Gellu DORIAN: Visul celor doi mari filosofi ai întregirii

"Visul lor a fost acelaşi şi reprezintă ceea ce ar fi putut şi nu a devenit cultura română, aşa cum au visat-o ei, în rîndul marilor culturi ale lumii. (...) Primul a fost umilit şi linşat, celălalt a trăit pînă în 1980, într-o demnitate de mare intelectual într-un regim totalitar". 

Gellu DORIAN: Visul celor doi mari filosofi ai întregirii

Gellu DORIAN

Arealul actualei Românii reprezintă doar o parte din ceea ce a însemnat conturul unei lumi ce se forma acum trei milenii în urmă. Nu se pot calcula acum graniţele unei ţări europene, nici măcar după deciziile fixate în Acordurile de la Helsinki din 1 august 1975, la care au participat 35 de state. Decalogul acelor acorduri, la punctul 3, spunea despre respectarea graniţelor consfinţite pînă atunci prin tratate. Cele două mari puteri ale lumii de atunci, S.U.A. şi U.R.S.S., la care se adăuga Canada, au impus regulile, în timp ce celelalte ţări participante au trebuit să le respecte. Nu trecuseră prea mulţi ani de la intervenţia brutală a armatei sovietice în Cehoslovacia, iar Ceauşescu, singurul preşedinte de ţară care a luat atitudine deschisă faţă de agresorul de la Est, ţară aflată încă, cel puţin ideologic, sub papucul sovietic, chiar dacă ar fi dorit să pună problema pactului Ribbentrop-Molotov, prin care România, după cel de al Doilea Război Mondial, pierdea importante teritorii – nordul Bucovinei, sudul Basarabiei, oferite Ucrainei sovietice, şi Moldova dintre Prut şi Nistru –, nu ar fi obţinut nimic. Iar cît priveşte pe înaintaşul său, Gheorghe Gheorghiu-Dej, acesta nu avea cum să pună o astfel de problemă. Iar urmaşul lui Ceauşescu la cîrma României libere, Ion Iliescu, acesta ar fi putut realiza alipirea Moldovei dintre Prut şi Nistru, în 1991, dacă ar fi recunoscut doar independenţa fostei republici sovietice faţă de Rusia şi dependenţa acesteia faţă de România. Dar n-a făcut-o, nu dintr-o prudenţă invocată, ci dintr-o subordonare evidentă Kremlinului. Nici Emil Constantinescu n-a putut face nimic, pentru că n-a fost în stare, fiind „învins de sistem”, iar Moldova dintre Prut şi Nistru devenise un stat nou pe harta Europei, cu drepturi şi constituţie proprii, cu conducători filoruşi, încît nu s-a mai pus problema. Cel care a pus problema revenirii Moldovei dintre Prut şi Nistru la România a fost preşedintele Băsescu, dar n-a reuşit nici el decît să devină cetăţean al statul de la estul României, recunoscînd astfel, evident, existenţa acestuia. Cît îl priveşte pe preşedintele actual, Johannis, acesta pare mai mult interesat de poziţia ocupată la Cotroceni decît să tulbure apele unor acorduri şi tratate. 
                       
Revenind la acordurile din 1975 de la Helsinki, în acel decalog era inclus, la un punct, opt mi se pare, şi neamestecul în treburile interne şi toate cîte decurgeau de aici. Încît în acel an s-a hotărît definitiv conturul ţărilor din această parte de lume. Unele state, după 1990, s-au divizat, Cehoslovacia, în Cehia şi Slovacia, Iugoslavia, de asemenea, în ţările componente ale federaţiei de pînă atunci, U.R.S.S. s-a dizolvat, lăsînd unele state în independenţe de provizorat, iar pe altele incluzîndu-le în noua federaţie, cu capitala la Moscova. Nordul Bucovinei a revenit tînărului stat Ucraina, devenită cea mai radicală în ruperea relaţiilor cu Federaţia Rusă, luînd şi cele trei judeţe de la Dunărea de Jos şi Marea Neagră, iar Moldova dintre Prut şi Nistru devenind stat independent, cu o evoluţie indecisă în ceea ce reprezintă relaţia cu Estul şi deschiderea spre Occident, spre Uniunea Europeană. Şi aşa România s-a văzut neîntregită, nu  aşa cum a fost la 1 decembrie 1918, imediat după Primul Război Mondial. Imperiul Sovietic şi-a impus supremaţia, iar S.U.A. au pierdut o bătălie importantă din marele război rece aflat pe atunci la apogeu.
                       
