Gellu DORIAN: În amintirea poeţilor - pomelnic

Gellu DORIAN: În amintirea poeţilor - pomelnic

Gellu DORIAN

Voi încerca în cîteva rînduri să-mi aduc aminte de poeţii botoşăneni (sau adoptaţi de botoşăneni, ori deveniţi cetăţeni de onoare ai Botoşanilor) cunoscuţi de mine de-a lungul anilor şi care acum sunt în "cenaclul din cer", sărbătorind între ei, probabil, nu "ziua mondială a poeziei", ci "ziua veşnică a poeziei".
         
Cînd nici nu ştiam ce e poezia – aveam pe atunci vreo cinci ani –, am auzit că la noi în sat, în Coşula, era un poet care a ajuns la Bucureşti, chemat acolo de Tudor Arghezi. El se numea Ion Avasilinei. Nici de Arghezi nu auzisem la acea vîrstă. Poate doar de Eminescu. Pe atunci credeam că poeţii cei mari au coborît din cer, de acolo de unde ne-a fost trimisă Biblia, aşa ne spunea mama. Bardul de la Mărţişor i-a dat alt nume poetului din Coşula: i-a spus Crînguleanu, poate şi datorită celor spuse de acesta, că satul de unde vine e înconjurat de păduri, de crînguri. Mult mai tîrziu l-am întîlnit; el era mai mare cu cincisprezece ani decît mine, nu aveam cum să ne amestecăm în joaca noastră prin huciurile şi fîneţele din Putrida şi Ghilăneşti, pe unde păşteam vitele. Cînd am început să pricep ce e cu poezia, i-am citit primele cărţi. Pînă la Sonete mute a rămas poetul acela talentat, descoperit de Arghezi – şi asta însemna, desigur, o mare glorie. Glorie care i-a marcat existenţa pînă la un punct. Lucrurile s-au schimbat după 1972, după acele „teze din iulie”, cînd lui Ceauşescu a trebuit să i se cînte în strună. Şi Ion Crînguleanu a devenit poetul cel mai prolific şi publicat pe această strună plăcută auzului dictatorului. Nu l-am mai citit, deşi venea frecvent la Botoşani, la întîlnirile cu cititorii, în acea cunoscută şi acum abandonată manifestare culturală „Scriitori pe meleaguri natale”. S-a pierdut, după 1990, într-un anonimat în care s-a aruncat inconştient sau conştient, cine ştie. Nu ştiu dacă e printre cei admişi la „cenaclul din cer”. Ar putea fi, totuşi.

Alt poet, de data aceasta adoptat de botoşăneni, lîngă care am stat din 1975 pînă în 1986, cînd a plecat la Bistriţa, a fost Lucian Valea, cel care a creat un spirit emulativ printre tinerii pe care ştia să-i adune lîngă el, dar şi cel care a adus, începînd cu 1969, la Botoşani, pe cei mai importanţi scriitori români, în special la „Zilele Eminescu”, manifestare pe care a conceput-o într-un mod liber, pînă cînd s-a putut, fără a face compromisuri. Multe lucruri am învăţat de la el, în special ce fel de cărţi trebuie citite mai întîi, pentru a nu te pierde în hăţişul literaturii proaste.

Poetul apropiat inimii mele a fost Mihai Ursachi, Magistrul. L-am cunoscut atît la Iaşi, unde locuia, cu mult înainte de a emigra în America, dar şi la Botoşani, la celebrele întîlniri amintite mai sus. Ultimul interviu înainte de a emigra, în septembrie 1981, i l-am luat şi publicat în primul număr al revistei „Amfitrion”, de la Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” Botoşani. La întoarcerea în ţară, în ianuarie 1990, mi-a acordat alt interviu, legînd într-un fel cei nouă ani de exil, spunînd că „exilul nu se mai justifică de bine ce a picat comunismul”. S-a înşelat într-un fel, pentru că democraţia originală nu a însemnat şi o libertate visată de poet, fiind, în anumite situaţii, faultat, dat deoparte. Dar pentru el asta a contat mai puţin – a revenit în ţara pe care şi-o dorea liberă şi, nonconformist cum era, şi-a trăit libertatea în cel mai frumos mod. A fost prezent an de an la Botoşani, fiind primul poet laureat al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, pentru anul 1991. A devenit şi cetăţean de onoare al Municipiului Botoşani. A avut un cult special pentru oraşul lui, care ar trebui să fie mai atent cu memoria acestui mare poet – o casă memorială ar aduce mereu în atenţia lumii numele lui. De asemenea, blazonarea unei străzi cu numele lui ar fi o răsplată meritată şi la îndemîna edililor. De acolo, din „cenaclul din cer” priveşte cu siguranţă spre oraşul în care a copilărit şi şi-a făcut studiile primare şi liceale.
         
