Cine și când va îndrăzni să facă și o astfel de statistică?

Statul român nu vrea să știe de ce nu ne mai încap oamenii în pușcării, ci cum să le facem mai mult loc. Construim pușcării în loc să investim în educație. Mărim rația zilnică a deținutului, în loc să ne preocupe și să ne îngrijoreze saloanele insalubre și instrumentele sanitare vechi cu care se operează în spitalele noastre. Aglomerarea pușcăriilor este un efect. Cauza, însă, nu interesează pe nimeni.

Cine și când va îndrăzni să facă și o astfel de statistică?

 AGLAIA FLOREA  

Tanti Aglăița mă sună din nou și mi-o imaginez culcușită lângă sobă în căsuța ei din Teioasa, pe vârful de deal din coasta Prutului-fâșie de hotar. Vocea din telefon îmi răscolește dorul din vara cu flori de câmp, când o vizitam și o ascultam citindu-ne poeziile cu un nesaț pe care doar țăranii mai știu să îl hrănească. Acum, sub povara unui februarie înzăpezit și furios, tanti Aglăița îmi spune că a mai scris o poezie. Mai are puțin și încheie volumul șapte, că altădată torcea, cosea, mai făcea zestre, dar acum nu mai poate, de asta scrie poezii. De drag de țară și de om, de mamă și de iubit. Că doar tânără a fost și ea odată, știe cum e și cu iubitul devreme și cu drăguțul care vine și pleacă.

Tanti Aglăița simte vremurile și vede cum, la câțiva pași, în vale, Prutul se răscolește de griji și de amar. Îmi citește la telefon o poezie despre mamă. Duioasă, sinceră, tulburător de simplă în vocea-i de țărancă veche, care a dus în spate războiul, foametea, colectivizarea și libertatea chinuită a ultimilor 28 de ani. Tanti Aglăița este țăranca despre care scriu romancierii, pe care intelectualii o așază în capul studiilor cu pretenții sociologice sau, de cele mai multe ori, un punct în statisticile instituțiilor statului. A împlinit 85 de ani pe 24 ianuarie și are în ea atâta viață în trupul mărunțel, că te rușinezi la gândul propriilor neputințe.

În Teioasa Darabanilor, tanti Aglăița ține în viață sămânța de țăran curat, nealterat de binefacerile capitalismului năucitor. Țăranca de 85 de ani, din Teioasa, este conținutul viu al vieții în care prea puțin, sau deloc, ne refugiem contemplativ (vorba lui Crainic) pentru a ne afla rostul. Umple caiete cu poezii și nu mai deschide televizorul. Se îngrozește de câte vede acolo.

Lumea satului seamănă astăzi mai degrabă cu un tărâm cotropit și lăsat vraiște, într-un pustiu greu de imaginat.

Parcă niciodată, în ultimul secol, țărănimea nu a fost mai dezbinată, mai bulversată și mai deteriorată în profunda ei existență. Și nu vorbim doar despre calitatea vieții, nici despre îmbătrânirea accelerată sau precaritatea sistemului sanitar. Folosit doar ca mașină de vot în perioadele electorale, țăranul este principalul consumator al poșircilor ieftine, cel mai avid cumpărător al celebrelor baxuri de pulpe de pui cu hormoni.  

Politicienii ne dau cifre, statistici, ne amenință cu sancțiuni de la stăpânii europeni, trimit discursuri înflăcărate despre drepturile omului și condițiile inumane din pușcăriile românești. Că le pasă cu adevărat de soarta acelor nefericiți, că au coșmaruri cu deținuți înghesuiți în celule, asta nu putem ști. Dar putem bănui că nu au fost curioși să afle câte abuzuri se întâmplă în spatele gratiilor, câte traume adună mulți dintre pușcăriași, cu urme pe care nicio instanță, niciodată, nu va reuși să le șteargă.

Statul român nu vrea să știe de ce nu ne mai încap oamenii în pușcării, ci cum să le facem mai mult loc. Construim pușcării în loc să investim în educație. Mărim rația zilnică a deținutului, în loc să ne preocupe și să ne îngrijoreze saloanele insalubre și instrumentele sanitare vechi cu care se operează în spitalele noastre.