Visele celor care au realizat marea Unire de la 1 decembrie 1918 s-au văzut împlinite doar pentru o scurtă bucată de timp, pînă în iunie 1940, cînd, în plin război, România s-a aflat în situaţii limită, fie de partea Germaniei, care-i garanta forma de administrare capitalistă, fie cu U.R.S.S., care, prin diabolicii ei mari activişti majoritari, bolşevicii, o armată de alogeni ce venea în urma tancurilor pentru a impune o ideologie care a făcut din România ceea ce reprezintă azi, o ţară cu peste zece milioane de cetăţeni în afara graniţei, luînd în calcul emigranţii de dinainte de 1989, cît şi pe cei de după 1990, dar şi pe toţi românii din jurul graniţelor, cei din România de peste Prut, în mod special, cei din Bucovina, din Cadrilater sau din Banatul Sârbesc. 
                         
Printre visătorii de atunci s-au aflat şi Lucian Blaga, ardelean din Alba, născut în 1895, tînăr şcolit în Occidentul deschis civilizaţiei şi lumii moderne, în preajma marilor filosofi ai vremii, cu ale sale patru Trilogii, aşezate în cadrul unui sistem filosofic propriu, fiind împotriva pericolului ce se instalase la Est prin liderul de mare succes, Lenin, autodidact marxist, ajuns la cîrma unei populaţii debusolate, care dorea ca tot Occidentul să fie sub cizma sa, cît şi D.D. Roşca, şi el ardelean din împrejurimile Sibiului, născut tot în 1895, şcolit tot în Occident, cu deschideri mai curînd de stînga, dar un intelectual al vremii şi al vremurilor în diverse ipostaze, intrat în rîndurile marilor cărturari cu Existenţa tragică, care, spre deosebire de Blaga, s-a orientat spre noua putere instalată în România postbelică, cu speranţa pe care a avut-o şi C. Noica cînd a decis să rămînă în ţară, nu aşa cum au făcut congenerii lui, Mircea Eliade şi Emil Cioran, care au ales libertatea pentru a-şi împlini operele lor de mare valoare. Lucian Blaga şi D.D. Roşca, tineri fiind, au visat atunci la o Românie în care se vor putea împlini. Pariul lor cu ei înşişi n-a durat mult. Succesul lor însă a fost unul de mari performanţe culturale, ajungînd academicieni, unul, Blaga, tras pe dreapta de comunişti, umilit şi scos din viaţă la doar şaizeci şi şase de ani, celălalt fiind onorat şi onorînd la rîndul lui pînă la venerabila vîrstă de optzeci şi cinci de ani. Ceea ce este important că visul lor a fost acelaşi şi reprezintă ceea ce ar fi putut şi nu a devenit cultura română, aşa cum au visat-o ei, în rîndul marilor culturi ale lumii. Motivele sunt explicate prin atitudinile celor doi: Blaga refuzînd orice compromis, fiind anihilată astfel o experienţă culturală de prim rang, iar D.D. Roşca făcînd slalom printre falsele „filosofii” socialiste, erodînd pînă la inaniţie o experienţă occidentală în domeniul culturii, ratînd astfel şi aşa împlinirea unui vis iscat din întregirea României.
                       
Recent revista „Apostrof” din Cluj-Napoca a lansat o anchetă despre România culturală a visului celor doi filosofi, unul consecvent conceptului său de filosofie, celălalt adaptat filosofiei acceptate de noua putere. Primul a fost umilit şi linşat, celălalt a trăit pînă în 1980, într-o demnitate de mare intelectual într-un regim totalitar. Răspunsul meu la acea anchetă poate fi inclus acestui articol, în ideea sublinierii ideii de sărbătoare ciuntită a Centenarului Marii Uniri, pe care societatea de azi, în special cea aflată la cîrma ţării într-o degringoladă de nedescris, nu ştie să o facă. Ideea anchetei se mula pe ce reprezintă cultura română acum în marea cultură a lumii, după o perioadă de glorie între cele două războaie mondiale, cînd s-au format marii oameni de cultură, iar fenomenele culturale au marcat epoca, pe care comuniştii, după război, cînd au ajuns la putere, au reuşit, în cîţiva ani, s-o anihileze şi să facă loc unei culturi perdante, perisabile, de nimic. Iată răspunsul meu la ancheta revistei „Apostrof”:

