PR. THEODOR DAMIAN: Iisus este jertfă, jertfit, jertfitor şi mântuitor!

Fiecare dintre noi este în situaţia iudeului căzut între tâlhari. Acela nu ştia că îi va veni salvarea. Noi, de la Învierea Domnului încoace, ştim.

PR. THEODOR DAMIAN: Iisus este jertfă, jertfit, jertfitor şi mântuitor!

Theodor Damian

"Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu şi moşteniţi Împărăţia care v-a fost gătită vouă de la facerea lumii" (Matei 25, 34)

Călătorul, drumul şi ţinta sunt legate între ele indestructibil, fiecare din cele trei dând sens, rost şi menire celorlalte două. Cu alte cuvinte caracterul perihoretic, de întrepătrundere a elementelor acestei relaţii îl întăreşte pe fiecare şi-l transformă în sursă de întărire pentru celelalte.

Această relaţie dintre călător, drum şi ţintă este implicită, în mod vizibil, în Invierea Domului, dacă o înţelegem din perspectiva pildei samariteanului milostiv (Luca 10, 25-37).

Aşa cum în pildă este vorba de un călător, samariteanul, de un drum, cel de la Ierusalim la Ierihon, şi de ţintă (samariteanul plecase la drum, desigur, cu un scop precis), la fel Învierea Domnului implică un călător, pe Mântuitorul Hristos, un drum, cel de la cer la pământ, şi de la pământ la cer, şi o ţintă, un scop precis, mântuirea lumii.

Lumea în care Mântuitorul a venit nu era decât un drum al Ierihonului, plin de tâlhari, unde a trăi înseamnă a risca, unde aripa necruţătoare a  morţii întuneca bucuria şi speranţa vieţii. Oamenii locuiau, în latura şi în umbra morţii, cum zice proorocul (Isaia, 9, 1).

Spre deosebire de samariteanul care a plecat spre ţinta lui neştiind ce se va întâmpla pe cale şi neplănuind nimic în acest sens, în cazul călătoriei Fiului lui Dumnezeu de la cer la pământ, Dumnezeu vede căderea omului "între tâlhari", asuprirea sa de către forţele răului, şi plănuieşte, din iubire, o intervenţie decisivă, salutară: naşterea, moartea şi învierea Fiului Său întrupat pentru mântuirea lumii.

Drumului samariteanului până la victima tâlharilor îi corespunde "drumul" Fiului lui Dumnezeu până la om; partea a doua a drumului samariteanului, aceea de la cel rănit spre unde a va fi mers el (nu ni se spune unde şi pentru ce), e ca o taină, ca o dimensiune metafizică a înseşi călătoriei, şi acesteia îi corespunde dimensiunea metafizică a "călătoriei"divine şi în acelaşi timp a vieţii omului, adică aşezarea lumii cu faţa spre Împărăţia lui  Dumnezeu şi avansarea ei în această direcţie.

Mai precis, după lucrurile concrete întâmplate în planul fizic al existenţei umane: răstignirea lui Iisus, moartea şi învierea, urmează partea metafizică, orientarea prin Înviere, a omului spre Împărăţie şi avansul spre ea, călăuzit fiind de însuşi Domnul, în Biserica Sa şi cu ajutorul Sf. Taine.

E firesc ca această a doua parte să se realizeze într-un mod mai puţin vizibil, ca în cazul părţii a doua a drumului samariteanului despre care ştim că a existat, dar despre care, altfel, nu ştim nimic.

Aici, în cazul Mântuitorului şi al dimensiunii metafizice a părţii a doua a drumului, partea de după cruce, moarte şi înviere, se observă şi un transfer al calităţii de călător de la Sine la om. Iisus, prin înviere, a pus pe om cu faţa spre Împărăţie, dar de acum omul este cel ce trebuie să călătorească spre ţintă, dând curs chemării mult aşteptate: "Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu şi moşteniţi Împărăţia care v-a fost gătită vouă de la facerea lumii" (Matei 25, 34).

Samariteanul l-a dus pe rănit la o casă de oaspeţi, ni se spune (Luca 10, 34) şi a rugat gazda să aibă grijă de el până ce binefăcătorul anonim se va întoarce şi va plăti tot ce va mai fi nevoie.

Deci, samariteanul a plecat dar grija pentru rănit a rămas în inima lui, fiind apoi concretizată în achitarea cheltuielilor la retur, evident, totul din dragoste umană şi milă. Acelaşi lucru se regăseşte şi în cazul Mântuitorului Hristos după Înviere. El a  plecat, dar n-a plecat, nu a  părăsit, de fapt, lumea, cum a şi spus: "Iată Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor" (Matei 28, 20). Mai mult, el veghează călătoria omului pe pământ, spre Împărăţie, şi atunci când omul se poticneşte, cade, se răneşte, şi cere ajutorul divin, el intervine, ajută, vindecă.

