Comunicat - Deputatul PSD Marius Budăi anunță servicii bancare gratuite pentru persoanele cu venituri mai mici de 2.500 lei

Comunicat - Deputatul PSD Marius Budăi anunță servicii bancare gratuite pentru persoanele cu venituri mai mici de 2.500 lei

Parlamentarul PSD Botoșani, Marius Budăi, membru în Comisia pentru Buget, Finanțe și Bănci din Camera Deputaților a anunțat că au intrat în vigoare prevederile legale care garantează servicii bancare gratuite pentru consumatorii vulnerabili. Potrivit Legii 258/2017, adoptată de Parlament în decembrie 2017, consumatorul vulnerabil este persoana al cărei venit lunar nu depășește echivalentul a 60% din câștigul salarial mediu brut pe economie. Conform datelor statistice oficiale, după transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, salariul mediu brut din România a ajuns la 4.162 lei, ceea ce înseamnă că în categoria consumatorilor vulnerabili se încadrează toate persoanele ale căror venituri medii lunare sunt mai mici de 2.497 lei.

Deputatul Marius Budăi, care a avut o contribuție directă la forma finală în care a fost adoptată legea afirmă că noile reglementări vizează milioane de cetățeni români care vor beneficia de servicii bancare gratuite, fără plata unui comision, indiferent de numele instituției bancare la care își deschid conturile. „În discuțiile cu sistemul bancar am insistat pe faptul că salariile românilor sunt mai mici față media europeană și de aceea pragul care definește consumatorul vulnerabil trebuie să fie mai ridicat. Așa am ajuns la valoarea de 60% din salariul mediu brut pe economie, în care se încadrează milioane de români, care trebuie să știe că băncile sunt obligate să le ofere gratuit serviciile bancare prevăzute de lege”, a precizat Marius Budăi.

Conform Legii 258/2017 privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăți, schimbarea conturilor de plăţi şi accesul la conturile de plăţi cu servicii de bază, consumatorii vulnerabili beneficiază de următoarele servicii bancare gratuite:

Deschiderea, administrarea și închiderea unui cont bancar

Depunerea de fonduri în contul bancar

Retrageri de cash de la orice ghișeu bancar sau bancomat din România

Primele 10 operațiuni pe lună din următoarele categorii:

1. Debitări directe (ex.: plăți automate din cont către diverși furnizori de utilități)

2. Plăți prin card sau online

3. Transferuri de credit, inclusiv ordine de plată programată.


Comunicat de presa

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Dinamo 2-1! Meci nebun pe Stadionul Municipal

Marţi, 23 Aprilie 2024
479

Dinamo a primit un penalty, după o fază la care Țigănașu și-a spart capul. Mai apoi, Abdllah a ratat penalty-ul. Bogdan Andone a protestat vehement, și a fost eliminat.Ulterior, Dinamo a ma...

Proiect USR înaintat Senatului: Absolvenții de liceu care au promovat bacalaureatul ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe!

Marţi, 23 Aprilie 2024
64

Absolvenții de liceu care au promovat examenul național de Bacalaureat ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe, potrivit unui proiect depus la Senatul României de către U...

Polițiștii rutieri au verificat respectarea traseelor de deplasare stabilite pentru autovehiculele ”Școală”!

Marţi, 23 Aprilie 2024
81

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat luni, 22 aprilie 2024, o acțiune pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul rutier de către instructorii autorizați din cadrul ș...