Magda URSACHE: Şi ce mai avem de pierdut

Magda URSACHE: Şi ce mai avem de pierdut

Mă tem că nu mai avem nici respect, nici empatie faţă de eroi, nici responsabilitate civică la vârful statului. La 3 mai 1997, trădarea României a fost semnată de Emil Constantinescu, de Petre Roman, ca preşedinte al Senatului, de Adrian Severin, ca ministru de Externe, la îndemnul  – zic gazetele – lui Silviu Brucan. Le-a păsat de masacrul de la Fântâna Albă?

Onoarea? O prejudecată! Ce să mai adastăm pe trecutul care nu ni-i mare? După semnăturile de la Kiev, din 3 mai, de la Neptun, din 2 iunie, la 14 iulie s-a produs ratificarea  tratatului „de bună vecinătate şi cooperare România- Ucraina”. N-a fost agresiune (’40), nici presiune (’44; ’47). Trioul şi-a sacrificat neamul fără păs. (I)responsabil, debilul Emil, os de basarabean. Cât despre Băsescu, el a ales soluţia Cărăbăniţi-vă!, făcând tot ce-i… româneşte posibil pentru ca elementul autohton să se dilueze, să se subţieze pe zi ce trece.

Spuneam că ne dez-onorăm eroii sau că îi uităm cu premeditare. Patriotismul nu mai e considerat nobil, nici poziţia naţională una corect politică. Celebrul Bâzu Cantacuzino, mort în ’58 şi înmormântat la Madrid, cel mai important aviator de atac al României, n-are statuie în Bucureşti. Au, în schimb, aviatorii bombardierelor americane care au făcut peste 7000 de morţi în capitală, în 4 a 4-a 1944. Moarte din cer, deşi românii erau proamericani. Pe 18 august au bombardat ei, pe 23 august, nemţii. Ai mei stăteau atunci lângă Gara de Nord, unde a fost prăpăd.

Un sport protejat este şi minimalizarea jertfei pentru patrie. Trebuie să râzi de oştenii al căror sacrificiu ar fi fost gratuit. Ce glie a ţărişoarei au apărat ăştia? Nişte ţărani proşti, care n-au avut noţiunea riscului! „Decenţa” corect-politică ne opreşte să spunem tot adevărul despre rezistenţa din munţi, fiind mai preţuită retragerea din istorie, mai exact din „teroarea istoriei”. Integritatea morală, demnitatea par a ţine de o gândire vetustă. Nu-i mai comod să rămânem la stupidul slogan Centenaru’ încinge grătaru’ şi la Frăţia Berii (Holsten)? Moromete? Ba Bobonete! 

Profesorul Constantin Berevoianu predă elevilor de-a opta un curs despre rezistenţa din munţi. Întreb: numai la Nucşoara, nu şi la toate Facultăţile de Istorie? Avem destui profesori atinşi de „flagelul corect-politic”, care n-ar ţine un curs despre martiriul rezistenţilor contra bolşevizării. Cei din grupul Arnăuţoiu  (Petru şi Toma) au mâncat coajă de fag, dar au rezistat nouă ani. Tatăl lui Eugen Chirca a fost împuşcat, mama i-a murit la Mislea. El a fost capturat de Securitate, a supravieţuit Dumnezeu ştie cum Aiudului, Jilavei, Piteştiului, Peripravei, minei de plumb din Baia Sprie... A fost despăgubit pentru chinuri? Nu. Mă şi mir că domnul Alexandru Florian n-a interzis şcolii din Nucşoara să se numească „Toma Arnăuţoiu”, că n-a blocat drumul spre comună pentru pelerini. Da, pelerini am spus.

La un concurs televizat, ne-am trezit că românul cel mai important ar fi pastorul Wilhelm Wurmbrand, întâi ateu ilegalist comunist. Se spune că Liviu Petrina ar fi organizat acţiunea grupului de evanghelişti, telefonând, telefonând… După „cotitură”, Wurmbrand a fost arestat şi schingiuit. Comuniştii aflaseră că i-a trădat Siguranţei ca informator infiltrat în PCR. Şi-a arătat cele 12 cicatrici în Senatul SUA, dar n-a spus cum l-a salvat de la moarte Valeriu Gafencu.

A-ţi celebra eroii nu înseamnă nicidecum negarea Holocaustului ori minimalizarea memoriei sale. Tatăl lui Valeriu Gafencu  a fost Vasile Gafencu, „fiu de plugar la origine”, cum scrie Petru Ursache în Clipa Basarabiei: „Pentru că a făcut parte din Sfatul ţării, Vasile Gafencu a fost deportat şi s-a pierdut, prin 1940, într-un gulag din pădurile îndepărtatului Arhanghelsc. Fiul său, Valeriu Gafencu, sfântul închisorilor cum i se spunea printre deţinuţii de la Piteşti, avea să sfârşească şi el dramatic, iar unchiul lui Valeriu şi fratele lui Vasile Gafencu, anume Grigore Gafencu, fost ministru în Guvernul României interbelice, s-a văzut nevoit să fugă din ţară sub ameninţarea tancurilor cu stea roşie. O familie zdrobită de comunişti, ca multe altele din spaţiul eminescian de la Nistru pân’  la Tisa.” Dar sper că Istoria va avea în grijă faptele de jertfă, dacă noi nu suntem în stare.

Am tot afirmat, dar nu ezit să re-repet. Odraslele cominterniştilor îi acuză iarăşi şi iarăşi pe naţionaliştii ca Mircea Vulcănescu, Gyr, Crainic..., eroii culegând lauri trebuind să fie Valter Roman sau Tismineţki- père, care - vai!- şi-a pierdut mâna pe meleag spaniol, luptând în tabăra roşie. Ne spun (şi se găsesc destui tineri naivi şi creduli să accepte) că naţionaliştii ar fi - culmea - comunişti. Adică… internaţionalişti, cu alt cuvânt,  transfrontalieri? Că rătăciţi ideologic trebuie declaraţi doar ceauşiştii, nu şi proletcultiştii. Nu, adevăraţii patrioţi n-au fost ultranaţionaliştii ceauşişti, care puneau semn egal între Ceauşescu şi ţară, de soiul nătângului Haralambie Ţugui şi alţii, şi alţii.  Şi ce să vezi? Mulţi dintre „văpsiţii” în roşu se află pe lista indemnizaţilor de merit.

Contestat sau necomentat îndeajuns e Gh. Brătianu. Sunt publicişti care nu-şi disimulează dispreţul faţă de spusa martirului: „o enigmă şi un miracol istoric: poporul român”. Noi trebuie să fim văzuţi doar ca bicisnici, laşi şi trădători, luaţi la urină (cum afirmă Patapievici, scriitorul anului 2018) de toţi. Scrie la Psalmul 1, passim: „Fericit bărbatul care (...) pe scaunul hulitorilor n-a şezut”.

Hulitorilor le-aş oferi doar două consilii privind biografia şi opera a doi basarabeni: Ioan Hudiţă şi Petre V. Ştefănucă. Parantetic spus, Jurnal poliltic de Ioan Hudiţă, în 6 volume editate de acad. Dan Berindei, lipseşte (sau e greu de găsit) tocmai din Biblioteca Academiei Române.

Hudiţă a fost eliminat din învăţământ în ’47  şi arestat în acelaşi an; a stat închis 8 ani şi 9 luni la Văcăreşti şi la Craiova; din 1950, la Sighet (în lotul demnitarilor, ca ministru al Agriculturii, între ’44 – ’45 şi ca deputat, în ’46). A ieşit abia în decembrie ’56, pentru a fi rearestat în toamna lui ’61. A fost cercetat până în iulie ’62. Fără proces. Al doilea consiliu important la care ar trebui să se gândească toţi cei care afirmă că poporul român e nedemn şi fără caracter ni-l dă etnologul basarabean Petre V. Ştefănucă, mort la 12 iulie ’42 , după tortură, în colonia de muncă R.A. Tătară. Anchetat 7 luni, scos dintr-o celulă şi vârât în alta, suspectat de românofilie, antisemitism, fascism. Şi azi aceste acuze răsună dinspre domnul Al. Florian, hotărât parcă să repete istoria proletcultistă. Cel care i-a acuzat pe sovietici de deznaţionalizarea Basarabiei n-a vrut să vorbească ruseşte cu judecătorii, spunându-le: „Da, dar dumneavoastră singuri aţi creat o republică moldovenească, deci limba statului e limba noastră.” A plătit cu viaţa (moarte jertfitoare) ataşamentul la limba română, considerată „limbă de slugi” de H.-R. Patapievici. Cum eseistul nu s-a dezis în multele ediţii de astfel de blasfemii, pesemne continuă să creadă că românii sunt indolenţi ca boii bătrâni în jug. Dar sunt toţi astfel? O fi fost indolent Părintele Iustin Pârvu, care predica: „jertfa fortifică neamul”, intrând aici şi Majadahonda?
 
