Mugur Călinescu
Cine își amintește de ei, de temerarii din sălile de clasă? În bănci ori la catedră, prin atitudine sau răspicat, s-au predat lecții despre demnitate. Unii au plătit cu viața. Alții au supraviețuit, dar nimeni nu le mai cere mărturie în veac. Nu vrem să aflăm pentru că nu mai avem exercițiul recunoștinței, al respectului? Nu vrem să mai știm pentru că am devenit individualități și nu mai simțim durerea întregului? Sau poate pentru că am afla și despre cei care au fost parte a terorii, care nu s-au opus, ba chiar au devenit colaboratori plătiți ai regimului comunist?
În toamna anului 1981, un tânăr de 16 ani, din Botoşani, a pus pe jar regimul comunist, pictând nopţi la rând zidurile din oraş cu inscripţii care îndemnau cetăţenii să îşi caute libertatea. Un gest de un curaj nebun, care a fost aspru pedepsit de Securitate. "L-au arestat, l-au ţinut vreo 3 zile, apoi i-au dat drumul. Dar nu l-au lăsat niciodată în pace. Îl chemau de două-trei ori pe săptămână la ei. Îl serveau cu cafea. El nu prea bea cafea. Îi spuneam să nu mai bea cafea. Chiar îmi spunea că îl lăsaseră singur într-o cameră ciudată... Nu ştiu ce i-au pus în cafea! S-a schimbat total...", mărturisea mama lui Mugurel. Avea să moară la 13 februarie 1985, pe un pat de spital din Iaşi.
Peste trei luni ar fi împlinit 20 de ani...
Mugur Călinescu avea 16 ani, iar comunismul construia o lume nouă cu viaţa şi sângele tinerilor care aveau curajul să strige pentru libertate. Securitatea își schimbase metodele, devenise mai perfidă și mai cruntă decât în anii 50-60. Mugur Călinescu a murit de leucemie, după zeci de anchete, hărţuieli ale securiştilor şi durerea de a se vedea, la vârsta adolescenţei, părăsit de cei pentru care luptase până la ultima fărâmă de viaţă.
Născut pe 28 mai 1965, Botoșani, s-a stins pe 13 februarie 1985. Era elev în clasa a XI-a la Liceul "A.T. Laurian" când a fost arestat pentru că, după o vizită a lui Nicolae Ceauşescu, scrisese pe clădirile din Botoşani lozinci anticomuniste ("Vrem sindicate libere", "Vrem libertatea cuvântului", "Jos Ceauşescu"). A fost îndelung anchetat de Securitate şi, se pare, iradiat.
Revolta adolescentului care a sfidat cu un curaj nebun teroarea fostei Securităţi n-a rămas fără urmări. Timp de mai multe săptămâni, organele locale ale Ministerului de Interne, susţinute şi de Miliţia şi Securitatea din judeţul vecin (Suceava), au declanşat operaţiunea "Panoul", răscolind Botoşaniul în căutarea "teroristului" care "atentase" la valorile regimului comunist. După o lună de zile de la demararea acţiunii de prindere a făptaşului, Mugurel Călinescu este arestat în timp ce scria un mesaj pe un panou, de către o patrulă compusă dintr-un miliţian şi un securist.
Au urmat sute de ore de anchetă la Securitatea din localitate, deschiderea unui dosar de urmărire informativă – DUI, sub numele de cod "Elevul", şedinţe de prelucrare la şcoală, ameninţări cu exmatricularea şi şcoala de corecţie.
La doi ani de la debutul anchetei, în noiembrie 1983, adolescentul rebel al Botoşaniului este diagnosticat cu leucemie iar după alti doi, la data de 13 februarie 1985, moare într-un spital din Iaşi. 
(14 iunie 2017, Botoșani - deshumarea osemintelor lui Mugur Călinescu)
La 32 de la moartea lui Mugur Călinescu, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a obţinut acceptul tatălui lui Mugur Călinescu pentru deshumarea trupului luptătorului anti-comunist şi studierea osemintelor, pentru identificarea cauzelor care au dus la îmbolnăvirea acestuia de leucemie. Chiar dacă s-a scurs aproape un an de la deshumare, rezultatele întârzie, autoritățile încă se își conservă atitudinea într-o tăcere inexplicabilă.
