COMUNICAT - Marius Budăi: "Legea prevenției urmează să fie adoptată de Parlament"

COMUNICAT - Marius Budăi: "Legea prevenției urmează să fie adoptată de Parlament"

Parlamentarul PSD Marius Budăi, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților a anunțat astăzi că în ceea ce privește legea prevenției au fost finalizate consultările la nivel național cu reprezentanții mediului de afaceri și urmează ca proiectul să fie aprobat de Guvern și trimis la Parlament pentru adoptare.

„În perioada în care proiectul de lege s-a aflat în dezbatere publică am discutat de mai multe ori cu ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, domnul Alexandru Petrescu despre tipurile de contravenții care nu prezintă un grad de pericol social ridicat și vor fi sancționate la prima abatere numai prin avertisment. Este vorba de 290 de abateri minore care au fost introduse în legea prevenției pentru care operatorii economici vor avea până la trei luni de zile pentru a remedia neregulile constatate la primul control efectuat de autorități. În momentul în care proiectul este transmis la Parlament voi organiza în cadrul comisiei pentru buget, finanțe și bănci o nouă serie de consultări cu asociațiile oamenilor de afaceri și cu organismele cu atribuții de control”, a declarat Marius Budăi.

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a precizat că forma actuală a proiectului este în acord cu cerințele majorității reprezentanțiilor mediului de afaceri. Acesta a susținut de asemenea că legea prevenţiei va stimula investițiile în țara noastră, atât cele autohtone, cât și din afară.

„La începutul lunii iunie voi face o nouă întâlnire la Botoșani la care voi invita toți reprezentanții serviciilor deconcentrate de pe plan local precum și oamenii de afaceri din județ. Îi voi pune față în față pentru a dezbate toate problemele legate de modul în care se vor realiza controalele și cum trebuie fiecare antreprenor să se conformeze. Este foarte important să avem o abordare deschisă, de colaborare cu cei care creează locuri de muncă și aduc venituri la bugetul local. I-am propus domnului ministru să ne deplasăm împreună în țară pentru a susține asemenea dezbateri”, a subliniat deputatul social-democrat.

(Comunicat de presa)

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ANUNȚUL Ministerului Muncii: Cum se va face plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024!

astăzi, 14:44
254

Executivul a aprobat, în ședința de joi, cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024....

(P) Factorii care influențează prețul unei campanii SEO

astăzi, 14:21
45

Site-ul afacerii tale încă nu primește suficient trafic organic sau nu are vizibilitate online și vrei să incluzi o campanie SEO în strategia de marketig digital, așa că ai înc...

O zi pe cel mai nordic hotar al țării, la capătul județului Botoșani!

astăzi, 14:06
374

Prutul desenează aici o graniță meschină între maluri plămădite din același pământ. Pe malul drept se înșiră Miorcanii poetului Ion Pillat. Pe cel stâng, ca înt...