Noapte de Înviere. Orașul prinde glas în întunericul spart timid de mereu insuficientele lumini stradale. Frumusețea acestui furnicar este sporită de faptul că, probabil în această singură clipă din an, toți oamenii merg în una și aceeași direcție. Nimeni nu e pe contrasens! Grupuri-grupuri, ca pe Facebook, îmi zic. Sporovăială și bucurie. În zona cimitirului mașinile se poticnesc, se circula bară la bară. Pe trotuare, mulțimea pășește grăbită, e un trafic de inimă de nu-ți poți desprinde aproapele, chiar de-ai vrea. Mai departe, spre zona industrială, cimitirul de-i zicea odată al săracilor. Astăzi, lângă cimitir se înalță singura biserică închinată sfântului nostru născut la Botoșani: Sf.Ioan Iacob Hozevitul. Lume multă, mașini, copii. Tihnă. Se așteaptă Lumina. În Biserică e pace. Zăresc oameni pe care nu i-am văzut de ani buni. Alături, o frumusețe peltică, ceea ce noi, ăștia de ne credem perfecți, îi spunem copil special. Ne dăm like-zâmbet, cu câte un emoticon bonus: ea îmi prinde mâna, eu îi mângâi în fugă obrazul. Se apropie miezul nopții, Un murmur abia simțit și inimile o iau razna spre înălțimi. Se sting luminile în biserică. Liniște. Emoție. Pace. Lacrimă, da, lacrimă.
Veniiiți de primiți Luminaaa!, se aude vocea părintelui și Viața izbucnește în sute de străluciri! Mulțimea cântă HRISTOS A ÎNVIAT! În spatele preotului, o mână se ridică brusc. Un telefon mic, vechi se luminează și "fură" din frumusețea clipei. "Ce să fac, moșneagul e beteag, l-am lăsat acasă, dar mi-a zis musai să îl sun când cântă Învierea...", se aude șușotind o voce de bunică. Minunea-fetiță-specială cântă cu voce distorsionată. Mă emoționează atât de mult încât îmi potrivesc vocea cu a ei. Un pic mai încolo, Sebi și tatăl lui. În marea de Lumină, glasul frumos al lui Sebi rămâne suspendat încă o fracțiune-două de secundă. Sebi nu vede lumina, dar simte și trăiește Flacăra Învierii. Pentru prima dată îl invidiez pentru ce vede el acolo, în spatele ochilor închiși.
E trecut bine de miezul nopții. Lumea începe a se revărsa spre case.
Orașul prinde iar murmur, viață, străluminat de astă dată de luminițele-oameni. Iarăși, nimeni nu e pe contrasens, o aceeași direcție și o aceeași-bucurie. Câteva străduțe care fac legătura între căile principale din oraș sunt închise pentru mașini, pentru ca oamenii-lumini să pășească nestingheriți. Suntem toți online - în acest furnicar de Înviere creștină. Și câtă frumusețe, cât dor de Viață în noi!
Bucuria trăirii împreună, în noaptea Învierii, mi-a amintit de scrisoarea de acum câțiva ani a unei prietene, poposită o vreme prin depărtate Americi. O scrisoare la care mă întorc adeseori, pentru că îmi aduce aminte de noi, cei ai începutului. Ne-am obișnuit atât de mult cu ortodoxia, încât nu mai suntem atenți la frumusețea ei. În zi de sfântă sărbătoare, reiau și vă ofer rândurile scrisorii venite din America. O româncă uimită de firescul creștin pe care noi l-am uitat:
"Ieri, duminica, am avut una dintre cele mai frumoase experiente din viata mea. Am mers la biserica, la cea mai apropiata biserica ortodoxa de locul in care stam. Am gasit cinci pe internet...cinci biserici ortodoxe intr-un oras din America...
"The Church of Annunciation" - Biserica cu hramul Bunavestire, o biserica din lemn, construita pe o proprietate foarte mare, cu multa verdeata, padure si un parc pentru copii. Spre mirarea noastra, parcarea era plina de masini. D. chiar a si spus: "Ma simt de parca as fi in Romania". Cand am intrat, aveam impresia ca sunt acasa, intr-o manastire de lemn izolata de lume, atata intimitate in arhitectura lacasului, si in acelasi timp plina de oameni, as putea spune arhiplina. De oameni de toate etniile si culorile, imbracati toti ca acasa...toate femeile si fetitele cu rochii si fuste, barbatii eleganti, in camasa. Preotii, patru la numari, toti plini de lumina, cu straie de un verde smarald, ce se potrivea perfect cu culoarea lemnului. Parohia are doi preoti, ceilalti doi fiind fostii preoti iesiti la pensie, care continua sa slujeasca alaturi de cei tineri.
