Obiectiv Mihai Ursachi. "Decât să mestecăm lozinci, mai bine ne-am ascuți baionetele, căci se apropie ziua răfuielilor!"

Obiectiv Mihai Ursachi. "Decât să mestecăm lozinci, mai bine ne-am ascuți baionetele, căci se apropie ziua răfuielilor!"

Mihai Ursachi, botoşăneanul cu mamă ipoteşteancă. Fost elev al "Laurianului", student la 16 ani, arestat de comunişti. Primul laureat al Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu", Opera Omnia, decernat la Botoşani. Unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimul secol. 

Născut pe 17 februarie 1941 la Strunga, în Iaşi ("Pe vremea aceea, băile Strunga erau renumite pentru calitătile lor. Multe sotii de ofiteri mergeau să nască acolo", mărturisea poetul într-un interviu). După absolvirea Liceului "August Treboniu Laurian" din Botoşani, în 1957, devine, la numai şaisprezece ani, student al Facultăţii de Filosofie de la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi. În 1961 este arestat, din motive politice, şi condamnat la patru ani de temniţă grea. În 1964, pe baza decretului de amnistie, părăseşte închisoarea Jilava. Între 1965-1970 urmează cursurile Facultăţii de Germanistică a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, pe care o termină, ca şef de promoţie, cu o teză despre Christian Morgenstern. În 1981, folosind prilejul unei călătorii în Statele Unite, rămâne în această ţară. Lucrează ca asistent la Universitatea Statului Texas (1981-1986) şi, în continuare, ca lector la Universitatea Statului California (1986-1990). Între 1982-1986 îşi pregăteşte şi îşi susţine doctoratul, cu o lucrare despre raporturile dintre filosofia lui Martin Heidegger şi poezia lui Paul Celan. Revine în ţară în 1990, este pentru scurt timp directorul Teatrului Naţional din Iaşi. După 1996 predă cursuri la Facultatea de Litere a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi în calitate de profesor asociat. Moare la 63 de ani, în noaptea de 9 spre 10 martie 2004, din cauza unui cancer pulmonar nedescoperit la timp.



"Ursachi Mihai, fost condamnat, cu manifestări dușmănoase în prezent!"

Un fapt de cultură asumat și, de departe, un adaos important la biografia unuia dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii române, s-a petrecut în anul 2016, Editura Junimea din Iași publicând volumul "O conștiință literară. Mihai Ursachi în documentele Securității". Documente inedite din Arhiva CNSAS. Ediția este realizată de Ioana Diaconescu, responsabilă, de asemenea, și de selecția documentelor și ordonarea lor cronologică, completând ediția cu necesarele și importantele (din punct de vedere al istoriei literare) comentarii la consemnările din arhive. 

DUI 256638 vol. I CNSAS/Ministerul de Interne/ nr. 1498 privind pe Ursachi Mihai/ Unitatea Iași/ Serviciul I B2/ Strict secret (după completare) este deschis la data de 9.02.1973. Pentru cine nu cunoaște, DUI înseamnă Dosar de Urmărire Informativă și cuprinde documentele alcătuite și emise de Securitate pe toată durata supravegherii unei persoane sau a unui grup. 

În mod paradoxal, pe 25 octombrie 1971, fără să bănuiască măcar ce îi așteaptă, Mihai Ursachi este recrutat ca informator, fapt consemnat ca atare în dosar, însă securiștii aveau să se convingă în curând că poetul nu doar că îi duce pe piste false, dar îi și pune în situații ridicole. 
 
De fapt, tocmai această nereușită recrutare îi determină pe lucrătorii Securității să îi deschidă poetului un DUI, argumentând astfel: "De la data recrutării până în prezent, sus-numitul a furnizat unele note informative fără valoare și cu mari insistențe din partea noastră, dovedind că nu este sincer și că nu dorește să colaboreze cu organele noastre".

Mihai Ursachi era un fost deținut politic. Arestat în urma sentinței 209 din 7.12.1961 a Tribunalului Militar Craiova, condamnat la 4 ani închisoare și grațiat odată cu deschiderea închisorilor politice din România prin Decretul 174/1964. Așadar, pentru Securitate, fiecare mișcare a poetului, fiecare cuvânt aparent neînsemnat căpăta proporții uriașe. Însă a-l supraveghea pe Mihai Ursachi era ca și cum te-ai lupta cu morile de vânt. 

Informatoarea "Carmen" scrie, pe 22 noiembrie 1971: "Nu este ușor de definit o personalitate atât de complexă cum este cea a poetului Mihai Ursachi. (...) Este un om superior ca intelect, foarte dotat, în același timp greu de pătruns. (...) E, de altfel, un om singuratic, în ciuda prietenilor și prietenelor cu care se afișează, un om care trăiește într-o lume a lui proprie, (...) un om, într-un anume sens, dificil, care trebuie, pentru valoarea lui, acceptat așa cum este". 
 
