Despre criza de autoritate într-o țară în care politicianul devine supraom!

Ni s-a spus că votul ar fi o cale. Dar ce ne facem atunci când nu noi alegem ce votăm? