Între cultură și subcultură: Suntem gunoierii propriilor vieți!

"Cel mai frumos compliment care mi s-a făcut, legat de publicul meu, e cel al unei femei de serviciu. Ea mi-a spus: Să faceți mai des spectacole la Sala Palatului! De ce?, am întrebat-o. Pentru că după spectacolele Dvs. nu trebuie să facem curat!" 

Între cultură și subcultură: Suntem gunoierii propriilor vieți!

Oare nu publicul încurajează emisiunile bulevardiere, scotocirile sub cearșaf, scandalurile domestice, tragi-comediile? A da vina - cu toții - pe politică, pe sărăcie sau alte dramatice neajunsuri nu înseamnă, oare, a ne absolvi de orice vină?

"Cel mai frumos compliment care mi s-a făcut, legat de publicul meu, e cel al unei femei de serviciu. Ea mi-a spus: Să faceți mai des spectacole la Sala Palatului! De ce?, am întrebat-o. Pentru că după spectacolele Dvs. nu trebuie să facem curat!" 

Mărturisirea aparține unui artist român care a reușit, în ultimele decenii, să păstreze rigoarea și calitatea actului cultural, în ciuda ispitelor financiare sau a presiunilor mediatice. Tudor Gheorghe lasă mărturie asupra unui timp care apasă, care usucă viața și pune în loc lujerii uscați ai unei culturi altădată vii. "De atâția ani de zile eu rezist acestor valuri de subcultură care se înmulțesc și năpădesc această nație și tinerimea acestei țări", mai spune Tudor Gheorghe.

Imaginea unei săli de spectacole după ce artistul a părăsit scena este imaginea care ne reprezintă cel mai mult în acești încercați ani. Și nu pentru că ar fi simbolul sărăciei, nici al vreunei căderi/decăderi pe scara intelectual-umanoidă. Ci pentru că asistăm la o transformare iremediabilă a ființei umane. Probabil cea mai gravă din ultima mie de ani. Creată și dotată cu capacitatea latentă de a se înțelege pe sine și de a-și înțelege problemele, ființa umană ar trebui să poată să își construiască o existență satisfăcătoare, spiritualizată. Dar, pentru ca această capacitate latentă să se manifeste, ființa umană are nevoie de un mediu pozitiv, favorabil nu doar conservării, ci și valorizării eului. 

Or spațiul în care ființa umană se hrănește pozitiv devine unul insular în România, valorizarea sinelui rămâne o opțiune a individului care îl va izola și îl va expune invaziilor de incultură care străbat și ocupă teritorii din ce în ce mai întinse. 

O distinsă doamnă din Botoșani atrage atenția, într-o postare pe Facebook, asupra interesului scăzut al internauților pentru știrile culturale, preluând în acest sens exemple din presa locală. Concluzia amară a doamnei este aceea că titlul din categoria "șoc" și "groază" vinde cel mai bine. Aș adăuga și că tragedia vinde. Dar doar până la un punct. Explozia unui bloc din Primăverii a fost zile în șir în topul știrilor preferate/comentate, însă interesul a scăzut dramatic atunci când presa a făcut apel la generozitate, la solidaritate, la sprijin pentru sinistrații rămași fără case din pricina exploziei. 

Imaginea presei – înțelegând prin aceasta inclusiv cererea și interesul cititorului pentru știrile negative, can-can, accidente etc. – este aceeași cu mizeria lăsată de public după un concert. Public puțin și comentarii constructive, pertinente, la informațiile culturale; cititori cu miile, judecăți fără valoare, jigniri, la știrile negative. Vina este, așadar, împărțită: un concert de calitate discutabilă va genera gunoi sufletesc, civic, spiritual. Un eveniment de ținută va determina un comportament adecvat și o energie menită să sporească și să întregească ființa.

Și totuși, de unde apetența publicului pentru grosier, pentru fake-art, pentru scandarea gratuită și goală de conținut? 

Oare nu publicul încurajează emisiunile bulevardiere, scotocirile sub cearșaf, scandalurile domestice, tragi-comediile? A da vina - cu toții - pe politică, pe sărăcie sau alte dramatice neajunsuri nu înseamnă, oare, a ne absolvi de orice vină?

Trăim o dictatură a imaginii (TV, internet – Facebook), dar și una a promovării sinelui superficial, decadent, a eroismului ieftin și a culturii flasce. Lipsa de atitudine în fața diletantismului, a veleitarului ridicat la rang de formator de opinie sau a semidoctului (tele)vizionar nu înseamnă decât capitularea în fața unui timp care pare să fi pierdut lupta cu impostura. 

Atâta timp cât vor mai exista concerte și discursuri neproducătoare de gunoi, atâta timp cât scenele vor fi ocupate de profesioniști și librăriile vor păstra ușile deschise, avem șansa de a ne aminti cine suntem. De nu, vom fi cu toții măturători pe străzile murdare ale Cetății. Și vom ajunge a crede că aceasta ne este menirea!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Sfinții Botoșanilor: Pe 22 septembrie se năștea, la Vorniceni, călugărul în fața căruia mai târziu a îngenuncheat Prințul Charles al Marii Britanii!

Sâmbătă, 22 Septembrie 2018
797

Parintele Dionisie Ignat s-a nascut in 22 septembrie 1909, in comuna Vorniceni din judetul Botosani, intr-o familie de tarani cu opt copii. La botez a primit numele Dumitru, fiind mezinul familiei. Ta...

O poveste dintr-o zi de iunie, pe Sărărie. "M-aș bucura să știu că în Botoșani se mai vorbește despre Mihai Ursachi!"

Miercuri, 19 Septembrie 2018
897

Iași, început de iunie 2017. Pe Sărărie, și cea mai ușoară pală de vânt răscolește un miros de tei care imediat învăluie strada. Poarta scârțâie scurt. Curg&ac...

IPS Teofan, îndemn către botoșăneni: "Să fim trăitori, mărturisitori și apărători ai tradițiilor noastre, în mod special cele legate de familie" - FOTO

Vineri, 14 Septembrie 2018
1803

Femei și bărbați, tineri și bătrâni, prunci și copii mișunând șotios sau poposind grav, cu o lumânare aprinsă, lângă mâna ocrotitoare a mamei. Flori de toamnă,...