O matrice a sufletului - In memoriam Florinte Catargiu

O matrice a sufletului - In memoriam Florinte Catargiu

Florinte CATARGIU
Desen realizat de Ştefana Iosub, clasa a X-a A, Liceul de Artă

Matematica nu a fost niciodată prietena mea. Sunt umanistă prin formaţie şi structură intelectuală, şi târziu am înţeles că, atât Universul exterior, cât şi cel interior au ca limbaj comun matematica. Şi aceeaşi magie nedefinită.
 
Eram la Liceul "A. T. Laurian", în clasa a XII-a, când ni s-a schimbat profesorul de matematică. Domnul Florinte Catargiu a intrat în sala de clasă, s-a prezentat şi mi-a plăcut timbrul cald al vocii, sinceritatea privirii din spatele lentilelor fine ale ochelarilor şi emoţia cu care ne vorbea şi pe care abia acum o înţeleg şi o trăiesc de fiecare dată când intru într-o clasă nouă, la început de an şcolar. Ţin bine minte, m-am gândit atunci că semăna mai mult a profesor de Limba Română, nu ştiu... , avea o sensibilitate care te copleşea la prima vedere.
 
Pentru mine nu conta cu cine fac matematica, eram la fel de... modestă şi tăcută, învăţam teoremele, formulele, îmi făceam temele, dar asta era tot ce puteam face pentru matematică. Atât, plus scrisorile de dragoste pe care le scriam ca monedă de schimb pentru ajutorul dat la teste, scrisori pe care matematicianul clasei le trimitea mai departe iubitei lui. 

Îmi amintesc şi acum convorbirea telefonică între tata, Dumnezeu să îl odihnească, şi unul dintre profesorii de matematică, renumit pentru severitatea şi profesionalismul de care dădea dovadă, pe care îl rugase să mă mediteze. După două şedinţe, omul l-a sunat şi şi-a cerut iertare, nu mai putea continua meditaţia, era bolnav de inimă... L-am înţeles. Atunci au înţeles şi ai mei că, pentru matematică, eram o cauză pierdută. Şi m-au ajutat să trec peste asta şi să zbor mai departe cu aripile pe care le aveam.
 
Un alt profesor, de fizică, m-a scos la tablă în liceu şi m-a rugat să desenez două linii paralele. După care mi-a explicat, cu un calm pe care l-am admirat sincer, că acelea sunt şine de cale ferată. Una sunt eu, alta e matematica. Sau fizica. Sau chimia. Profesorii sunt traverse care încearcă de-a lungul timpului şi drumului să ne unească, "daaar... conform studiilor... două drepte într-un plan care nu se pot intersecta se numesc drepte pa-ra-le-le. Sau, mai clar, două drepte paralele nu se întâlnesc niciodată. Never. Jamais." Am avut atunci prima privire de ansamblu asupra trudei tuturor profesorilor mei de ştiinţe exacte. 

Provocaţi de noul nostru Profesor să vorbim despre relaţia cu matematica, mi-am amintit de explicaţia primită în al treilea an de liceu. Rezuma cel mai bine relaţia mea cu materia pe care o preda. Trebuia să îl previn într-un fel că nu am nimic împotriva lui. M-a ascultat amuzat, cu un zâmbet fugar în colţul buzelor. Cu răbdare. Şi atunci, cucerită de această răbdare, am îndrăznit să-l citez pe Fernando Pessoa: "Cine ştie dacă două linii paralele nu se întâlnesc după ce le pierdem din priviri?" Devenind serios, m-a întrebat ce citesc şi discuţia a deviat pe un teren care îmi era oarecum familiar. 
 
Atunci m-a cucerit Profesorul meu de matematică. Nu m-a umilit, nu m-a certat, nu m-a privit cu superioritate. Şi, în primul rând, nu a renunţat nicio clipă, pe tot parcursul acelui an şcolar, să explice matematica în aşa fel încât să ne placă şi să îi înţelegem rostul. Îi datorez o mare parte din farmecul ultimului an de liceu. La Bacalaureat, media mai mult decât imperfectă de la matematică, dar medie de trecere, mi-a provocat o bucurie mai mare decât media aproape perfectă de la Limba Română.
 
Fac parte din generaţia care şi-a respectat Profesorii. I-am judecat, mai mult sau mai puţin obiectiv, ca orice generaţie. De ce să fiu ipocrită şi să nu recunosc? Dar i-am judecat naiv şi copilăreşte. I-am poreclit, dar cele mai multe porecle trădau aprecierea sinceră. I-am enervat, i-am scos din sărite uneori, poate i-am exasperat, dar i-am iubit şi ne mândream cu ei şi tot nonconformismul ostentativ afişat, toată revolta noastră naivă şi necesară vârstei era doar un mod de a ne face remarcaţi, o mască sub care se ascundea un respect profund şi o admiraţie pentru ceea ce erau şi pentru ceea ce se străduiau să ne determine să devenim. Nu erau perfecţi, dar încercau să ne apropie pe noi de perfecţiunea de a fi noi înşine. Înţelegerea acestui adevăr ne împiedica până şi să chiulim, nu teama sau lipsa de interes. Am chiulit o singură dată, în liceu, când am fost toată clasa la premiera filmului „Declaraţie de dragoste”. L-am rugat pe domnul profesor de atelier să ne dea voie (!) să chiulim, fără să afle domnii directori. La matematică nici nu ne gândeam să chiulim. Domnul Profesor nu chiulea niciodată când aveam nevoie de explicaţii, de iertare sau de ore suplimentare. 
 