Discuţi despre vremea aceea, când s-a pus în act sistemul care a distrus/schimbat existenţa românilor şi despre aparatcikii Anei Pauker (ca Nicolschi, Teohari Georgescu, Dulgheru, Zeller, Koller, Brucan, Răutu, Valter Roman) şi apare suspiciunea aberantă că îi vizezi pe evrei; te trezeşti clasat ce nu eşti: antisemit. Chiar dacă afirmi apăsat că românii n-au fost mai puţin dogmatici în aplicarea doctrinei, că şi ei s-au lăsat folosiţi, că şi ei au profitat, tot eşti citit în cheia extremei drepte. Există şi sionişti schingiuiţi de evrei cominternişti, dar legionarii şi simpatizanţii lor rămân etern pedepsiţi pentru crime, chiar şi cei care nu le-au comis. La început, „mistica rugăciunii” (Cioran) nu avea în vedere revolverul. Gardiştii au avut în proiect o „reînnoire naţională” ceea ce, ca idee, e stimabilă, iar persecuţiile lui Carol al II-lea au dus la simpatizarea lor. În ’90, Ion Iliescu a reiterat psihoza „legionarilor” din Piaţa Universităţii, după psihoza „teroriştilor”. Procurorii au stabilit că între 22 şi 30 decembrie s-au tras 12.600.000 de cartuşe, foc fratricid. Lui Iliescu îi „datorăm” şi ipocritul discurs despre consens, vocabulă pe care evit s-o folosesc de atunci, înţelesul fiind: „să ne urâm fără cruţare!” N-a ajuns rezervistul N. Militaru ministrul Apărării „graţie” lui Ion Iliescu şi gen. Secu Mihai Caraman şef peste servicii? Cine a transferat rapid Securitatea la Armată ca s-o albească? Nu Iliescu? Şi Mineriada nu el a aprobat-o, nu el a felicitat-o? Acad. Răzvan Theodorescu (în interviul pentru Newsweek, din decembrie 2018) crede altceva : „Românii le datorează libertatea fostului preşedinte Ion Iliescu şi fostului şef al Securităţii Iulian Vlad”. Lăudând sonor prestaţia comunistă a lui Iliescu, afirmă că ne-au salvat „vechile lui cunoştinţe comuniste”, „vechile lui cunoştinţe nomenclaturiste”. Mai spune academicul şi că, deşi „Marian Munteanu este din zona legionară”, l-ar fi consiliat pe Iliescu să nu folosească vocabula legionari pentru protestatarii din Zona liberă de comunism, ci neisprăviţi, pârliţi, caraghioşi. Mie mi se pare expresiv sloganul : „Mai bine mort decât comunist/activist.” Cât despre Securitatea care „a schimbat macazul”, să nu cunoască  ditamai istoricul „specializările” ei? Cea din Bucureşti, în bătăi: încapîncapîncap, cu palma şi cu pumnul, cu sacul de nisip, cu toc cizmă peste gură etc. Paul Goma ,”clientul” lui Pleşiţă, le ştie.

În siajul lui Iliescu: ruinele dezolante din zonele industriale, pădurile defrişate (arbori seculari au ajuns lemn de foc, în schimb avem frunza lu’ Udrea de 900.000 de euro), pământul ţării vândut pe nimica; s-au tăiat livezile, ca să culegem fructele corupţiei şi infracţiunilor. Prostia restituirii in integrum, unor urmaşi de multe ori imaginari, bazaţi pe acte false, cui aparţine? S-o fi retrocedat vreunui urmaş al regilor Franţei Versailles-ul? La noi s-au cadorisit Branul, Peleşul und so weiter. Rudele grofilor unguri au înhăţat averi, deşi proprietăţile  fuseseră răscumpărate de statul român după Unire. Bonus: Fundaţia Gojdu. Patrimoniul cultural e pus pe distrugere; ideea lui Ion Marin Almăjan este să se înfiinţeze grabnic o poliţie pentru apărarea lui, ca să nu devină praf şi ruine (v. România cu pistolul la tâmplă, ed. DPP, Timişoara, 2013). A mea: nechibzuitul premier M. R. Ungureanu să spună pe de rost cum România a plătit 3,2 miliarde în aur după Conferinţa de la Paris, pentru a răscumpăra de la unguri proprietăţile solului şi subsolului. Ca doar pe urmă să poată striga „Veniţi, ungurenii mei!”, la vot.

Naţionaliştii nu sunt  primitivi lipsiţi de omenie şi de empatie faţă de celălalt, cum crede o psihoterapeută  a etniei, care dă şi o definiţie (scurtă) a naţionalismului: „să faci tu în capul altora, ca să nu facă ei în capul tău”. Oare ce să faci, că n-am înţeles. Iar dramaturgul Szabó Székely spune că „naţionalismul n-are umor”. Dar trebuie să aibă? Ai umor dacă preferi afişul lui Bogdan Spătaru, „România - halcă de carne”? Într-o  expoziţie găzduită de Ateneul Tătăraşi, un autor de picto-colaje a reprezentat ţara ca pe un patrat de culoare maronie, trimiţând în clar la excremente. Ce umor fin! Timişoreanul Benedek Levente a pictat, cum scrie Radu Ulmeanu, „harta României sub forma unui vagin cu labiile desfăcute”. A fost, după câte ştiu, un protest singular. Chiar nu mai luăm nimic în serios, ca să-l adeverim pe Raymond Poincaré? Am văzut , pe un canal TV, cum un primar sau ce-o fi fost tăia panglică tricoloră la trei WC-uri dintr-o şcoală.