La întîlnirile scriitorilor botoşăneni pe meleagurile natale, l-am cunoscut şi pe Vasile Constantinescu, stabilit la Iaşi. L-am cunoscut în redacţia revistei „Cronica”. Era un om discret, poet tradiţionalist şi inovator. L-am cunocscut în acea perioadă şi pe poetul neo-proletcultist Haralambie Ţugui, uitat, cum se spune, pe spesele lui, ca mai sus amintitul Ion Crînguleanu. 

La începutul anilor ’70, locuiau la Botoşani poeţii Ion Murgeanu, de la Murgeni, Vaslui, şi Radu Cadelcu (Cornel Fotea), de la Voineşti, Iaşi. Ambii spirite inovatoare, insurgente, care dădeau oraşului un aer poetic aparte. 
         
Tot în acei ani l-am cunoscut şi m-am apropiat de el pentru totdeauna pe Constantin Dracsin, un caz special, un poet de mare talent, care, din satul lui, Draxini, şi în condiţiile lui speciale, s-a afirmat şi s-a făcut apreciat de marii poeţi ai ţării, de la Ioan Alexandru la Mircea Ciobanu şi Florin Mugur, dar şi de Constantin Noica şi Laurenţiu Ulici. Sunt convins că este acolo, la „cenaclul din cer” alături de cei mai mari poeţi ai veşniciei.
         
Un poet discret, retras, dar de un talent pur, pe care l-am cunoscut cu cîteva luni înainte de a muri (a murit la 28 de ani!), a fost Corneliu Popel, fost elev al lui Lucian Valea la liceul din Darabani. Tot elev al lui Lucian Valea, aflat atunci în  exilul lui dărăbănean, a fost total necunoscutul poet Valeriu Imbir, trăind în meseria sa de horticultor la Niculiţel, căruia i-am editat prima carte pe la începutul anilor nouăzeci.
         
Pe Horaţiu Ioan Laşcu, un uitat de lumea literară pe nedrept, l-am cunoscut de cînd era elev la Liceul Pedagogic din Botoşani, cînd, la recomandarea lui Val. Guraliuc, l-am debutat în revista „Amfitrion”. Apoi, după 1990, mi-a fost coleg de serviciu, i-am publicat prima carte, antumă, apoi altele, două postume şi o ediţie definitivă a poeziei lui. Un real talent, un rispitor, un boem, crescut intelectual şi poeticeşte în aerul dulceului tîrg al Iaşilor, de unde a luat, de la unii amici, şi „darul” care l-a dus la pieire. O librărie din centrul vechi al Botoşanilor îi poartă numele. La instituţia la care am lucrat împreună am organizat, după moartea lui, trei ediţii ale unui concurs de poezie care-i purta numele, dedicat elevilor. Este totuşi atît de puţin pentru un adevărat poet, care, cu siguranţă, acolo, în „cenaclul din cer”, este foarte iubit, nu ca aici, pe pămînt, unde, după moarte, peste numele poeţilor se aşterne uitarea.
         
Un profesor în adevăratul sens al cuvîntului a fost Dumitru Ţiganiuc. L-am cunoscut în 1975, cînd am venit din armată şi am activat în Cenaclul „Mihai Eminescu”, condus de Lucian Valea. Un poet discret, cu un ton aparte al poeziei sale, activ multă vreme în cadrul cenaclului nostru, la şezători, de un farmec aparte, cu un destin de familie tragic, pe care a ştiut să-l depăşească cu demnitate, dîndu-ne şi nouă, celor din jurul lui, din lecţiile lui de moralitate şi conduită socială. Sunt sigur că stă la locul lui bine-meritat în „cenaclul din cer”.
           
Lucian Alecsa, nu de mult plecat dintre noi, subit, dintr-o poziţie de activitate jurnalistică de temut de cei pe care i-a încondeiat şi pe care-i ţinea la respect şi care, cu siguranţă, au răsuflat uşuraţi la plecarea lui. Poet şi prozator de mare talent, cu un spirit de analiză ce trebuie cercetat cu atenţie, Lucian Alecsa trebuie adus imediat în faţa ochilor care ştiu ce înseamnă adevărata valoare literară. Dar pentru asta cei din familie ar trebui să dea drumul robinetului unei opere literare ce merită pusă în evidenţă. E acolo, lîngă Magistru, şi lîngă Lucian Valea, pe care i-a cultivat cu respect în timpul existenţei lor.
         