Aglomerarea pușcăriilor este un efect. Cauza, însă, nu interesează pe nimeni. Degradarea morală a societății, lipsa de perspectivă a tânărului născut în mediul rural, calitatea tot mai slabă a învățământului și ineficiența structurilor de aplicare a legii au condus la instalarea unui dezastru greu de imaginat în urmă cu 20-30 de ani.

În mediul rural se petrec astăzi cele mai abominabile fapte. Copile violate de propriul tată, cu acordul și sprijinul tacit al mamei. Agresiuni fizice și psihice de o ferocitate ieșită din comun. Părinți uciși cu sânge rece de copii, adolescente traumatizate, șantajate și transformate în sclave sexuale, pentru pofta masculilor duhnind a rachiu ieftin-otrăvitor. Acolo, în mediul rural, bătrânii sunt tâlhăriți, bătuți, schingiuiți, violați. Mulți nu supraviețuiesc, sfârșind sub pumnul de fier al atacatorilor.

E greu de acceptat o astfel de imagine a satului românesc. O realitate pe care o cunosc în primul rând magistrații care instrumentează aceste cazuri. Și psihologii care ascultă poveștile terifiante ale copiilor distruși de cei care le-au dat viață. Poate, pe alocuri, învățătorii care știu să citească dincolo de zâmbetul trist al vreunui prunc chinuit de bețiile părinților. În fiecare zi citim în ziare despre ce se întâmplă în satele noastre. Aflăm și sentințele: ani de pușcărie, mii de lei despăgubiri morale, decăderi din drepturi, ordine de restricție. Sunt acestea măsuri menite să curețe societatea, să o facă mai bună? În afară de mult licitata supraaglomerare a pușcăriilor și de povara financiară imensă pusă pe umerii familiilor infractorilor, statul nu mișcă un deget pentru a stopa degradarea morală și socială.

Și nu, nu avem nevoie de reforme, de programe sau de politici-gargară, nici de discursuri patriotarde rostite de la tribune strălucitoare.

Avem nevoie de întărirea siguranței publice și a autorității statului. De o strategie clară, aplicată și adaptată fiecărei comunități în parte, privind educația și accesul la educație. Implicarea echipelor de voluntari în comunitățile sărace, în vederea dezvoltării competențelor de comunicare și de autoeducație. Controale drastice și susținute în rândul agenților economici cu puncte de desfacere în mediul sătesc, în special pe linia calității produselor. Oportunitatea desfășurării cât mai dese a acțiunilor cu impact educațional. Încurajarea mediului de afaceri pentru a coopta și menține în câmpul profesional cât mai multe persoane din mediul rural.

E ușor? E greu? Suntem mai preocupați de confortul unui deținut decât de suferința unei victime? Cine și când cine va îndrăzni să facă și o astfel de statistică?

Tanti Aglăița, în dealul Teioasei din coasta Prutului-fâșie, nu mai privește la televizor. E îngrozită de ce vede și aude. Scrie poezii și, dacă se străduiește, până în primăvară termină volumul șapte. Cumpără mai multe caiete de dictando decât mulți dintre pruncii din Teioasa, care oricum își rostogolesc știința pe tablete și socotesc nerăbdători direct pe manuale sau bifează academic pe caietele speciale.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Apus de Soare în Cetatea lui Ștefan. "Teatrul de la Botoșani este unul special pentru Suceava!" FOTO, VIDEO

astăzi, 17:43
306

Poate cel mai complex proiect cultural al Moldovei ultimului deceniu se desfășoară în aceste zile, la Suceava. Și nu atât datorită diverselor evenimente programate timp de o săptăm&...

Cinci filme pentru timpul liber!

Duminică, 25 Iunie 2017
1314

La rubrica Timpul meu liber vă propunem cinci titluri de filme, unele câștigătoare de Oscar, altele onorate cu câte un Palme d'Or. Dar și filme fără premii, încă cu milioa...

Actorii păpușari, purtătorii copilăriilor noastre. La mulți ani, IBICA LEONTE!

Duminică, 25 Iunie 2017
1298

"Sufletul actorului respiră dezordonat și amețitor, pentru că respiră praf stelar. Râsul său nu este râs, ci speranța râsului omenesc, plânsul său nu este plâ...