1916-1917-1918 au fost printre cei mai dificili ani din istoria oraşului Dorohoi în contextul în care întreaga societate românească se confrunta cu nenumărate greutăţi cauzate de primul război mondial.

Aflându-ne în anul celebrării Marii Uniri din România, întreaga ţară a polarizat acţiunile, evenimentele şi cercetările în jurul acestui deziderat. Oraşul Dorohoi, ca oraş şi fostă capitală de judeţ cu relaţii directe cu Bucovina şi Basarabia, a fost o parte activă în realizarea Marii Uniri. Documentele vremii atestă numeroase implicări ale Dorohoiului în marele eveniment de la a cărui realizare sărbătorim 100 de ani. Vom creiona în ordine cronologică câteva din evenimentele anului 1918 cu tangeţă la oraşul nostru. 

La 1 ianuarie 1918, regimentul 29 infanterie, care avea sediul la Dorohoi încă de la înfiinţarea lui în anul 1880, se afla pe platoul Măgura, la sud de Caşin, pe muntele Tazlăului. Locotenentul Vasile Batcu a fost rănit şi trimis la spital. Ulterior a devenit general de armată.

O adresă a Primăriei Dorohoi, datată 13 februarie 1918, ne atestă că primar al oraşului era avocatul Constantin Cuparencu, iar secretar era H.Z. Manoliu. Un alt document de arhivă ne informează că în pădurea de lângă comuna Hudeşti a judeţului Dorohoi exista o bandă cu 150 de dezertori din regimentele din Dorohoi şi Botoşani care, influenţaţi de ruşi, cereau ţăranilor să nu lucreze pământul boierilor.



La 20 martie M.S. Regele Ferdinand şi Regina Maria vizitează linia frontului de pe Şoseua Răcăciuni-Bacău. În zilele următoare, profitând de acalmie, ostaşii regimentului 29 infanterie conduşi de colonelul Dumitru Gheorghiu au ajutat oamenii locului la lucrările agrare. Statul Major al regimentului 29 infanterie avea în componenţa sa şi pe dorohoienii: medicul Tache Ceapara, maiorul Constantin Găluşcă; dar şi pe sublocotenentul Leonard Mociulschi (ulterior devenit general), plutonierul major Ion Borşan, căpitanul Nicolae Enescu, sublocotenetul Constantin Brănişteanu. La 27 martie, în prezenţa primului ministru al României, Alexandru Marghiloman, Sfatul Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti votează, cu 86 voturi pentru, 3 voturi contra, 30 abţineri şi 13 absenţi, Unirea cu România. Tot în această lună a anului 1918, primul ministru Alexandru Marghiloman vizitează Dorohoiul pentru a vedea starea bolnavilor şi răniţilor militari din spitalele dorohoiene.

Menţionăm aici că în afara spitalului de pe Calea Dorobanţi (astăzi Bulevardul Victoriei) mai existau amenajate încă 4 spitale: la gimnaziul de băieţi „Gr.Ghica VV” a fost amenajat în localul de cursuri dar şi sala de sport; Şcoala Profesională de fete „Domniţa Ileana” de pe strada Al.I. Cuza transformată în spital militar şi-a mutat elevele într-o locuinţă de pe strada Ciornei (astăzi str. Lt. Andrei) unde au beneficiat de două camere în care au lucrat la confecţionarea de efecte militare pentru armată, comandate de societatea „Mama răniţilor”. Ca urmare, elevele au pierdut în 1918 un an de studiu; un alt local transformat în spital cu acordul conducerii şcolii a fost clădirea Şcolii Israelite, elevii continuându-şi studiile într-o altă clădire a Comunităţii evreieşti locale; aceeaşi destinaţie în ajutorul răniţilor de război a avut şi Caminul de bătrâni de pe str. Costică Stroici (astăzi str. C. Dobrogeanu-Gherea).

La aceste spitale, conduşi de medicul francez Tartois au lucrat şi alţi medici francezi alături de medicii români Al. Binder, Costache Ceapara ş.a. Din paginile de jurnal ale distinsei institutoare de la Şcoala nr. 2 de fete „Regina Elisabeta”, Elena Cuparencu, citim că „ (...) în timpul primului război mondial am lucrat la un spital de răniţi din Dorohoi sub îndrumarea doctorului Ioan Enescu, viitorul profesor şef de clinică din Iaşi”.