„După o sută de ani de la visele celor doi tineri entuziaşti legate de ceea ce va fi după întregirea ţării, în spaţiul cultural european, cultura română, noi, cei de azi, care nu mai suntem chiar aşa de tineri (deşi alţi tineri ca ei ar putea privi cu alţi ochi fenomenul cultural românesc, ochi împrăştiaţi peste tot în lume, unde cultura românească are diverse manifestări, lideri, forme cerute de ismele care impun un trend) putem trage o concluzie, care nu ar avantaja (sau mai curând, ilustra) realitatea împlinirii visului lor. O să mă refer mai jos la această realitate şi mai puţin la ceea ce a însemnat „filosofia” visului lor de atunci.
                         
România s-a întregit după Primul Război Mondial, aşa cum au visat cei doi tineri şi alături de ei alte milioane de români, în detrimentul „cîştigătorului”, tînărul imperiu bolşevic, care, prin liderul său, Lenin, dorea o extindere a comunismului în toată Europa. Din fericire n-a reuşit, nici măcar să subjuge tot Estul, pînă la Budapesta şi toate ţările din zona Balcanilor. Ci dimpotrivă a pierdut Moldova toată, cu ce se desprinsese din Imperiul de Vest, destrămat după război, Bucovina, şi tot ce însemna ţinutul dintre Prut şi Nistru pînă la Marea Neagră. Fericirea întregirii n-a durat prea mult. Raptul din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a ciuntit România, în aşa fel ca visul lui Lenin, prin Stalin de data aceasta şi a camarilei lui formată din alogeni împrăştiaţi prin ţările vizate a intra sub cizma bolşevică, să se împlinească pînă la Zidul Berlinului, iar visul celor doi tineri, deveniţi mari filosofi, să se sfărîme şi el. Ce-a mai rămas din acel vis, ciuruit de minţile diabolice ale „comunismului victorios”, se poate vedea acum cu ochiul liber, mai ales în integritatea culturii româneşti, care nu reuşeşte să se manifeste la nivel înalt, ci doar să iasă în peisaj cu forme improvizate de acţiuni alterate, infestate de formele consacrate ale culturii deficitare, impuse de fostul regim, reprezentat acum, la nivel înalt, de inşi analfabeţi funcţional. 
                         
Constatarea lui Mircea Eliade că suntem o „cultură mică”, în spaţiul marilor culturi universale, susţinută şi de scepticismul lui Emil Cioran, edulcorat de optimismul conjunctural al lui Constantin Noica, încă, din păcate, este valabilă şi face din visul lui Lucian Blaga şi al lui D.D.Roşca o neîmplinire. Deşi în realitate, prin vîrfuri evidente ale culturii româneşti, izolate de cele mai multe ori, atingerile cu marile culturi ale lumii sunt reale, dar nu şi însumate în firescul pe  care-l au marile culturi tradiţionale ale Europei, ca să ne oprim doar la acest spaţiu. A nu pune în valoare marile rezerve de patrimoniu cultural antic din arealul actualei Românii înseamnă o primă mare neglijenţă şi stagnare în uitare şi anonimat a unui astfel de fond, pe care se poate constitui baza unei mari culturi. Ignoranţa din mers, lăsarea în uitare, părăsirea unor astfel de valori explică mentalitatea retrogradă pe care o au cei care sunt puşi să scoată în valoare astfel de zăcăminte ale unui patrimoniu intrat, în cea mai mare parte, în patrimoniu UNESCO. Dar am pierdut şi aici pasul şi suntem puşi în aşteptare, alături de culturi insignifiante ale lumii. Pe de altă parte, stagnarea unor sisteme filosofice, într-un pas bine făcut la vremea lor, cum ar fi ale celor doi mari filosofi luaţi aici ca repere, la care se pot adăuga altele şi altele, a dus în
etcaetera acest domeniu al culturii, de care alte state dezvoltate cultural s-au folosit şi şi-au consolidat marea cultură. Noi facem acum eforturi de reaşezare a unor mari valori, nume de mare importanţă în identitatea noastră culturală, dar apar piedici ale unor instituţii oficializate, puse să oprească sau să scoată aceste nume din ceea ce reprezintă amprentele noastre culturale, de la Eminescu la Mircea Vulcănescu, de la Eliade la Vintilă Horia. Şi vă puteţi imagina ce înseamnă acest lucru. 
                     
