Opinii

"Şi parcă îmi doream să fiu şi eu orb"

Luni, 29 Mai 2017 1647

Duminică, 28 mai, a plecat la cele veșnice Mugur Vasiliu. Scriitor, etnolog, editor. Și creștin.

Cine sunt copiii noștri inadaptați?

Joi, 25 Mai 2017 1322

De unde vin acești copii? Ce este în neregulă cu ei? De ce nu se supun regulilor, de ce nu se străduiesc suficient, de ce nu au jenă pentru zecile de lecții neînvățate sau rezolvăr...

Veta cu copiii ei!

Duminică, 21 Mai 2017 1573

Tanti Veta are peste 70 de ani, nu are nici un dinte, are gura suptă și un nas lung că ar fi putut să servească drept model lui Walt Disney când a desenat-o pe Cruela. Este o femeie simplă...

Cum ascultă copiii muzică simfonică

Joi, 18 Mai 2017 1124

Copiii sunt nişte sălbatici. Afirmaţia asta îmi aminteşte de o vorbă pe care-am spus-o demult, şi uneori mi se mai întâmplă s-o repet: îmi plac foarte mult animalele, ş...

E timpul ca și școala botoșăneană să își cinstească eroii!

Luni, 15 Mai 2017 2546

Cine își amintește de ei, de temerarii din sălile de clasă? În bănci ori la catedră, prin atitudine sau răspicat, s-au predat lecții despre demnitate.

Agresivitatea lui "mi se cuvine" și blândeţea lui "merit atât"

Miercuri, 10 Mai 2017 1251

Orgoliul nu te lasă să meriţi, mândria te împiedică să aştepţi pentru că da, ţi se cuvine, vrei ceea ce tu consideri că meriţi. Eşti prea mare, prea important, prea deştept, p...

Pomeniți-l pe Enescu!

Miercuri, 3 Mai 2017 2938

"Cum cred în muzica pe care am iubit-o, atât cred şi în Dumnezeu, care m-a creat. Trebuie să fii un adevărat naiv ca să declari serios că Dumnezeu nu există". La 62 d...

Botoșăneanul în fața căruia Prințul Charles al Marii Britanii și-a plecat capul!

Duminică, 30 Aprilie 2017 10346

"Trecea un prinț călare, călare, călare/ El vrea ca să se-nsoare, însoare, însoare…" Ne răsună în odăile minții versurile copilăriei, când prinții a...

Botoșani, capăt de țară!

Joi, 27 Aprilie 2017 8013

Teoretic, CFR-ul merge strună! Orele sunt bine calculate, timpii bătuți pe muchie la minut, kilometrii adunați scrupulos și consemnați așijderea. Totul arată bine pe site-urile de informații....

Cum înveţi şi unde crapă

Luni, 24 Aprilie 2017 1297

Aţi fost îndelung educaţi că nota zece este măsura succesului. În noua conjunctură pedagogică, va fi măsura eşecului. Dacă neoprofesorul a fost format să debiteze în neşti...

Viața în online...

Luni, 17 Aprilie 2017 2156

Noapte de Înviere. Orașul prinde glas în întunericul spart timid de mereu insuficientele lumini stradale. Frumusețea acestui furnicar este sporită de faptul că, probabil în...

PR. THEODOR DAMIAN: Iisus este jertfă, jertfit, jertfitor şi mântuitor!

Sâmbătă, 15 Aprilie 2017 1056

Fiecare dintre noi este în situaţia iudeului căzut între tâlhari. Acela nu ştia că îi va veni salvarea. Noi, de la Învierea Domnului încoace, ştim.