Miştocăneala n-a încetat nici în anul special, al Centenarului. Un europarlamentar ales de români votează neîncrederea în români, în mentalitatea românească, deşi ar trebui să sensibilizeze opinia publică  privind felul de a fi al românilor, văzuţi ca pegra Europei, imagine contrafăcută în opinia mea. Tot ce înseamnă unire nu place istoricului Lucian Boia: nici „Unirea Mică”, nici „Unirea Mare”, deşi sunt sintagmele unui patriot: B. P. Hasdeu. Dar patriotismul trebuie să fie de mucava şi de contestat. Spui ceva bun ca român despre români , se găseşte careva să-ţi  strige că te autoglorifici. Vrei  ţară independentă, a, atunci visezi la o a nouă ceauşizare. Mi s-a întâmplat recent să aflu în presa on line altă aberaţie: că anti-comunismul e anti-românesc şi că strategia anti-comunistă  e de esenţă anti-românească.

N-a mai rămas mult de pierdut, dar au mai rămas multe de apărat, în primul rând limba şi credinţa. Chiar dacă Petre Iancu (Deutsche Welle) vrea să ne rugăm în spaţii mici. Sau şi mai mici: în cort. Să pribegim cu cortu’ în Europa şi să ne rugăm în el. Ce ne-a trebuit Catedrala sfinţită în 25 noiembrie 2018? Suntem avertizaţi să ne aşteptăm la atacuri armate acolo şi să ne ţinem departe de ea. Dar ce mai urmează după ce, în timpul Liturghiei, s-a strigat Teoctist- Antihrist şi s-a oprit, la comandă, difuzarea monedei jubiliare cu chipul Patriarhului Miron Cristea, unul dintre artizanii Unirii? Arme în tâmplele creştinilor, ca să fie dez-bisericiţi? De ce nu s-a ridicat condamnarea de criminal de război lui Mircea Vulcănescu? Iată: „Fără religie şi istoricitatea lui Iisus, lumea e un imens pustiu de sare şi cenuşă!”

Spune N. Steinhardt, ca monah Nicolae, că Hristos îţi dă linişte şi speranţa mântuirii; diavolul - deznădejdea. „Îi dai conştiinţa, pacea, somnul, îţi vinzi prietenii şi rudele, cedezi absolut totul şi mai mult ca totul - şi toate pe degeaba.”

Am rezolvat-o cu solidarizarea de naţie, considerată „ficţională” (o fi ficţiune realitatea de român?), a venit rândul familiei tradiţionale „învechite”. Psihologii de „elită” ne spun că monogamia ar fi o greşeală, de parcă ar face reclamă la prezervative. În vremi staliniste, când tătuca era Stalin şi mămuca - URSS, familia era „cuib de viespi burgheze”, iar în vremile noastre amare şi amarnice destabilizarea etnică şi etică e în curs.

Florentina Toniţă întreabă cum ne-am putea salva, ca popor, ca ţară, de acest tăvălug. Răspunsul nu-i altul decât „uniţi în cuget şi-n simţiri”. 

Citeste si Magda URSACHE: Ce am pierdut şi ce a mai rămas de pierdut?

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bătrânii şi familiile nevoiaşe din Chişcăreni şi Sat Nou, ajutate cu lemne de foc de preotul paroh

astăzi, 16:04
172

Anul 2019 a început pentru credincioşii parohiilor "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" Chişcăreni şi "Sfântul Apostol Andrei" Sat Nou, judeţ...

De ce nu pot fi presemnalizate radarele Politiei. CCR: Ar creste agresivitatea rutiera

astăzi, 15:31
59

Presemnalizarea dispozitivelor radar instalate pe autovehicule stationare sau pe suportii amenajarilor rutiere si a dispozitivelor radar tip pistol aduce atingere prevederilor constitutionale si afect...

200 de intervenții chirurgicale în noul compartiment din cadrul Spitalului Mavromati!

astăzi, 15:04
135

Noul compartiment din cadrul Spitalului Mavromati Botoșani își dovedește din plin eficiența, pacienții din Botoșani beneficiind nu doar de serviciile unui medic specialist, ci și de dotă...