevean sancționat la Botoșani cu 2.000 de lei și material lemnos confiscat!

astăzi, 11:08
16

În cursul zilei de joi,18 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au  oprit pentru control, pe drumul public din comuna Tudora, o autout...

Campanie antidrog a specialiștilor CPECA în mai multe școli din județul Botoșani, ce informații au primit elevii! (Foto)

astăzi, 10:05
33

Săptămâna aceasta, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani din cadrul Agenției Naționale Antidrog au desfășurat, la Colegiului Național ,,...