"Dușmanii poporului" din școlile botoșănene
"Comuniștii sunt de calitate umană mediocră", mărturisea în urmă cu un an preotul Gheorghe Ursachi, fratele poetului Mihai Ursachi, ambii călători în veșnicie. Amândoi frații, foști elevi al Liceului Laurian din Botoșani.
Mihai Ursachi, viitorul poet, termina liceul la 16 ani, vârstă la care a și devenit student al Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, Facultatea de Filosofie. Fratele său, preotul Gheorghe Ursachi, plecat la Domnul în prima zi de mai a anului 2018, își amintea de anii în care comuniștii făceau legea, în care profesorii își turnau propriii elevi, ani în care elevii erau scoși din clase, bătuți, anchetați, amenințați. "Am fost și eu exmatriculat. Eram în clasă, a venit cineva și mi-a spus: Ursachi, ia-ți traista și ieși. Am mers la Miliție. Am început să stăm de vorbă. Noi știm că ați găsit un pistol, mi-au spus. Eu nu știu nimic, am răspuns, dar au avut impresia că nu sunt sincer. Au deschis un dulap metalic, cu un șir întreg de revolvere, care mai de care mai ochios. Au scos de acolo unul, mi l-au arătat și mi-au spus: Cu unul din acesta o să vă împușcăm pe toți cei din familia ta, banditule! Eram în clasa a VII-a. Pe toți bandiții din familia voastră, așa mi-au spus".
Peste trei ani, când fratele cel mare – după trei ani de facultate – a fost prins în timp ce încerca să treacă Dunărea înot în căutarea libertății, securiștii au venit din nou acasă la părinți, la Botoșani. "Au venit doi tipi într-o dimineață. Făceau ancheta după condamnare. M-au întrebat de casă, dacă este a părinților, dacă fratele Mihai a contribuit la cumpărarea ei. Vedeți, le-am spus, suntem oameni normali, fără avere. Dar obiecte, au rămas de la el? Da, le-am zis, a rămas un palton. Unde e, vrem să-l vedem, au sărit imediat! Veniți! I-am dus și le-am arătat paltonul: era în cușcă la câine. Veniseră în urma sentinței judecătorești prin care fratele meu era condamnat cu confiscarea bunurilor. Numai că au renunțat, nu au mai confiscat paltonul din cușcă!", spunea părintele și un râs șotios îi inunda privirea.
Anii 50 și anii 60 au fost anii cei mai negri ai comunismului. Ani în care ideologia de partid devenise Biblia omului nou. O ideologie care masacra valorile, tradițiile, dar și sufletele tinerilor.
Ce putea face un copil de 16 ani pentru a fi condamnat la moarte?
Dorin Glăvan avea 16 ani și opt luni când a fost arestat, ca elev al Liceului Laurian, pe 24 octombrie 1958. A fost considerat duşman al poporului şi condamnat mai întâi la moarte, cu întregul lot, apoi la 18 ani de muncă silnica pentru crima de uneltire împotriva ordinii sociale.
Ce putea face un copil de 16 ani pentru a fi condamnat la moarte? Dorin Glăvan inițiase și organizase Asociația Eliberării Naționale. Sau Asociația Elevilor Naționaliști, pentru eliberarea României de ciuma sovietică comunistă care cuprinsese ţara. Securitatea, extrem de vigilentă, i-a descoperit foarte repede. Într-o zi, pe cand chiulea de la o oră de sport, a scris cu creta, la gazeta de perete, "Jos cu jugul sovietic", drept răspuns la înfierarea gestului unui coleg, care îndrăznise să își exprime nedumerirea față de anexarea Basarabiei la URSS. A urmat ancheta la Securitate. I-au dat de gol ștampilele de cauciuc folosite la tipărirea manifestelor, găsite într-o pianină. Un an mai târziu a fost anchetat și tatăl său, pentru că în urma unei percheziții la domiciliu a fost gasită o decorație ce-i fusese conferită în timpul războiului antibolșevic. A fost condamnat la 20 de ani de închisoare, considerandu-se că era implicat și în acțiunile fiului său. Au fost încarcerați amândoi. Cei 18 ani de închisoare au fost, până la urmă, cinci ani, Dorin Glăvan fiind eliberat odata cu decretul din 22 octombrie 1963, un fel de preludiu la decretul de amnistie a deținutilor politici, ce avea să vină în 1964.