Prin intermediul informatorilor, care erau ochi și urechi pentru a transmite Securității aspecte importante despre poet, Mihai Ursachi lasă și prețioase detalii despre viața sa din închisoare, unde i-a cunoscut pe Sergiu Al. George, Noica, Nichifor Crainic. Citat dintr-o notă informativă: "în închisoare erau preoți, artiști, profesori universitari, "tot sufletul și mintea României, cei care scăpaseră neîmpușcați", spunea el". Este vorba despre informările prezentate Securității de "Veronique", de la care mai aflăm că Mihai Ursachi "nu se teme de nimic", pentru că "mai rău de atâta nu poate să-i fie". 

Pe 9 octombrie 1972, lt.col. Popescu scrie: "Deschideți imediat DUI lui Ursachi Mihai, fost condamnat, cu manifestări dușmănoase în prezent". 

"Veronique" oferă detalii minuțioase din intimitatea poetului. Aflăm cu această ocazie și date despre Doru Ionescu, un alt poet botoșănean, care din păcate s-a stins prematur. Foarte bun prieten cu Mihai Ursachi, au pus la cale evadarea care a dus, de altfel, la condamnarea la închisoare. Doru Ionescu (1940-1978) a fondat, împreună cu Mihai Ursachi, Sergiu Rusu și Adrian Ochișor, mișcarea anticomunistă "Mari români". În 1960 decid să fugă din țară pentru a ajunge în America. Vor să treacă înot Dunărea. Sunt prinși, condamnți și întemnițați, sub acuzația: "acte preparatorii de trecere frauduloasă a frontierei dintre RSR și RSF Iugoslavia".  

Din mulțimea rapoartelor, din ampla strategie pusă la punct pentru urmărirea lui Mihai Ursachi, se poate deduce, scrie Ioana Diaconescu, faptul că "poetul reprezenta un real pericol pentru mersul înainte al comandamentelor dictaturii comuniste ce oprimau din ce în ce mai dur cultura, libertatea de creație, viețile creatorilor de artă, de literatură". Tot Ioana Diaconescu mai face precizarea că Mihai Ursachi a fost, încă din studenție (am spune noi chiar din anii de liceu) decis "să se opună ciumei roșii care invadase Europa de Est odată cu năvălirea armatei sovietice". În consecință, Mihai Ursachi devine un obiectiv extrem de important pentru serviciile de Securitate.

În Documentul nr. 128, DUI 256638, vol. 2 privind pe Ursachi Mihai – "SCRIITORUL" – VOL.1, fila 265, a Ministerului de Interne, Inspectoratul Județean Iași, din 3 iunie 1977, șeful inspectoratului, colonel Ionescu Gh. Dumitru, scrie printre altele: "numitul Ursachi Mihai are manifestări dușmănoase la adresa politicii partidului și statului nostru și, în mod special, la problemele legate de literatură". În legătură cu Congresul Educației Politice și Culturii Socialiste, Mihai Ursachi spune, conform aceluiași colonel Ionescu Gh. Dumitru: "nu mă interesează circul, ci numai pâinea pe care mi-o câștig destul de greu. În consecință, decât să mestecăm lozinci, mai bine ne-am ascuți baionetele, căci se apropie ziua răfuielilor. Atunci se va vedea ce ispravă au făcut comuniștii din țara lui Ștefan cel Mare. De la Ștefan nu ne-au rămas discursuri la congrese inutile, ne-au rămas vitejiile faptelor de arme. Barbarului nu trebuie să-i ții discursuri, ci să-l pocnești în mirul capului…".


"Afară, pionierii strigau: Moarte lor!" 

"Comuniștii sunt de calitate umană mediocră", spune astăzi preotul Gheorghe Ursachi, fratele poetului Mihai Ursachi. Amândoi frații, foști elevi al Liceului Laurian din Botoșani. Preotul Gheorghe Ursachi își amintește de anii în care comuniștii făceau legea, în care profesorii își turnau propriii elevi, ani în care elevii erau scoși din clase, bătuți, anchetați, amenințați. "Am fost și eu exmatriculat. Eram în clasă, a venit cineva și mi-a spus: Ursachi, ia-ți traista și ieși. Am mers la Miliție. Am început să stăm de vorbă. Noi știm că ați găsit un pistol, mi-au spus. Eu nu știu nimic, am răspuns, dar au avut impresia că nu sunt sincer. Au deschis un dulap metalic, cu un șir întreg de revolvere, care mai de care mai ochios. Au scos de acolo unul, mi l-au arătat și mi-au spus: Cu unul din acesta o să vă împușcăm pe toți cei din familia ta, banditule! Eram în clasa a VII-a. Pe toți bandiții din familia voastră, așa mi-au spus".

