Gellu DORIAN: Fața tristă a României

Zilele astea am ridicat iarăşi ochii spre feţele românilor. I-am văzut iarăşi trişti, încruntaţi, adînciţi în gînduri negre. Oare guvernanţii n-au învăţat nimic în ultimele trei decenii, că aceste feţe triste anunţă un seism din care nu au cum să iasă bine. 

Gellu DORIAN: Fața tristă a României

Gellu DORIAN

Înainte de 1989, nu vedeam pe stradă prea multe feţe fericite. Mai toate aveau o paloare de ceară, ochi duşi în fundul capului, frunte încreţită, gură mereu în grimase amare. La început, pe cînd nu pricepeam ce e cu astfel de fizionomii, de unde vin ele, din ce îndepărtări genetice, am crezut că aşa e neamul din care mă trag. Vedeam chiar şi în familie feţe triste, încruntate, dar puneam toate astea pe seama unor neajunsuri sau dureri aduse de la o zi la alta pînă în faţa mea ce, privind-o în oglindă sau în miraza bulhacului în care mă scăldam, părea veselă – şi chiar eram vesel, copil fiind, neştiind ce e binele, ce e răul, ce e fericirea comună.

Tata purta urmele celor cinci ani de prizonierat: fusese prins de armata sovietică elibertaoare pe cînd nici nu avea optsprezece ani, încercînd să treacă spre Ardeal, cu un grup de prieteni din sat. Avea în buzunar o recomandare pentru o şcoală de meserii din Germania. Cu unul dintre acei prieteni a stat toţi cei cinci ani prin lagărele pline cu prizonieri de război. Primul popas l-a făcut în campusul Universităţii ieşene, transformată de aceeaşi armată în lagăr de concentrare. Acolo a dat ochii ultima dată cu tatăl său, bunicul meu, prins şi el de aceeaşi armată eliberatoare şi trimis în fundul Siberiei, de unde nu s-a mai întors. Tata, abia la majorat, a fost purtat prin lagărele de muncă de la Cricova, apoi în cele de la Kiev şi Crimeea, de unde era scos doar de două ori pe an din bolgiile catacombelor pe care prozonierii le curăţau şi le modernizau pentru cei de deasupra, beneficiarii imperiului sovietic, victorios după exterminarea tuturor duşmanilor de clasă din arealul dominat. Nu avea cum să aibă faţa veselă, deşi din cînd în cînd îl apuca cheful de viaţă, uita totul şi se veseleau cu toţi vecinii, ba pe la un botez, ba pe la o nuntă sau o onomastică, de atrăgea atenţia miliţiei, informată de ceilalţi vecini, ajunşi în noua administrare a satului. Şi acele momente le ţin bine minte. În rest era cam prea multă tristeţe, pe care mult mai tîrziu am înţeles-o, ca suferinţă generală, iscată de la vîrf, de acolo de unde ni se ordona să fim fericiţi, să aplaudăm noile victorii ale drumului spre comunsim în zbor. Feţele celor din jur erau negre de supărare, nu aveau de nici unele, iar cînd aveau nu ştiau să se bucure, că o prea mare bucurie în curtea ta putea stîrni invidia în curtea vecină şi o puteai iute încurca. Încet-încet am căpătat şi eu chipul trist, tristeţe pe care cu greu am putut-o ascunde cu desăvărşire vreodată. Aveam toate motivele din lume să fiu trist, să nu fiu mulţumit şi să aştept de la cei ce promiteau fericirea cu adevărat.
               
După 1990, am început, pentru o scurtă bucată de timp, să văd în jurul meu feţe fericite, chipuri luminoase, iradiind din interiorul lor, de unde noile speranţe ale libertăţii cîştigate emiteau raze de lumină pe feţele oamenilor. Am simţit şi eu aceeaşi lumină pe chip. Mi-am alungat tristeţea sau mi-am cuibărit-o undeva în suflet, să o uit acolo, ca pe multe altele de care nu mai voiam să-mi aduc aminte. N-a durat prea mult această lumină peste feţele românilor. Am văzut atunci iradiind de fericire, în acea euforie a schimbărilor, feţele celor mulţi. Dar imediat, în Piaţa Univeristăţii din Bucureşti, i-am văzut din nou încruntaţi pe oamenii ai căror semeni veniseră să-i linşeze, să-i alunge în  vieţile pe care cei ajunşi la putere, sub un despot luminat, i le pregăteau din toate poziţiile posibile. 
               