Sentința pionierilor: Moarte lor! Moarte lor!
În vreme ce dubele Securității se umpleau cu dușmani ai poporului, în timp ce beciurile milițiilor răsunau de urletele copiilor care nu înțelegeau de ce nu au voie să rostească nume la auzul cărora bunicii lor se închinau, în altă Românie, cea comunistă, propaganda făurea noul om al orânduirii socialiste. Pionieri, steaguri, urale, scandări și cântece. Sub pământ, în chinuri cumplite, erau anihilați dușmanii poporului.
O scenă cutremurătoare vine de peste timp, descrisă tot de către părintele Gheorghe Ursachi. Fratele Mihai fusese condamnat, în 1961, la 4 ani de temniță grea (a afecturat trei ani în Jilava-Fortul 13 și la Craiova). "Îmi spunea fratele meu că, la Jilava, deținuții din două-trei celule au făcut greva foamei. Mesajul lor era: preferăm să murim decât să continuăm astfel. Eu spun cum mi-a spus el, așa vă povestesc. Au adus două autobuze de pionieri din București, i-au debarcat la intrarea în închisoare, i-au pus să strige: Moarte lor! Moarte lor! Iar la celulele unde se aflau cei care făceau greva foamei, prin vizete, i-au împușcat pe toți. În timp ce, afară, pionierii strigau: Moarte lor! Asta era voința poporului, spuneau ei! Cumplit", și vorba părintelui Gheorghe Ursachi apasă ca și cum de acolo, din trecut, mai răzbat amenințătoare capete ale hidrei comuniste.
Demascarea dușmanilor poporului!
Adolescenți de abia 16-17 ani erau târâți prin anchete, amenințați, bătuți. Părintele Gheorghe Ursachi și-i amintea cu emoție pe Dorin Glăvan, pe colegul Silion, pe alții cărora nici nu a apucat să le memoreze numele. "Dorin Glăvan și Silion erau cu un an înaintea mea. Cineva, chiar din cartierul nostru, spre Sf. Nicolae, a fost luat la fel, i-au dat drumul și la vreo lună-o lună și jumătate a murit".
Ochii părintelui se afundau într-un trecut greu. Liniile feței se rigidizau brusc, într-o încordare care strângea între pleoape lacrimi ce se preling apoi parcă înapoia timpului.
"Au adunat toate clasele în aula liceului. Director era un profesor de geografie de mâna a șaptea. L-au adus pe Silion sau Glăvan, nu mai țin minte bine, unul dintre ei. Voia să ne arate cum arată un dușman al poporului! Dușman al realizării socialismului. Avea 16-17 ani. Era tumefiat, umflat la față din cauza bătăilor. Era înainte de a-i duce la închisoare, în perioada de anchetă, cam la două-trei săptămâni după ce îi luaseră", mărturisea părintele.
Mulți dintre profesori se vânduseră noilor stăpâni. Sau, mai degrabă, comuniștii aveau grijă să aducă la catedră oameni mediocri, fără pregătire, dar fideli și bine instruiți. "Eram în clasa a X-a, la ora de geografie. Era domnișoara Balan. Și unul dintre noi, din clasă, a întrebat: Tovarășa profesoară, în legătură cu Basarabia, este românească sau nu este românească? Nu știu ce i-a venit să întrebe. Profesoara a închis catalogul și a plecat. Până la amiază, pe elev l-au chemat jos, la cancelarie, și a și dispărut. Tovarășa era membră de partid și informatoare, probabil și-a făcut un titlu de glorie demascând un dușman al poporului".
"Ne conduce un idiot!"
Pentru elevii zilelor noastre, ceea ce se petrecea în anii comunismului este greu de crezut. Și nici nu poți explica unui adolescent de 15-16 ani cum poți face pușcărie pentru că ai îndrăznit să scoți din soba clasei o carte de Eminescu pe care profesorul îndocrinat primise ordin să o ardă. Cum să înțeleagă astăzi un elev de 17 ani că în anii 60-70 securiștii torturau copii în pușcării sau în anchete care coborau mult sub limitele umanului?