Peste ani, la lansarea primului meu volum, l-am regăsit în sală. I-am oferit cartea cu o recunoştinţă profundă. 

Îmi tremura mâna, nu ştiam ce aş putea scrie ca autograf unui Om care şi-a pus amprenta asupra educaţiei mele şi care ne-a predat, odată cu matematica, „puterea de a da un sens la ceea ce ni se întâmplă.” Orice aş fi scris, îmi părea sărac şi puţin. Am ales citatul din Jean Jaures, ca să îi mulţumesc public pentru prezenţă: „Nu-i înveţi pe alţii ceea ce vrei, nu-i înveţi ceea ce ştii - îi înveţi ceea ce eşti.” Cineva din sală, care ne cunoştea, a glumit: „Acum înţeleg de ce nu a reuşit un profesor de excepţie ca Florinte să te înveţe matematică...” 
 
Pe mine, domnul Profesor Florinte Catargiu m-a învăţat mai mult decât matematică. M-a învăţat să fiu ceea ce sunt, m-a învăţat că mai întâi trebuie să fii Om, şi mai apoi Profesor, m-a învăţat modestia, discreţia. Nu am ştiut să îmi apreciez scrisul decât în momentul în care, la o lansare de carte a unui scriitor din urbea natală, domnul Profesor m-a salutat cu un citat din primul meu volum. Sinceritatea faţă de mine însămi i-o datorez în mare parte. Printre toate acestea s-a strecurat şi admiraţia pentru rafinamentul estetic al geometriei, singura dintre matematici care îmi place. 
 
A fost în sala fiecărei lansări a cărţilor mele. Poezia i-a fost o metodă de a descifra o matrice a sufletului. Târziu, prin mai 2011, când am primit volumul de versuri „În ritmuri de sonet”, semnat de domnul Profesor cu pseudonimul Alexandru Ulian, am înţeles că, într-adevăr, pe mine a reuşit să mă înveţe ceea ce este. Ion Barbu avea dreptate: „Există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se întâlneşte cu poezia.” Şi poezia din acel unic volum este de o sensibilitate aproape indecentă pentru vremurile prin care trecem. Încifrată, misterioasă, aproape perfectă în construcţia ei, ca un corp geometric desenat de domnul Profesor la orelele din liceu. 

Trei ani mai târziu, când murea noiembrie în ploi răzleţe şi furtuni de frunze, m-am regăsit plângând în Capela Militară din Botoşani, sub povara veştii că acela avea să fie ultimul volum de poezii al Profesorului meu de matematică. Încetase din viaţă în noaptea de luni spre marţi, 24 către 25 noiembrie. A făcut-o în patul său de acasă, în convalescenţă fiind după un accident vascular pe care îl suferise în acea toamnă. Şi l-am salutat atunci, după cum mă învăţase, cu un poem din acel ultim volum:
 
„S-a-mpuţinat Cuvântul foarte
Abia că mai zăresc un fir
Dintr-o lumină de departe
Sunt obosit
abia respir
 
Cum stau întins pe iarba verde
Cu faţa către cerul înalt
Conturul lumii întreg se pierde
Îmi pare-n vis
         că sunt un alt
 
O, cum răsar de mult uitate
     crâmpeiele de versuri
          iar
Eram o trestie subţire
Şi se făcea că mă frângeam
 
În visul nopţilor curate
     când toate spaimele dispar
Ci eu îmi sunt
cuvânt subţire!
Şi se făcea
că mă frângeam.”
 
Toată viaţa, câtă i-am ştiut-o eu, s-a frânt ca o pâine şi s-a împărţit celorlalţi. 
 
Chiar dacă anii de liceu au trecut de mult şi acum sunt de cealaltă parte a baricadei, la catedră, domnul Florinte Catargiu va rămâne mereu Profesorul meu, aşa cum noi toţi, generaţiile care l-am ştiut, i-am rămas Elevi până în ultima clipă, până când o matrice a sufletului i s-a destrămat.
 
 
Mihaela A R H I P
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșănean prins la furat în supermarket!

astăzi, 11:06
86

În cursul zilei de sâmbătă, un angajat al unui supermarket din municipiul Botoşani a sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că a surprins o persoană care a încercat s...

FOTO - Botoșănenii au ajuns la disperare din cauza drumurilor: "E un adevărat calvar!"

astăzi, 10:18
611

S-au săturat! Trăiesc în secolul XXI, într-un stat european, dar se simt la capătul lumii. Au protestat de nenumărate ori, dar sunt nevoiți în continuare să circule pe drumuril...

Corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox Botoșani, prezent la aniversarea a 15 ani de la înființarea Parohiei "Buna Vestire" din Latina, Italia

astăzi, 09:08
108

Duminică, 9 decembrie 2018, Parohia "Buna Vestire" din Latina, Italia, a îmbrăcat haine de sărbătoare, la împlinirea a 15 ani de la înființarea acesteia. Pen...