Trăim într-o dictatură a mediocrității instalată de o majoritate care a făcut posibilă ajungerea la putere a unei, am vrea să credem, minorități. Am vrea să credem, pentru că ar fi singura speranță a acestei nații degradate și degradante. Națiunea română este un concept abstract, în ultimul sfert de secol a fost înlăturată, neglijată, aproape desființată în fața altora conlocuitoare, minoritare ca număr, dar puternice prin drepturile impuse din afară a ceea ce nu mai putem numi acum granițe, pentru că granițele fizice, hotarele de altadată, au devenit și ele concepte abstracte. Dacă mai putem vorbi de o graniță acum, aceea ar fi granița limbii, limba română fiind și ea atât de alterată, încât prezicătorii geopolitici ne promit că va dispărea în următorii 30-50 de ani.

O altă graniță la care mai ținem este cea a tradițiilor, păstrate atât timp cât cetățeanului din mediul rural îi mai putem spune „țăran”, dacă nu cumva termenul a fost nu numai demonetizat, dar, în virtutea globalizării, demonizat. Aud/văd comentarii critice și acuzatoare la adresa unora care și-au permis să numească cetățeanul de la țară - cel cu bune obiceiuri, cel curat, cel care mai păstrează tradiția ce tine de obiceiuri, de religie, de suflet ancestral românesc -, țăran.

Minoritățile trebuie musai să-și impună regulile majorității prin instituții create neapărat de statul român actual, majorității tot mai inculte, mai lipsită de educație, pentru că - o știu „minoritarii” - educația este singura armă pe care o poate folosi un popor, o nație, pentru a-și salva identitatea. Suntem, da, în pericol de exterminare. Și nu vin alții să o facă, pentru că acum nu avem climatul din ’27, când, ca reacție la adresa unor alogeni care dețineau mai toate monopolurile în țara noastră, inclusiv cel al educației, al justiței, sănătății, economiei și cel bancar, a apărut o mișcare pur românească, fără influențe doctrinare din afară. Mișcarea lor se baza, la început, pe religia ortodoxă, pe conștiinta națională, pe educație, cultură și moralitate. Dacă mai târziu a degenerat, s-a întâmplat pentru că alții au făcut tot posibilul să o desființeze, situând-o în cel mai de dreapta punct din eșicherul politic de atunci. Prin infiltrări, dejucări, atragerea în anumite situații, exterminarea întregii conduceri, apoi neacceptarea într-un joc politic onest a acestei mișcări, au adus-o în pragul sinuciderii, sinucidere prin reacție, reactia de nesupunere venind din nevoia de a fi totdeauna de partea dreptății, atunci când cauza națională o cere.
 

Fără nicio o legătură, trăim aceleași timpuri în care clasa politică a reușit obstrucționarea justiției la toate nivelurile, când această clasă politică și-a adus la vârf indivizi condamnați sau condamnabili pentru infracțiuni grave îndreptate nu numai împotriva economiei ci a siguranței naționale, dacă ar fi să ne poziționăm numai o clipă de partea onestității, fără partizanate politice sau de alt fel. Indivizi care își apără libertatea refugiindu-se în parlamentul țării ca într-o țară cu care România nu are tratate de extrădare, indivizi care își adună partidul în juru-le formând din membrii acestuia un bastion dincolo de zidurile căruia nu se trece, ar trebui scoși la marginea societății dacă am trăi într-un stat civilizat. În România ei fac legile care să le permită să fure mai departe, să violenteze în fiecare zi prin acțiuni îndreptate chiar împotriva ființei naționale.
 

Spunea un comentator: „în România, pentru un post de portar ai nevoie de cazier, pentru unul de parlamentar, nu”. 

Asistăm neputincioși, zi de zi, la încălcarea moralității, la degradare, la formarea unui cetățean lipsit de respectul cetățenesc, suntem martori la degradarea funcționarului public, cel supus unui regim infracțional, în fața căruia nu are replică, functionar care în cele din urmă acceptă corupția, pentru că, de fapt, asta se vrea. Sistemul politic de la noi induce în conștiinta fiecărui funcționar modelul de individ care să-i slujească lui, politicianului corupt pe care nimeni și nimic nu-l va putea înlătura, nici măcar legea, pentru că și aceasta a fost alterată, modificată în așa fel încât să apere infractorul, până la cel mai de jos nivel, deoarece, nu-i așa?, banii vin din aproape în aproape prin infiltrare, ajung în visteria partidului rămas unic după ultima mare coaliție monstruoasă care a impus acest sistem la putere. Infestarea întregii clase politice s-a făcut prin programe, prin manipulare, prin forțare, atunci când alte instrumente nu au reușit.

Vrem să credem că din afară ne vin toate relele! Nu, relele vin de aici! Cancerul s-a format și s-a întins plecând din interior. Indivizi fără conștiință, hoți, vânzători de țară, au reusit, pas cu pas, să acapareze întreg eșicherul politic românesc, astfel că domnia majorității mediocre, exprimată prin vot universal, „democratic”, nu mai reprezintă interesele acestui neam, acest neam a ajuns în situația de a regreta „democrația” care îl va extermina în cele din urmă. Democrația, așa cum a fost definită, ca putere a maselor, face grave erori promovând la vârf indivizi după chipul și asemănarea celor care-i votează, a celor care-i legitimează prin vot, ajungând bietul politician să exulte, să strige de la cel mai înalt pupitru, „facem ce vrem, am fost aleși”. „Aleșii”, în alte timpuri, nu erau ca ei, ca cei de astăzi. Incultura, lipsa educației ne-au adus în pragul falimentului ca neam, ca țară, ca limbă. Domnia minoritatilor prin majoritate nu este sănătoasă pentru un neam.

Democrația se dovedește falimentară. Ce apărăm de fapt? O echipă de hoți, de penali, care și-au votat o lege prin care nu ai voie să-i numești așa, hoți, penali, până nu vor fi condamnați definitiv, lucru care nu se va întâmpla niciodată, pentru că tot ei și-au votat legi care să-i apere, legi care apără ilegalitățile, până la cel mai  înalt nivel. Regulile elementare, cele la îndemâna oricui, cele neprevăzute în legile politicienilor, cele instituite tradițional prin morală, și acelea ne sunt smulse, individul devenind de la o zi la alta un monstru în slujba politicului, a „democrației”.

Democrația, într-o țară de oameni lipsiți de educație, de cultură, este un blestem, un instrument în mâna politicianului corupt, penal, trădător de țară și de neam. Și ei, cei interesați în desființarea noastră ca popor, ca țară, ca identitate, au știut asta, au compromis mai întâi educația, cultura, instituțional, prin mass-media, prin orice mijloace, făcând astfel posibilă accederea în vârfurile puterii a indivizilor de teapa celor ce ne conduc astăzi, ne fac legi și ne condamnă pe noi, cei mulți și proști, definitiv, la pieire.

Radu SOARE