Nu toți profesorii și-au trădat elevii. Mai existau și profesori care, fără să atragă prea mult atenția, rosteau adevăruri chiar din fața catedrei. Poeta Camelia Răileanu (24 iunie 1969 - 2 martie 2002) a lăsat mărturii cutremurătoare, scrise cu o impresionantă fidelitate și o luciditate dureroasă despre viața de liceu în anii 80, în Botoșani. La Liceul Pedagogic. "Dirigu’ ne povestea arătând cu o falangă tremurândă pe hartă. Pactul Ribbentrop-Molotov. Gheorghe Gheorghiu Dej. Canalul. Dubele negre. Îl ascultam înlemniți. Avusese domiciliu forțat la un depozit de muniții din Vrancea. Făcea pe-a contabilul. Făcuse Facultatea de Litere și Filozofie, dar știa să contabilicească, până și-a stricat ochii. Scria și-i înjura pe bolșevici".
"Gabi (colegă de clasa, nota red.) vorbea ore în șir cu dirigu’. Despre ce?, o-ntrebam. Că doar nu despre fondul patriotic, pe care nici una din noi nu-l dădea, din penibile motive pecuniare. Vorbeau despre bolșevici. Ura de bolșevici a dirigului prindea rod în noi. Gabi îl iubea pe Aron Cotruș, poetul care nu era în programa școlară. Ea chiulea de la ore ca să citească la Biblioteca Județeană Opera lui Ceaușescu. Toți ne pregăteam pentru bac și ea căuta în "monumentala operă" o idee, un semn de gândire. Gabi avea degete lungi de sculptoriță (și pictoriță), cu unghii care miroseau tot timpul a căpșuni. Se așeza lângă mine în bancă și zicea: "Degeaba, n-am găsit nimic. Ne conduce un idiot." Ora de EMSUR (Educație materialist științifică și umanist revoluționară) devenise "fereastra" elevilor, de când profesoara terminase de vorbit despre Buddha și-o dăduse pe marxism. În orele acelea Gabi îmi arăta frazele sforăitoare pe care le copiase din Operă".
"Dirigu’ nu pricepea ce-i tot dă Ceaușescu cu "omul nou" în polologhiile lui. El voia să nu ne mănânce câinii din traistă. În anii ’80 de la el am învățat libertatea. După ce-i înjura zdravăn pe toți: B.O.B.-ul (Biroul Organizației de Bază), O.J.B.-ul (Organizația Javrelor Bătrâne!) și C.C.-ul, căutând microfoane pe sub catedră, încheia spunând că speră ca-ntr-o zi turnătorul să vină la el la închisoare “c-un codru de pâine și o cănuță de apă”. Dar dintre noi nu cred să-l fi turnat careva. Era singurul profesor care spunea "Hristos a Înviat!" după vacanța de Paști în semn de salut. Iar noi răspundeam zdravăn: "Cu adevărat a Înviat!", să se audă și la "tovarășa". Noi eram generația Epocii de Aur, o generație de optimiști neînfrânți. Râdeam de pionierie, de U.T.C., de toate. Bianca își punea fața de masă în cap și spunea că e Yasser Arrafat. Cerea să i se dea onorul la venire, ca lui Ceaușescu garda pe aeroport. Și noi strigam: "Hă hăiți hohaș hohandant huhem!". Într-o zi ne-a prins "tovarășa" și ne-a scăzut nota la purtare la toată clasa. Eram viitori pedagogi și se temea că "omul nou" nu se va mai naște cu asemenea mentori ca noi. Noi ziceam că de ce-i democrația socialistă, dacă n-o aplicăm?".
De ce - veți întreba, poate - ar trebui să știe adolescenții de azi că în școala lor elevii au fost arestați pentru că au îndrăznit să rostească vorbe precum Basarabia, Libertate? Pentru că doar astfel vor ști să se apere de falsele istorii, de ipocritele promisiuni și de găunoase realități. Pentru că astfel vor învăța că deciziile asumate sunt mai importante decât a urma orbește un lider gălăgios.