Iarna vrajbei noastre!

Sub pojghița sufletului suntem tot noi, cei ai zilelor noastre. Indiferent cum am ales, indiferent pe cine am votat. O societate nu se va schimba prin politică, dar politica va profita de degradarea societății. Noi, fiecare în parte, suntem responsabili de crăpăturile zidurilor, de fiecare dată când conștiința se vinde pe un pumn de mălai.

Iarna vrajbei noastre!

   Foto: edituramateescu.ro

Iarna vrajbei noastre este titlul unui roman al lui John Steinbeck, laureatul Premiului Nobel din 1962 scriind despre decăderea societății americane. Când se stinge o flacără, întunericul este mult mai profund, decât dacă flacăra n-ar fi strălucit niciodată. Lumea e plină de reziduuri întunecate.

Alegerile din România nu mai sunt de multă vreme în funcție de programe politice, nici măcar după doctrine de dreapta sau de stânga. Interesul de partid e singura platformă reală, iar românul simplu se vede întemnițat într-un țarc unde se desfășoară, o dată la patru ani, groteștile spectacole ale democrației.  

Iarna vrajbei noastre depășește un anotimp, un an, un deceniu, ea are rădăcini până în umbra Unirii de acum un secol. Nu poți câștiga fără să corupi, nu poți guverna fără a stăpâni mai întâi sufletele. Omul politic nu vede dincolo de lupta dintre partide, omul politic se împotmolește în metehnele mărunte ale bugetelor pe care le reclamă doar atunci când nu folosesc intereselor sale.

Însă mai presus de toate ne-a învățat politica să rostuim vrajba, să o împrăștiem prin toate cotloanele. Spun oamenii de demult că istoria pe care nu o cunoaștem dezbină, dar că vom fi uniți atunci când ne vom cunoaște trecutul. Or noi am uitat trecutul, nu ne mai știm istoria. Decadența unui popor rezidă și din lehamitea pe care o trăim de mai bine de un sfert de secol. Din patima pe care o investim doar în clipa prezentă. "După decenii de umilire națională programată", cum spune Magda Ursachi, "iată-ne dezgustați de țară și de existența a la roumaine. (...) Vrem unitate națională, dar globală, nu românească. E cert că nu ne mai place nici cuvântul împreună". Dezbină și stăpânește!

Cine ne-a învățat ranchiuna, disprețul pentru aproapele? Cine ne predă zi de zi, seară de seară pe sticlele televizoide, lecții de vrajbă națională? Suflete colorate politic, minți ordonate strategic și mânuite perfid de o clasă conducătoare care nu mai funcționează după criteriile nobile ale libertății?  

Ca om politic, în urma scrutinelor de tot felul, indiferent de miză, câștigi chiar și atunci când pierzi. Răul cel mai mare se abate asupra omului simplu, care rămâne scormonind în același prezent decăzut, cu aceeași speranță muribundă în palmă. Nu poporul alege, domnilor politicieni, dumneavoastră faceți jocurile astfel încât votul să nu mai aibă sens.

"Tragedia noastră națională", scria pe o rețea de socializare o doamnă autoare a numeroase studii istorice, "e că USR a luat voturi de la PNL și de la câțiva indeciși, nu de la PSD! Avem o problemă grea, pe care o ascundem în discursuri lemnoase și în așa-zise analize, ne comportăm ca o democrație în care sunt ȘI probleme. În realitate, suntem o democrație de formă, cu un fond mental sclerozat de reeducarea comunistă" (Flori Bălănescu).

Democrația care deformează, în fapt, realitatea și ne determină să ne construim – fiecare în parte sau laolaltă în țarcul politic – acuze la adresa tuturor, fără a ne asuma în nume propriu vreun păcat.

Politica nu ne unește, ne desparte. La un simplu calcul, un partid mare devine zid în fața unei ruine. Pentru că, în fața PSD, nu se află astăzi decât cărămizi ale vechilor partide. Puse una peste alta, într-un rost al zidirii sănătoase, cărămizile ar fi devenit o stâncă de neînvins. Cine a reușit să crape și mai apoi să prăbușească această pavăză a democrației, măcar prin prisma putere-opoziție? Priviți cărămizile și veți avea și răspunsul.

