Premieră în Botoșani. Criza a stat în loc, vreme de opt ore, la Sindicate

Premieră în Botoșani. Criza a stat în loc, vreme de opt ore, la Sindicate

Interesele botoșănenilor au devenit, din nou, laitmotiv, cu ocazia lansării campaniei. Prosteală pe față. N-au fost și nu vor fi niciodată prioritare, nici măcar băgate în seamă. Și nu pricepem asta când ascultăm gargara unui partid, nu. Înțelegem doar când vedem toți actanții politici adunați la aceeași oală.

Opt ore de ședință de Consiliu Local. Repet, opt ore de ședință. Opt! Atât le-a luat consilierilor municipali până la parcurgerea celor 14 proiecte de pe cele două ordini de zi. Care criză, ce pandemie, ce probleme, ce lockdown, care vremuri nașpa? Putea fi Apocalipsa a doua zi, că ei tot nu renunțau la frustrări, orgolii, contre și la tenta generală de a încerca să arate care-i mai deștept.

Liviu Toma cică nu a renunțat la Pro România, în schimb „a aderat la grupul PSD”, după cum anunța țanțoș viceprimarul Buhăianu, la microfonul de la pupitru. Asta, după ce Federovici și Huncă au discutat în sală câteva minute. Da, Huncă stătea din nou aplecată în fața șefei CJ, cum obișnuia și când erau colege de partid. E diferență de înălțime.

Revenind la anunțul lui Buhăianu, „PSD are majoritate de 12”. Păi să-i zică cineva că avea oricum, nene, că Pro România e așa, un fel de frate mai mic al PSD. Și culmea, deși o știe toată lumea, liderii Pro încă mai încearcă să ne aburească cu „altfel”-ul lor de politică. Ce altfel, mă? Sunteți aceeași mărie, cu altă pălărie. Dacă nu erați, acea negociere despre Toma NU avea loc. Majoritatea stă în mâinile fostului vicepreședinte CJ, dacă dreapta se aliază. Omul care a trecut pragul de acces în CL cu fix un vot în plus, este cel care va cam face cărțile. Problema e că, atunci când omul „altfel” politic își asumă public că face cârdășie cu un grup sau altul, e clar că nu votează în funcție de însemnătatea proiectelor, ci de interesele „grupului” spre care a emigrat. Culmea, deși totul se rotea în jurul lui, cel puțin așa se auzea dinspre scenă, prin sală nu am prea văzut să îl bage lumea în seamă. Printr-o inducție matematică, reiese că persoana e mai puțin importantă decât votul pe care îl reprezintă.

Apoi, un întreg tam-tam cu comisiile de specialitate, o oră au stat aleșii numai până la constituirea unei comisii de votare, liberalii au ars-o pe modelul fecioarei captive în turn, pesediștii au început că „huuo, blocați orașul, asta ați făcut patru ani” și alte alea. Ah, da, și pauze. Foarte multe pauze de fumat. În care ghiciți ce: toată lumea vorbea cu toată lumea, despre școli, covid, vreme, sarmale, prea puțin și despre ce aveau de făcut când se relua ședința.

Proiectul lui Tincu a trecut și el, că na, era o urgență. Crăpa orașul săptămâna viitoare, dacă acel supermarket nu era strecurat și el în fundul listei. Cele două ședințe aveau caracter de „extraordinar, de îndată”, adică se votează, conform legii, DOAR proiectele absolut necesare pe termen scurt. Vă dați seama, era o urgență, dar pentru Tincu. El a făcut culoar în conducerea municipală a PSD și în CL pentru Andrei, trebuia răsplătit conform înțelegerii, nu? Dacă tot este majoritate de 12, n-avea sens să se amâne aprobarea.

A continuat maratonul cu alte nominalizări, alegeri secrete, membri CA prin instituții, iar cu comisii de validare, iar cu buletine de vot, ba chiar cu reluarea unei constituiri... Și tot așa, până la 17:48. De la ora 10:00.

Fraților, este incredibil ce s-a întâmplat ieri. E strigător la cer și incalificabil. Putea să dea naiba în Botoșani, că lupta politică și interesele lor erau și rămân mai presus de orice. Și nu e ca și cum m-aș fi așteptat vreodată să avem o majoritate în plen formată din oameni competenți, care decid obiectiv, indiferent de ordinul partidului. N-o să pupăm asta niciodată. Dar chiar în halul ăsta? Să stea opt ore pe 14 proiecte, și tot ilegal să decurgă treburile? Prefectura va fi asaltată în cel mai scurt timp cu niște contestații de pe la liberali. Prefectura fiind aia care gestionează acum criza și combaterea crizei la nivelul județului. Adică n-avea destulă treabă, mai trebuia un colac peste pupăză. Și pe bună dreptate, trebuie să știe și ea ce fac amețiții din CL, care au senzația ba că sunt majoritari, deci taie și spânzură, ba că sunt niște victime ale ghinionului, deci plâng și strâng jucăriile.

Trăgând linie, cam asta s-a întâmplat pe 27 septembrie. Am pus ștampila pe aceiași indivizi, care se dezbracă de umanitate, de personalitate și chiar de bun simț odată cu așezarea pe scaunele de aleși. Apoi un șut în fund, „adio și n-am cuvinte”. Oamenii își pierd din nou locurile de muncă. Sărmanii care mai vindeau ceva prin piețe, rămân fără o pâine. Managerii spitalelor, subordonate tot aleșilor, plâng pe unde pot că n-au bani, condiții, resurse, personal, că se moare pe capete. Iar ăștia fac pe-a circarii, să ne fie carantina sau țărâna, după caz, mai ușoară.

Eu aș zice că „de îndată” și extraordinar ar trebui să fie asta: să desființeze dracului cineva partidele, că n-au nimic bun de oferit. Decât pentru cetățenii lor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Roxana Aiacoboaei

Mașină făcută scrum și trafic restricționat zeci de minute pe Primăverii (video)

Vineri, 27 Noiembrie 2020
3406

Un autoturism a fost cuprins de flăcări, vineri după-amiază, pe strada Primăverii din municipiul Botoșani.Incidentul s-a petrecut în zona Capătului 1. Deocamdată, nu se cunoaște cau...

14 rețineri în dosarul „mitei din lighean”, după perchezițiile din Suceava, Botoșani și alte trei județe

Vineri, 27 Noiembrie 2020
1125

Direcția Națională Anticorupție (DNA) anunță reținerea a 14 persoane în dosarul „mitei din lighean”. În urma percheziționării a 67 de locații din cinci județe ale Mo...

Contrabandist extrem de violent, ridicat de polițiști

Vineri, 27 Noiembrie 2020
717

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din orașul Bucecea, a fost reținut de Poliție, după ce a bătut doi tineri din aceeași localitate și a șantajat o a treia victimă prin apel la v...