Mai existau în oraş, în clădirile regimentului 29 infanterie, aproximativ 1000 de elevi o parte din elevii de la Şcoala de infanterie de la Breaza,care s-au pregătit intens aici atât teoretic cât şi practic pe Dealul Polonicului, în vederea plecării pe front. Directorul acestei şcoli era colonelul activ Marin Ionescu. Pentru o bună pregătire a cursanţilor a fost detaşat la Dorohoi din partea misiunii franceze- căpitanul Streicher.
În decursul primăverii anului 1918, armata decimată retrasă la Dorohoi s-a refăcut, mai ales cu ajutorul ofiţerilor francezi conduşi de generalul Berthelot. Aceştia aduseseră cu ei şi armament modern oferit de statul francez.

La 10 aprilie 1918, prefectul judeţului Dorohoi a fost anunţat de Ministerul de Interne cu privire la desfiinţarea vămilor de pe fosta frontieră a Prutului.

În acest timp în vestul Europei luptele continuau acerb şi au luat o altă întorsătură după intrarea Statelor Unite în război contra Germaniei. În aceste condiţii imperiul austro-ungar a început să se destrame. Un fapt nu lipsit de importanţă a avut loc la Viena: ostaşii români din armata austro-ungară, conduşi de ofiţerul Iuliu Maniu ocupă pentru scurtă vreme chiar şi oraşul Viena.



La 3 mai 1918, regimentul 29 infanterie s-a îmbarcat în tren din staţia Fărăoani cu destinaţia Dorohoi unde a sosit pe 5 mai 1918. La Dorohoi, chiar de la gară, li s-a făcut o primire călduroasă cu ovaţii,urale şi pancarde, de către autorităţile locale şi populaţie. Dar, sediul regimentului de pe str. Dorobanţi era serios afectat şi s-a trecut urgent la reparaţiile necesare. La 10 mai 1918 ofiţerii de rezervă au fost demobilizaţi, iar la 10 iulie armata rămasă a trecut pe picior de pace.

Extragem din paginile de istorie data de 7 mai când România este forţată să semneze tratatul de pace cu Puterile Centrale, respectiv Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia. Prin acest tratat delegaţia României condusă de primul ministru Alexandru Maghirloman, recunoaşte că trebuie să cedeze Bulgariei Cadrilaterul (judeţele Durostar şi Caliacra precum şi o fâşie din sudul Dobrogei), Austro-Ungariei să-i cedeze toate trecătorile din Munţii Carpaţi, iar Germaniei să-i concesioneze pe timp de 90 de ani exploatările petriliere şi şantierele navale româneşti. Regele Ferdinand a refuzat să semneze acest tratat, care a devenit astfel nul. Ca urmare, regele Ferdinand şi întreaga familie regală s-au refugiat în Moldova împreună cu regimentele aproape decimate, mai ales la Iaşi, Botoşani şi Dorohoi.

În iunie este numit prefect al judeţului Dorohoi avocatul Gheorghe Marcu (fost primar al oraşului cu deosebite merite în construirea clădirii moderne a primăriei, amenajare de parcuri etc). În iulie 1918, elevele Şcolii profesionale de fete „Domniţa Ileana”, care pierduseră un an din cauza transformării localului lor în spital militar, reîncep cursurile mai devreme în scopul recuperării orelor pierdute. Este vorba de localul situat pe str. Al.I. Cuza în fostele case ale prinţului Moruzzi.

În luna august ostaşii Regimentului 29 infanterie au fost trimişi în diferite comune ale judeţului pentru a ajuta la muncile agricole. Populaţia rurală a fost serios afectată de război în primul rând prin reducerea masivă a braţelor de muncă. Ajutorul ostaşilor dat în agricultura judeţului a durat pâna la sfârşitul lunii octombrie.

Anii de război au lăsat urme adânci în viaţa oamenilor, dar, aceştia, cu tenacitatea lor de veacuri, au trecut la refacerea şi reluarea activităţilor. Astfel că s-a înfiinţat prima grădiniţă de copii la Dorohoi, frecventată de 30 fetiţe şi 30 băieţei, conduă de educatoarele Maria Nicolau şi Florescu-Liteanu Elena. 