În alt context, ceea ce se face acum pentru sărbătorirea Centenarului Marii Uniri nu reprezintă nimic altceva decât mentalitatea retrogradă a unei clase politice ajunsă la guvernare, ignorantă şi lustruitoare de minţi goale, pingeluite prin tot felul de ateliere emiţătoare de patalamale care le aşază în cel mai înalt grad al incompetenţei lor. Cum să ştie ei de visul celor doi tineri visători ai anului 1918 (sau nouăsprezece optsprezece!), când ei nu ştiu să vorbească bine româneşte (şi dacă nu vorbeşti bine limba maternă, nu poţi nici gândi bine, sau vorbeşti exact cum gândeşti, adică prost!).  Nu poţi face o cultură mare într-o ţară care se degradează continuu!”

                       
A ignora cultura din care faci parte sau a improviza, cum lesne vedem acum cînd este vorba de a consemna un mare eveniment, cum este cel al Centenarului Marii Uniri, înseamnă a nu conştientiza un act istoric, care te impune ca ţară civilizată printre marile ţări civilizate ale lumii. Înseamnă a stagna într-un balast uman de care ai nevoie doar din patru în patru ani, cînd îi promiţi tot felul de lucruri facile, secătuindu-i mintea şi sufletul, expediindu-l să-şi cîştige existenţa în altă parte, unde trebuie să o ia de la capăt şi să descopere tîrziu că şi-a ratat existenţa în folosul unei echipe de jecmănitori ajunşi la putere cu ajutorul lor. Nici visele nu mai pot fi acum ca altă dată. Să visezi din nimicul acelui an de după război la o ţară întregită şi puternică, ameninţaţi de bolşevismul de la Est şi puşi în balanţă de decidenţii din Vest, rodaţi din interior de lupte politice şi interese alogene în structura administrativă a ţării, însemna a privi în perspectivă şi a face eforturi considerabile pentru a le vedea împlinite. Aşa cum au visat cei doi mari filosofi români. Normal ar trebui ca noi, urmaşii lor, să visăm la reîntregirea ţării, aşa cum ei au visat la întregirea ei. 
                       
Nu vom putea fi niciodată împliniţi cu o ţară neîmplinită în graniţele ei şi, mai ales, neîmplinită între graniţele ei, aşa cum se află acum în mîinile unor inşi disperaţi şi „şcoliţi” la casieriile unor fabrici de diplome, fără nici cel mai mic dram al conştiinţei tradiţionale pe care ne-au transmis-o prin visele şi faptele lor înaintaşii de acum o sută de ani.
                          

 

Spune-ne opinia ta

Articole similare

Eleganţă de chihlimbar

Duminică, 7 Octombrie 2018
1455

Mai avem nevoie de Educație?

Vineri, 5 Octombrie 2018
747

Magda Ursache: În poala lui Marx

Sâmbătă, 29 Septembrie 2018
1018

Știri.Botoșani.Ro - De 10 ani împreună!

Sâmbătă, 15 Septembrie 2018
1409

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Raed Arafat spune ca ar putea urma exercitii pentru urgente chimice sau radionucleare

Joi, 18 Octombrie 2018
184

Seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, Raed Arafat,spune ca exercitiul Seism 2018 a fost un succes, iar in viitor ar putea avea loc si exercitii pentru urgente chimice sau radionucleare....

Dupa ce pesta s-a apropiat de ferma lui Dragnea, Daea le cere romanilor ajutor in lupta cu epidemia

Joi, 18 Octombrie 2018
341

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, ii indeamna pe romani sa caute si sa gaseasca lesurile de porci abandonate. Daca vor proceda astfel - spune ministrul - oamenii nu numai ca vor primi bani de la Aut...

Costel Enache: "Aștept un joc echilibrat"

Joi, 18 Octombrie 2018
283

Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoșani, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că se așteaptă la un meci foarte greu duminică, la Mediaș, cu Gaz Metan.„Întâlnim un...