COMUNICAT: Majorarea salariilor medicilor trebuie să ducă la dispariția cutumei micilor atenții din partea pacienților

COMUNICAT: Majorarea salariilor medicilor trebuie să ducă la dispariția cutumei micilor atenții din partea pacienților

Deputatul PSD Costel Lupașcu a declarat joi că majorările substanțiale pentru personalul medical prevăzute pentru 1 ianuarie 2018, trebuie să conducă la îmbunătățirea actului medical și la dispariția cutumei „micilor atenții”, din partea pacienților.

„Salariile medicilor din România vor crește la un nivel comparabil cu cel din alte state ale Uniunii Europene, precum Italia sau Spania. Deci pacienții nu mai trebuie să își pună problema câți bani să-și ia în buzunar când merg la policlinică sau la spital. Argumentul că medicii sunt prost plătiți nu va mai exista. Același lucru e valabil și pentru asistente, ale căror salarii se vor dubla față de nivelul din 2016. Așadar, cutuma micilor atenții trebuie să dispară”, a declarat Costel Lupașcu.

Aceasta a adăugat că speră ca inițiativa renunțării la micile atenții să vină chiar din partea personalului medical, astfel încât pacienții să nu mai fie îngrijorați că nu vor fi bine tratați dacă nu lasă ceva la medic. „Din păcate, s-a creat percepția că dacă nu lași nimic la doctor, nu vei fi tratat cum trebuie. Este o percepție greșită. Cei mai mulți medici își fac bine datoria, indiferent dacă primesc sau nu ceva de la pacient. Mulți dintre medici refuză și acum aceste atenții. Deci cu atât mai mult, dacă vor fi bine plătiți, pe măsura calificării lor, ar trebui să refuze micile atenții, astfel încât pacienții să nu mai aibă motive de îngrijorare”, a declarat Lupașcu.

Deputatul PSD consideră că majorarea consistentă a salariilor medicilor de la 1 ianuarie 2018 este o măsură necesară pentru a-i motiva pe aceștia să rămână în țară. Mai mult, în opinia sa, România va face economii consistente prin reducerea pierderilor legate de pregătirea medicilor care plecau din țară după absolvire. „În prezent, statul român pierde peste 100 de milioane de euro pe an, reprezentând costurile legate de școlarizarea și pregătirea practică a medicilor și asistentelor care decid să plece la muncă în străinătate. Aceste pierderi vor fi mult diminuate dacă medicii vor fi plătiți așa cum merită pentru munca lor și vor rămâne aici să trateze pacienții români”, a precizat Lupașcu.

Potrivit proiectului Legii salarizării unitare din sistemul bugetar, medicii și asistentele vor fi prima categorie care se va alinia la noua ierarhie de salarizare. Spre deosebire de celelalte categorii de bugetari, ale căror salarii vor crește treptat până în 2022, salariile medicilor și asistentelor vor ajunge la acest nivel încă din ianuarie 2018.

Astfel, de anul viitor, un medic rezident care iese de pe băncile școlii va intra în pâine cu un salariu de 5.700 lei, adică 1.266 euro. Nivelul maxim la care poate ajunge un medic în sistem, respectiv medicul primar, cu gradul V, în ATI, va fi de 16.672 lei, adică echivalentul a 3.705 euro. De notat, că la aceste salarii se adaugă toate celelalte sporuri, cum ar fi gărzile, sporul de permanență, sporul de hrană sau de vacanță etc.

În cazul asistentelor medicale, salariile acestora se vor dubla față de nivelul care era în plată în luna decembre 2016.

Comunicat de presa

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect de lege: Minorii de 17 ani, cu permis, ar putea conduce alături de un însoțitor cu experiență!

Miercuri, 24 Aprilie 2024
73

Comisiile juridică și pentru apărare din Senat au aprobat un proiect de lege care permite minorilor de 17 ani, cu permis categoriile B și BE, să conducă cu un însoțitor cu experiență de...

Polițiștii dintr-o localitate din Botoșani au discutat cu elevii pe tema siguranței online! (Foto)

Miercuri, 24 Aprilie 2024
83

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Flămânzi alături i-au vizitat pe copiii din cadrul Școlii Gimnaziale ”Ion Bojoi” din localitate. Prin intermediul activităților educa...

Elevi ai unui liceu tehnologic din județ au învățat, alături de alți colegi din țară, cum să combată șomajul

Miercuri, 24 Aprilie 2024
115

106 elevi de la 13 licee din 11 localități au lucrat în echipe, în cadrul workshop-ului virtual JA Social Innovation Camp, organizat de Junior Achievement (JA) România ca parte a p...