Aşa cum cel rănit ştie că samariteanul îi poartă de grijă pentru cele de nevoie recuperării sale, la fel ştie omul că Iisus e prezent şi la nevoie intervine, ajută.

Cazul Măntuitorului este însă mult mai complex decât cel al samariteanului pentru că pe lângă toate cele menţioante, în cazul Mântuitorului, El este şi samariteanul, dar şi victima, iudeul căzut între tâlhari, întocmai cum reiese din rugăciunea liturgică din timpul cântării heruvimice: "Tu eşti Cel ce aduci şi Cel ce Te aduci, Cel ce primeşti şi Cel ce Te împarţi".

Iisus este deci jertfă, jertfit (victima), jertfitor şi mântuitor, toate în actele morţii pe cruce urmate de Înviere.

În cazul samariteanului victima este iudeul. În cazul Mântuitorului victima este atât Iisus însuşi, cât şi iudeul, dar şi tot restul neamurilor. Pe iudei Iisus a venit să-i scoată de sub tâlhăria legalismului, a formalismului şi implicit a aroganţei. Pe neamuri a venit să le aducă la cunoaşterea adevăratului Dumnezeu.

Şi aşa cum samariteanul şi-a riscat viaţa împlinind lucrarea sa de binefacere, pentru că omul căzut între tâlhari putea fi o cursă, adică el însuşi un tâlhar simulând jefuirea şi suferinţa pentru ca cel ce s-ar opri să ajute să fie apoi prins, jefuit, ucis (motiv pentru care foarte posibil că preotul iudeu şi levitul au trecut pe lângă fratele lor rănit fără să se oprească să acorde primul ajutor), la fel Iisus a riscat viaţa, şi în cazul Său, aplecându-se asupra lumii rănite de păcat, chiar a fost prins şi ucis, cu diferenţa doar că lumea nu era o cursă, ci un loc realmente periculos, întocmai ca drumul Ierihonului, celebru pentru tâlhăriile ce aveau loc pe el.

Şi aşa cum omul căzut între tâlhari, "aproape mort", a fost "înviat" prin intervenţia samariteanului, la fel, lumea aproape moartă a fost salvată, pusă pe calea mântuirii prin Învierea Domnului. Deci a înviat El, Cel căzut între tâlhari, ucis de ei, şi prin el, noi toţi care credem în El şi asumăm Învierea Sa în mod conştient şi voluntar.

Fiecare dintre noi este în situaţia iudeului căzut între tâlhari. Acela nu ştia că îi va veni salvarea. Noi, de la Învierea Domnului încoace, ştim.

Prin Învierea Sa, în Biserică, Iisus, ca bunul samaritean ne-a pus şi continuă să ne pună la dispoziţie Sf. Taine ca instrumente ale mântuirii.

Iar noi, folosindu-le şi avansând pe calea Împărăţiei, nu încetăm a-L slăvi cântând după cuviinţă cu transfigurantă bucurie:

"Hristos a înviat din morţi
cu moartea pe moarte călcând
Şi celor din morminte
Viaţa dăruindu-le".


Pr. prof. dr. THEODOR DAMIAN
New York

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

MARIA MOȘNEAGU: "Părintele Justin Pârvu s-a uitat la mine și mi-a spus: tu să scrii, că poți!"

Vineri, 20 Octombrie 2017
1963

Femeie simpla, curata, luminoasa. Are 75 de ani. A venit pe lume in anii grei ai razboiului. Tata era pe front cand s-a nascut micuta Maria, al cincilea copil al unei familii de tarani saraci. Pe...

Profesorul din Ibăneştii Botoşanilor, cu 8 brevete de invenţie!

Vineri, 20 Octombrie 2017
561

Prof. univ. dr. ing. Ioan Şt. Ibănescu s-a născut la 20 octombrie 1923, în comuna Ibăneşti, din judeţul Botoşani. A urmat şcoala elementară în satul natal (1930-1936), iar &i...

IPS Teofan, Cetățean de Onoare al Botoșanilor, împlinește astăzi 58 de ani!

Joi, 19 Octombrie 2017
934

A fost deseori numit "copilul de suflet" al PF Parinte Teoctist si privit drept viitorul Patriarh al Romaniei. A batut drumurile Moldovei si ale Botosanilor, impreuna cu PF Teoctist, si a pr...