Un mare poet botoşănean, născut la Hlipiceni, şcolit la Iaşi şi stabilit la Bîrlad, pe care l-am cunoscut din peroada ieşeană, a fost Cristian Simionescu, laureat al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, ediţia a XVIII-a, cetăţean de onoare al Municipiului Botoşani. Discreţia cu care a trăit retras într-un oraş de porovincie, Bîrlad, care l-a dat lumii pe alt mare regretat şi laureat al premiului botoşănean, Cezar Ivănescu, nu l-a împiedicat să se impună, demonstrînd că talentul răzbate în lume de oriunde ar fi. Prezenţa lui la Botoşani a fost de fiecare dată o încîntare. Aveai certitudinea că lîngă tine respiră poezia, care, acum, din „cenaclul din cer”, trimite semne că uitarea nu trebuie să bîntuie lumea pămînteană.
           
Camelia Răileanu, cu un destin tragic, plecată de timpuriu dintre noi, profesoară de vocaţie, ar fi putut fi un nume de rezonaţă în panteonul poeziei. Dar poate acolo, în „cenaclul din cer”, va reuşi ceea ce nu a reuşit aici, unde a dat semne că talentul ei merită pus în valoare, mai ales aici şi acum. Tot aici l-aş aminti pe Simon Petru Oprea, un botoşănean stabilit la Rădăuţi, cu o viaţă boemă în arealul botoşănean, pe la începutul anilor ’70, dar şi pe militarul George Florin Cozma, primul laureat al Editurii Eminescu, în 1973, la prima ediţie a concursului organizat de această prestigioasă pe atunci editură.

Un poet în adevăratul sens al cuvîntului, trăind un timp la Săveni şi la Botoşani, ieşean fiind, a fost Emil Iordache, un spirit ludic, de un rafinament aparte, neiertător cu veleitarii, generos cu cei talentaţi.

Un poet de o generozitate aparte a fost Mihai Munteanu, care a debutat într-o colecţie prestigiosă a E.S.P.L.A. în 1969, şi care a trăit la Cordăreni, cu iluzia poeziei în minte, inimă şi suflet.

În felul lor au fost poeţi ai Botoşanilor şi trebuie amintiţi aici: Mircea Juncănaru, Costel Geană, Costel Zvanciuc, Ionel Bejenaru, Mihai Marciuc, Vasile Popovici.

Nu-l pot lăsa pradă uitării nici pe poetul George Damian, din Zlătunoaia, stabilit la Suceava, corespondent al Radiodifuziunii Române, de un farmec aparte, atît ca poet cît şi ca om. Conviv sigur la masa poeţilor adevăraţi la „cenaclul din cer”.
         
Poeţi deveniţi cetăţeni de onoare ai Muncipiului Botoşani, în urma obţinerii Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, pe care i-am cunoscut şi am fost deseori lîngă ei, poeţi care fac cinste şi onoare Botoşanilor, şi, care, unii dintre ei, poate, fără acest premiu, nu ar fi ajuns niciodată la Botoşani, îi amintesc, pe lîngă cei doi deja amintiţi mai sus, aici şi ori de cîte ori voi avea prilejul îi voi aduce în faţa cititorilor de poezie: Gellu Naum, Cezar Baltag, Petre Stoica, Ştefan Augustin Doinaş, Mircea Ivănescu, Cezar Ivănescu, Constanţa Buzea, Emil Brumaru.
 
Deşi prozator şi actor, Alexandru Lungu a fost şi un poet autentic în modul lui de a trăi viaţa. Orice întîlnire cu el era o sărbătoare. Însoţit mai tot timpul de prietenul lui, poetul şi prozatorul Alecu Ivan Ghilia, venea la Botoşani an de an la manifestrea „Scriitori pe meleaguri natale”, bucurînd cu farmecul lui sute şi sute de iubitori de literatură. Dar cine să se mai ocupe acum de aşa ceva? Instituţiile care au menirea să menţină vie memoria scriitorilor botoşăneni, să-i pună în valoare, să-i impună în faţa uitării timpului, nu fac nimic, lălăind improvizaţii folclorice, fie în cor, fie solo, stînd la bîrfe pe bani publici, indolente şi ignorante faţă de adevărata tradiţie culturală a Botoşanilor, literatura, sunt tolerate de cei care girează cu puterea lor această degradare culturală a Botoşanilor.
 
