Deputatul Pro România, Mihaela Huncă, cere testarea în masă a populației

Deputatul Pro România, Mihaela Huncă, cere testarea în masă a populației

Deputatul Pro România, Mihaela Huncă, solicită guvernanților testarea în masă a populației, reprezentanții formațiunii politice făcând demersuri în acest sens, astfel încât să se mărească capacitatea de testare a oamenilor.

 „Unii spun da, noi nu trăim în Asia, Asia este un exemplu de bună practică, pentru că acolo au putut stopa epidemia prin testarea în masă. Dar avem un exemplu mult mai aproape, Slovacia care nu este foarte departe de noi și care a putut să stopeze epidemia prin testarea în masă. Noi și programul pe care îl propunem, programul de măsuri imediate de ieșire din criză, este și acest proiect de testare în masă în regim gratuit”, a mai precizat deputatul Mihaela Huncă.

Cei de la Pro România consideră că o testare masivă s-ar fi putut face în contextul actual, când unitățile de învățământ sunt închise și activitatea ar fi putut continua, exact cum se întâmplă și în alte țări. O altă măsură propusă de reprezentanții Pro România vizează redeschiderea școlilor și săptămânal să existe un program de testare atât în rândul elevilor cât și al cadrelor didactice și al personalului nedidactic.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Mihai Vieriu

Liderii Pro România Botoșani cer ședință de plen în Parlament pentru eliminarea pensiilor speciale

Vineri, 27 Noiembrie 2020
193

Liderii Pro România de la Botoșani cer ședință de plen pentru eliminarea pensiilor speciale și susțin că parlamentarii care și-au anunțat demisia la începutul acestei săptăm&aci...

Lucrările la Drumul Strategic au fost adjudecate. Valoarea totală a lucrărilor depășește 395 de milioane de lei

Vineri, 27 Noiembrie 2020
739

Nu mai puțin de 17 oferte au fost depuse la licitația pentru realizarea Drumului Strategic, cinci oferte pentru lotul I și câte șase oferte pentru loturile II și III.Valoarea totală a...

PMP Botoșani vrea taxa zero la gunoi pentru toate gospodăriile din mediul urban

Vineri, 27 Noiembrie 2020
275

Reprezentanții Partidului Mișcarea Populară, prin vocea lui Cristian Petrescu, candidat la Senatul României, și-au propus depunerea unui proiect de lege pentru a face taxa zero la gunoi pent...