Partidul de astăzi, spuneam altădată, este o (mal)formaţiune de tip tribal, bazată pe ierarhii stricte, cu principii mai degrabă subversive. Partidul a devenit, în ultimii 25 de ani, un strălucit comerciant care, indiferent de criză, merge pe profit. Te bagi în politică chiar dacă partidul nu dă doi bani pe tine (adică nu câştigi nimic pentru că Liderul îţi spune că are nevoie de entuziasmul tău, de sinceritatea şi de motivaţia ta), eşti mânat de gândul că numai tu poţi schimba lumea. Mă rog, ce-a mai rămas din ea! Odată intrat, devii parte a sistemului. Adică nu mai ieşi de acolo decât înfrânt sau cel puţin cu sentimentul inutilităţii profunde. Acelaşi sentiment îl ai şi în afara sistemului, dar măcar nu te vinzi pe doi bani. Şi lumea, aşa cum e, nu aşteaptă să o cucereşti tu. Ci doar să o faci mai bună.

Suntem o sumă de individualităţi, nu o adunătură de politicieni. Suntem frumoşi prin ceea ce ne diferenţiază, nu neapărat prin ceea ce ne adună. Dezvoltarea individuală, sacrificiul pentru aproapele tău, identificarea şi conştientizarea misiunii pe care o ai în spaţiul în care trăieşti, dar mai ales sinceritatea propriei trăiri, acestea sunt lucrurile care te ajută să îți ajuți semenul, nu să îl înrobești.

Iarna vrajbei noastre ne îngheață spiritul, ne golește de compasiune, de dragoste, de înțelepciunea viețuirii. Societatea se năruie și privim neputincioși. Școala se prăbușește și ne mulțumim să funcționăm heirupist, fără să ne asumăm greșelile. Spitalele au devenit o loterie macabră ce funcționează tot mai mult pe principiile ruletei rusești: te rogi să nu fii tu cel programat să moară.

De la Iliescu și ai lui, Constantinescu și ai lui, Băsescu și ai lui, Iohannis și ai lui, am prins a împărți cu generozitate vinovății. Dacă aproapele meu mă cotonogește la colț de stradă, dacă taximetristul mă fură pe față, dacă piețarul îmi vinde smântâna amestecată cu făină și miere din zahăr prelucrat, cine e de vină? Dacă vânzătorul din bar vinde hulpav alcool unui om care e atât de beat că nu mai știe să deosebească pruncii flămânzi de câinii schelălăind a sărăcie, cine e de vină? Dacă o mamă își aruncă fiica în poala mizerabilă a violatorului septuagenar, care îi aruncă rânjind un pumn de grăunțe și doi arginți, cine e de vină?

Sub pojghița sufletului nostru suntem tot noi, cei ai zilelor noastre. Indiferent cum am ales, indiferent pe cine am votat. O societate nu se va schimba prin politică, dar politica va profita de degradarea societății. Noi, fiecare în parte, suntem responsabili de crăpăturile zidurilor, de fiecare dată când conștiința se vinde pe un pumn de mălai. Libertatea înseamnă să respecți opțiunea celuilalt. Dar tot libertatea înseamnă să mă respect ca om. O personalitate crește pe măsura idealului de viață pe care și l-a pus înainte, spunea Nechifor Crainic. Nu prin doctrine de partid al căror singur scop este puterea și nimic altceva.

Structura intimă a unui popor nu se definește politic. Să ne întoarcem la valorile spirituale, să învățăm întâi a ne accepta în cele ale zilei. Trebuie să reconstruim temelia societății, să însănătoșim sistemele, să ne creștem profesorii, doctorii, preoții, zidarii, brutarii și meșteșugarii. De acolo, din copiii acestor oameni, vom culege apoi vlăstarele unei politici noi.   

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Anthony Quinn, de la dansul lui Zorba Grecul la sârba românească din "Ora 25"! , FOTO, VIDEO

Luni, 18 Septembrie 2017
958

Se împlinesc anul acesta 50 de ani de la filmul "Ora 25" (1967), realizat după cartea românului Constantin Virgil Gheorghiu, cu Anthony Quinn și Virna Lisi în rolurile pr...

Lăsați copiii să fie ce vor!

Duminică, 17 Septembrie 2017
1039

Asistăm de un timp la o deturnare a tuturor principiilor până mai ieri valabile. Presiunea manifestată la nivel ideologic, cultural, familial chiar, produce efecte în societatea tot mai...

Unul "dintre cei mai nefericiţi poeţi ai literaturii române", botoșăneanul care a dăruit poporului român două romanțe tulburătoare! - VIDEO

Sâmbătă, 16 Septembrie 2017
2487

"Sărmanul Artur Enășescu!, strigă Crevedia, descoperind la câțiva metri de noi silueta poetului cerșetor și nebun". Nicolae Crevedia a scos 100 de lei și i-a dat cerșetorului,...