75% din enoriasii parohiei sunt ortodocsi convertiti...oameni care mi-au transmis atata emotie cum rar am avut sansa sa traiesc pana acum. Foarte multi copii, de toate varstele. Asa a crescut parohia...cei care s-au convertit si-au facut familii, iar copiii s-au nascut ortodocsi. Cu toate ca nu puteam sa urmaresc intru totul slujba si rugaciunile (s-a slujit in engleza si rusa), evlavia preotilor si a enoriasilor, corul si bucuria de pe fetele acelor oameni m-au facut sa ma simt ACASA. Nu stiu cat de bine pot descrie in cuvinte experienta mea, dar a fost cu adevarat fascinant. Nu mi-am putut imagina niciodata ca poate exista asa ceva in America, si ca americanii se convertesc la ortodoxie, atat de multi. Am aflat ca ortodoxia a intrat in America prin Alaska, printr-un calugar rus, devenit sfant, ale carui moaste se gasesc pe Insula Spruce - Sfantul Herman din Alaska.
Biserica pare micuta de afara, dar foarte incapatoare in interior. La demisol au bucataria, sala de mese, sali unde profesorii vin si lucreaza gratis cu copiii din parohia ortodoxa, pe varste (Sunday School - Scoala de duminica). La slujba de ieri, biserica le-a oferit un cec de cumparaturi pentru librarie celor cativa profesori care au predat copiilor anul acesta. La sfarsitul slujbei, o batranica a fost chemata in fata de catre preoti; urma sa se mute la fiul ei, in Florida, iar preotii i-au multumit pentru "faptul ca a fost parte din inima parohiei lor, pentru tot ce a facut, dar mai ales pentru ceea ce inseamna ea ca om". Batranica si-a luat si ea ramas bun, iar apoi a primit cadou o icoana. O parohie care functioneaza exact ca o mare familie...
Dupa slujba, comunitatea slava a oferit o masa. Eu, timida din fire si cu preconceptii ("masa e pentru oameni mai saraci, noi suntem doar in vizita"), nu m-as fi dus, dar D. a insistat, reamintindu-mi de cuvintele preotului american - "Chiar daca astazi sunteti doar in vizita la noi, sa stiti ca sunteti membri." Am mers in sala de mese, am mancat salata, supa de sfecla rosie cu pui, paste cu carne de vita, cafea si vin rosu, pe care unul dintre preoti il aducea la masa fiecaruia, cu un zambet nesfarsit si plin de simtul umorului.
Un cuplu s-a asezat langa noi, iar dupa ce am schimbat cateva vorbe, i-am intrebat ce anume i-a facut sa se converteasca la ortodoxie. Raspunsul lor a fost: “Am vrut sa aflam despre vechea credinta. Am citit pe internet, ne-am documentat, apoi am inceput sa mergem la biserica...pur si simplu ne-am indragostit de ea, ne-a cucerit. A umplut toate golurile pe care le aveam inainte.”
O alta doamna ne-a spus...”Cand am venit la parohia asta, am simtit de parca am castigat lozul cel mare. Suntem binecuvantati! Fiecare dintre acesti patru preoti sunt niste oameni nemaipomeniti, iar comunitatea de aici este o adevarata familie.”
Tot duminica am vizitat o gradina de trandafiri cu zeci de soiuri care mai de care mai frumos mirositor... am facut un top 3 al gradinii :) Portland este cel mai mare oras din statul Oregon, supranumit orasul trandafirilor. Am avut o duminica divina!"
Învierea este drum nou şi înnoitor! Hristos este Calea, Adevărul şi Viaţa. Căutarea începe când deja ai aflat, când Adevărul a devenit Lumină, Viaţă. La ce ne foloseşte Crucea, de ce ar mai Învia Hristos dacă nu ne mai recunoaștem unii pe alții, dacă nu mai ştim să iubim, să jertfim, să trăim, să vieţuim? Iisus a predicat Iubirea şi ne-a lăsat în Iubire. Iubirea este sămânța divină cu care am fost trimiși în lume. Trebuie să o lăsăm să rodească. Să ne lăsăm pierdute orgoliile și patimile și să ne privim unii pe alții în ochi, cu bucuria începutului.