Ca o paranteză, am aflat zilele trecute de la un participant activ la evenimentele din decembrie 1989, dar şi la cele din perioada 23 aprilie-13 iunie 1990 din Piaţa Universităţii, de cele două planuri de exterminare a celor ce nu se mai dădeau duşi din acel perimetru declarat al libertăţii. Şi anume, primul plan, care n-a putut fi pus în aplicare, a fost o iniţiativă a unui fost activist utece, ajuns după cinci ani şeful unei mari televiziuni private din România, şi anume acela de a detona o cantitate de o tonă şi jumătate de dinamită, montată într-o maşină capcană, amplasată, ca salvare, în mijlocul demonstranţilor din Piaţa Universităţii, încît toţi de acolo să fie spulberaţi şi apoi spălat eşafodul, făcut curat, să nu se ma cunoască nimic. Dar acel ins care a avut acea iniţiativă n-a primit aprobarea şefului guvernului de atunci, speriindu-se de o astfel de propunere, care, pusă în aplicare, ar fi dus la genocid. Şi astfel aşa s-a ajuns la planul doi, cel cu chemarea minerilor, care, cu ajutorul securiştilor deghizaţi în mineri, au făcut curat în piaţă şi înprejurimi şi au răsădit panseluţe, primind aprecieri şi mulţumiri de la cel care i-a chemat să-i asigure astfel pe mai departe puterea. 
               
Feţele acelea triste îmi stăruie şi acum în minte. Ele s-au cicatrizat pe faţa întregii Românii. Cu trecerea timpului, operaţiile estetice, pe ici şi colo, au făcut ca România să se bucure de recunoaştere europeană, să intre în structuri de apărare la cel mai înalt grad, să-şi intre în democraţia adevărată, să devină stat de drept, ieşind din democraţia originală ale căror meandre ale concretului au făcut ca sinergia faptelor să degradeze totul prin consens. Faţa României începea iarăși să iradieze, să aibă acea lumină a speranţei că fericirea se va ivi şi pe străzile ei. Dar n-a durat mult. Marea schismă familială, prin emigrările succesive, în masă, cu milioane de căutărori de fericire în altă parte, a făcut din România o ţară dezmembrată, ca o maşinărie ale cărei piese de rezistenţă nu mai puteau fi ansamblate la loc. După Siria, ţară aflată în război de ani buni, România, pe vreme de pace şi demoraţie, este a doua ţară din lume care oferă emigranţi lumii occidentale. Şi asta pentru că nesiguranţa vieţii de la noi, lipsa acelei bunăstări fireşti, a civilizaţiei normale, toate relele la un loc l-au urcat pe român, fie de rînd, fie de mare specialitate şi inteligenţă, în tren, în avion, în maşină, cu familie sau fără, şi l-au pus pe drum, pe drumul căutării fericirii. Unii au găsit-o, alţii încă nu, o mai caută, poate că cei mai mulţi speră că o vor regăsi acasă, în curtea lor, cu semenii lor la un loc. Dar cine ştie cînd. Peste un milion s-au anunţat în august, luna occidentalilor de concediu, că vor veni să dea jos acest guvern de penali şi analfabeţi, cum spun în mesajelor lor, pentru a face loc acelor oameni care să redea fericirea pe feţele românilor.

Zilele astea am ridicat iarăşi ochii spre feţele românilor. I-am văzut iarăşi trişti, încruntaţi, adînciţi în gînduri negre. Oare guvernanţii n-au învăţat nimic în ultimele trei decenii, că aceste feţe triste anunţă un seism din care nu au cum să iasă bine. Şi nu e vorba aici numai de binele lor, ci de binele tuturor, într-o ţară care-şi sărbătoreşte Centenarul Marii Uniri în huiduieli şi forme de rezistenţă pe care cei de la putere le cataloghează în aceeaşi manieră ca predecesorii lor: de la huligani şi golani la şobolani şi leneşi.
 
Participînd la mai multe întîlniri cu scriitorii, am observat şi pe chipurile lor aceeaşi tristeţe şi încordare. Fac şi ei parte, nu-i aşa, din expresia tristeţii generale, care a cuprins iarăşi faţa României. Ce cale vor urma?

 

Spune-ne opinia ta

Articole similare

Magda Ursache: 1918-2018

Luni, 12 Noiembrie 2018
159

O lume în care copiii noștri nu mai sunt copii

Duminică, 11 Noiembrie 2018
445

Eleganţă de chihlimbar

Duminică, 7 Octombrie 2018
2353

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

847 de locuri de muncă vacante în această săptămână. VEZI și oferta angajatorilor din alte județe!

Luni, 12 Noiembrie 2018
666

847 de locuri de muncă vacante, anunțate în această săptămână de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani.Cu un salariu de 3174 lei, Direcția Silvică Bo...

Magda Ursache: 1918-2018

Luni, 12 Noiembrie 2018
159

"Vremea vremuieşte şi timpul trage nădejde"                                       &nb...

Și-a falsificat permisul de conducere, dar a fost descoperit!

Luni, 12 Noiembrie 2018
386

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un tânăr cu dublă cetăţenie română - R. Moldova, care a prezentat la control un permis...