Dar acest lucru nu se petrece numai la noi, aici, la Botoşani, ci peste tot în ţară. Priviţi în urmă şi veţi vedea că moartea unui poet aduce după ea şi uitarea. Pentru cît timp nu ştim. Dar aşa cum arată profilul posterităţii de mîine, prin faţa celor pe care-i privim acum în ochi, mari speranţe nu se întrevăd. 

Eu mi-am adus aminte acum de ei, de aceşti poeţi, deşi sunt mai tot timpul în gînd cu unii dintre ei, păstrîndu-i astfel vii. Pe unii îi mai editez, le mai public inedite, atîta cît pot şi cît am unde, dar s-ar putea nici acest mod de a exista al acestora şi după moarte să nu mai fie posibil, prin grija unora care cred că stau „deasupra tuturora”, nu slăvindu-i pe poeţii de pe urma cărora îşi cîştigă traiul, ci lustruindu-şi existenţa cu o cremă a nepăsării de prost gust. 
         
Fie măcar ca această zi mondială a poeziei să-i amintească acum şi aici pe aceşti poeţi şi pe alţii al căror lume nu mai e aici, ci dincolo, în „cenaclul din cer”.

21 martie 2019, Botoşani.

 

Gellu DORIAN
Izbăvirea prin poezie

Scriu întins pe spate cu mîinile direct pe cer,
literele devin nori, unele chiar păsări în stoluri,
altele, ca nişte puncte mici, îmi cad în ochi
şi acolo se nasc poezii frumoase ca nişte icoane
care nu vor vorbi niciodată, 

şi aşa zile în şir, de cînd mă ştiu, şi de aici înainte
la fel, pînă ce se va termina cerul
iar în ochii mei se vor stivui poezii frumoase
ca nişte îngeri pe care nu i-a văzut nimeni,

din cînd în cînd mă odihnesc în cîte un nor,
acolo sunt mulţi poeţi cu care nu pot vorbi,
dar ne înţelegem de minune, de fapt aceasta
este şi singura minune despre care iau cunoştinţă,
ei sunt mulţi, foate mulţi, numele lor nu mai contează acum,
dar cît timp fac pauza de o secundă, veşnicia
sunt chiar ei, 

apoi mîinile mele se întind pe tot cerul şi cerul este imens,
încît pot scrie stoluri de păsări,
şiruri de nori, puncte mici care mi se aşază în ochi,
una cîte una, de acolo, din irişi, îmi sunt
scoase afară poeziile, şi afară e trist şi sunt multe cîrciumi
din care ies obosit, iar ohihna
vine dintr-o poezie pe care a scris-o acum o sută de ani un poet
cufundat în lumină, stingher
într-o ţară care moare odată cu moartea poeţilor,

stau întins pe spate şi scriu cu o mie de mîini
o mie de cuvinte, cu o mie de cuvinte mii şi mii de poezii,
cu mii şi mii de poezii scriu un cer nesfîrşit,
cu un cer nesfîrşit
scriu chiar nesfîrşitul
din care iese o singură mînă care şterge totul

şi, întins pe spate, reiau fiecare cuvînt
sub un alt nume pierdut în şirul lung al acelor poeţi
care au scris pe cer cu mîinile lor
norii din care ies stoluri de păsări, care devin
puncte mici care la rîndul lor nasc în alţi ochi
alte poezii pînă cînd va veni şi odihna,
ce isbăvire va fi...

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani, înfrângere la Cluj în fața unei echipe ajutate de Zeița Fortuna! Clujenii înving cu 4-1!

Sâmbătă, 24 August 2019
188

Să bați liderul campionatului României acasă la el părea o misiune imposibilă pentru cocoșii arțăgoși de la Botoșani, dar fanii pot fi mulțumiți că, măcar, botoșănenii au î...

FOTO&VIDEO: Peste 400 de oameni au venit la Cornișa, în premieră, pentru muzica Filarmonicii

Sâmbătă, 24 August 2019
407

Sâmbătă, începând cu ora 19:00, parcul „Cornișa” a fost gazda unei premiere la Botoșani: Filarmonica de Stat a concertat în amfiteatrul obiectivului, ...

Reacție halucinantă a unui membru CNA, vizavi de falsa urgență a unei fete: „O cretină de 16 ani (...) S-o ducem la școala de corecție”

Sâmbătă, 24 August 2019
292

Radu Herjeu, membru în Consiliul Național al Audiovizualului, a avut o reacție halucinantă în cazul fetei de 16 ani, care a ținut zeci de polițiști în alertă timp de mai ...