De asemenea, pe strada Carmen Sylva, pe locul unde astăzi se află Casa Municipală de Cultură. În 1918 şi-a deschis porţile Şcoala primară mixtă nr. 3 „I.C. Brătianu”, instalată într-o casă particulară.

Hoardele bolşevice terorizau populaţia din Bucovina. Aşa că, la 26 octombrie 1918, ostaşii regimentului 29 infanterie din Dorohoi, împreună cu regimenteul 2 din Botoşani, conduşi de generalul Zedic Iacob au plecat spre Siret eliberându-l. Regimentul dorohoian plecase spre front cu 18 ofiţeri, 452 trupă, 122 cai şi 27 trăsuri. După eliberarea Siretului, armata română a continuat drumul spre Cernăuţi. Pe traseu li s-a alăturat un grup de soldaţi români din armata austriacă. În Cernăuţi au fost primiţi de către populaţie cu ovaţii, flori şi, mai ales, multe steaguri tricolore. Colonelul D. Gheorghiu a fost numit şi instalat comandantul regiunii Cernăuţi. Au avut loc şi lupte acerbe cu bandele locale ucrainene, dar au fost nimicite.

La 15 noiembrie 1918, Comitetul Naţional al românilor din Bucovina a decretat Unirea cu România. Această Unire a fost consfinţită la 28 noiembrie 1918.

Pe data de 11 noiembrie 1918(exact la ora 11 dim.), la Campagne (Franţa) se semnează acordul de armistiţiu dintre Germania şi Franţa. Ca urmare a acestor semne de pace, la 18 noiembrie 1918, familia regală se reîntoarce la Bucureşti. 


Deşi pacea fusese încheiată, totuşi armata română a fost nevoită să continue luptele, să-şi apere ţara cu arma în mână în Ardeal, Bucovina şi Basarabia, unde bolşevicii atacu armata şi chiar şi populaţia.

La 1 DECEMBRIE 1918 Marea Adunare de la Alba Iulia a proclamat UNIREA TRANSILVANIEI cu REGATUL ROMÂNIEI, ştire primită cu deosebit entuziam la Dorohoi de către populaţie şi organele locale ale puterii de stat. S-a oficiat un servici religios la Catedrala oraşului,în cadrul căruia preotul dr. Grigorescu a subliniat însemnătatea acestui mare eveniment din ţara noastră. Colonelul Stoica şi prefectul judeţului Ioan Capră au asistat la defilarea ostaşilor regimentului 29 infanterie prin faţa primăriei acordându-le onorul meritat.

Presa locală din acest an 1918 a fost prezentă cu ziarele „Vocea poporului”, „Solia”, „Unirea” (titlu semnificativ pentru evenimentele anului), „Primăvara”, „Orizonturi noi” şi, în special, „Gazeta Dorohoiului” (publicaţia dorohoiană ce a însumat cea mai lungă existenţă editoorială). Menţionăm aici şi faptul că în Parlamentul ţării, judeţul Dorohoi era reprezentat printre alţii de neobositul şi marele om de cultură-avocatul Gheorghe Ghe. Burghele (cel care într-un discurs ţinut la o întrunire a Ateneului Român din Dorohoi, în anul 1916, declara: „(...) înainte de a muri aş vrea să văd înfăptuirea unirii tuturor românilor”), de Gheorghe Stroici care era şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, de C.A. Stoeanovici ş.a.

Deşi condiţiile de desfăşurare a procesului de învăţământ erau precare, adăugând şi faptul că şcolile au fost transformate în spitale pentru răniţii de război, totuşi activitatea de educaţie şi instrucţie a copiilor a continuat cu deosebite sacrificii. S-au înfiinţat chiar şi 2 şcoli noi (Şcoala primară mixtă nr. 3 „I.C. Brătianu” cu directorul C. Lavronschi şi Şcoala Normală de învăţători „Al. Vlahuţă” condusă de prof. C.N. Iancu).

Acestea sunt, sumar, evenimentele anului 1918 la Dorohoi, evenimente care concordau cu situaţia deosebit de grea din ţară, dar care, datorită eroismului, tenacităţii şi patriotismului românilor au dus la făurirea ROMÂNIEI MARI, pornind astfel pe drumul emancipării şi modernizării ţării.

Prof. Ilarion Mandachi