Botoşănean în guvernul lui Grindeanu!- FOTO

În urmă cu câteva ore, preşedintele PSD Liviu Dragnea a dat citire listei cu propunerile pentru portofoliile Guvernului premierului desemnat Sorin Grindeanu. Printre candidaţii care vor intra la "testul" comisiilor parlamentare se află şi un botoşănean.

Botoşănean în guvernul lui Grindeanu!- FOTO

 Sorin Grindeanu, Liviu Dragnea  Inquam Photos

Lista ministeriabililor PSD cuprinde şi numele unui botoşănean: este vorba de deputatul PSD Viorel Ştefan, propus pentru conducerea Ministerului Finanţelor, născut în 26 iulie 1954, în Mitoc, judeţul Botoşani.

Economist de profesie, social-democratul a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii "Al.I.Cuza" Iaşi, iar în 2002 a devenit doctor în economie.

Potrivit CV-ul acestuia, în perioada 1980-1987, Viorel Ştefan a fost economist la Întreprinderea de Navigaţie Fluvială NAVROM Galaţi, după care, până în 1991 a fost şef serviciu la aceeaşi societate. În intervalul 1991-1996, social-democratul a deţinut funcţia de director general la Compania de Navigaţie Fluvială Română NAVROM SA Galaţi, după care a fost preşedintele instituţiei. Timp de 12 ani, până în 2008, Viorel Ştefan a fost senator PSD. Între anii 1995-2001, a fost preşedintele Asociaţiei Armatorilor şi Operatorilor Portuari Fluviali din România, iar între 2000 – 2004 a condus Comisia de buget finanţe. De asemenea, acesta a fost decorat cu Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Cavaler.

Potrivit declaraţiei de avere, despre care scrie News.Ro, Viorel Ştefan deţine un teren intravilan în Galaţi cu o suprafaţă de 2.523 mp pe care l-a cumpărat în 2010, o casă de locuit de 285 mp, precum şi un apartament în Bucureşti de 195,61 mp pe care l-a achiziţionat în 2015. Social-democratul a mai precizat în declaraţia de avere că are un autotusim Seat-Ibiza şi o maşină Toyota Auris.

Viorel Ştefan are deschise patru conturi la Unicredit Bank, cu solduri la zi de 1.528,19 lei, 10,34 USD, 3,4 EURO şi 14.372,19 lei. Social-democratul mai are deschis un cont la BCR unde are un sold de 25.000 de lei şi un cont la BRD cu o valoare la zi de 550 lei. Deputatul PSD are şi datorii: un credit în valoare de 110.000 USD scadent în 2019 şi unul în valoare de 1.350.000 lei cu scadenţă în 2024. Social-democratul are şi un card de credit în valoare de 30.186 lei. Viorel Ştefan are o indemnizaţie anuală de la Parlamentul României de 64.905 lei, în timp ce soţia sa, Mihaela Ştefan, are un salariu anual de 15.600 lei. Social-democratul a încasat din dividende 585.527 lei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Polițiștii din Botoșani în alertă: Sunați la 112 dacă o vedeți pe Maria!

Marţi, 16 Aprilie 2024
219

Marți, în jurul orei 12.00, fata a părăsit domiciliul, iar până în prezent nu a revenit.Bobeică Narcisa Maria are următoarele semnalmente: aproximativ 1, 65 m înălț...

Se întâmplă lângă noi: Lecție de istorie, arhitectură și numismatica la Agenția BNR Suceava!

Marţi, 16 Aprilie 2024
66

Banca Națională a României (BNR) organizează cea de-a patra ediție a evenimentului „Zilele Porților Deschise”, în zilele de joi,18 aprilie, și vineri,19 aprilie. Pentru a...

Bărbat fără permis de conducere, depistat la volanul unui autovehicul neînmatriculat!

Marţi, 16 Aprilie 2024
66

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, luni,15 aprilie 2024, pe drumul comunal DC 77 din comuna Dersca, un autovehicul condus de un bărbat de 4...