Peste trei ani, când Mihai, fratele cel mare – după trei ani de facultate – a fost prins în timp ce încerca să treacă Dunărea înot în căutarea libertății, securiștii au venit din nou acasă la părinți, la Botoșani. "Au venit doi tipi într-o dimineață. Făceau ancheta după condamnare. M-au întrebat de casă, dacă este a părinților, dacă fratele Mihai a contribuit la cumpărarea ei. Vedeți, le-am spus, suntem oameni normali, fără avere. Dar obiecte, au rămas de la el? Da, le-am zis, a rămas un palton. Unde e, vrem să-l vedem, au sărit imediat! Veniți! I-am dus și le-am arătat paltonul: era în cușcă la câine. Veniseră în urma sentinței judecătorești prin care fratele meu era condamnat cu confiscarea bunurilor. Numai că au renunțat, nu au mai confiscat paltonul din cușcă!". 

În vreme ce dubele Securității se umpleau cu dușmani ai poporului, în timp ce beciurile milițiilor răsunau de urletele copiilor care nu înțelegeau de ce nu au voie să rostească nume la auzul cărora bunicii lor se închinau, în altă Românie, cea comunistă, propaganda făurea noul om al orânduirii socialiste. Pionieri, steaguri, urale, scandări și cântece. Sub pământ, în chinuri cumplite, erau anihilați dușmanii poporului.

O scenă cutremurătoare vine de peste timp, descrisă tot de către părintele Gheorghe Ursachi. Fratele Mihai era condamnat, se afla în Jilava-Fortul 13. "Îmi spunea fratele meu că, la Jilava, deținuții din două-trei celule au făcut greva foamei. Mesajul lor era: preferăm să murim decât să continuăm astfel. Eu spun cum mi-a spus el, așa vă povestesc. Au adus două autobuze de pionieri din București, i-au debarcat la intrarea în închisoare, i-au pus să strige: Moarte lor! Moarte lor! Iar la celulele unde se aflau cei care făceau greva foamei, prin vizete, i-au împușcat pe toți. În timp ce, afară, pionierii strigau: Moarte lor! Asta era voința poporului, spuneau ei! Cumplit", și vorba părintelui Gheorghe Ursachi apasă ca și cum de acolo, din trecut, mai răzbat amenințătoare capete ale hidrei comuniste.

Comunismul a distrus tot. A distrus țărănimea, a distrus orașul și satul. A distrus suflete și a transformat conștiințe.

 

Confesiunea autorului: slăbiciunea sa în faţa lumii, a trecerii vremii şi a Poemului de purpură

Acesta e autorul: el duce pe umăr un crin ca pe-o puşcă. 
Astfel înarmat, tot ce există îl muşcă 
Adeseori spune: 
"o, slăbiciune 
numele tău este artă" 
Fiind deci atât de ridicul şi slab, întreprinderea lui e deşartă, 
întocmai ca a zidarului, fratele său, 
care a vrut să clădească o piramidă-n Ţicău. 
Dar mai cu seamă, 
ora îi pare târzie, şi mult îi e teamă 
că vremea nu-i pe măsura uneltelor sale modeste. 
Deci plin de mâhnire el vă propune această poveste.

(Mihai Ursachi, 1979)

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

LEONARD AZAMFIREI: "Ne impresionează performanța medicală realizată pe bolnavi, nu pe oamenii sănătoși, deși avem un Minister al Sănătății, nu unul al Bolii"

Miercuri, 20 Iunie 2018
2782

S-a născut pe 22 iunie 1967, la Botoşani, un oraș pe care îl poartă în suflet. Recunoaște că, în tableta cu care călătorește în toată lumea, are o colecție consisten...

INVITAȚIE de weekend: Mănăstirea Popăuţi, între istorie şi vitregiile ei! FOTO, VIDEO

Sâmbătă, 16 Iunie 2018
1373

Mănăstirea Popăuţi aşează definitiv Botoşanii, de multe secole,  pe harta mondială a valorilor culturale autentice. O mănăstire modestă ca trăire şi manifestare printre veacurile purtăt...

Cinci ani de la trecerea în veșnicie a Părintelui Iustin Pârvu

Sâmbătă, 16 Iunie 2018
518

-Care este prima imagine pe care o aveți cu Părintele Iustin Pârvu? Ce impact a avut prezența acestui mare om asupra Sfinției Voastre?  Ieromonah Siluan Antoci: Cu mare bucurie vorbim despr...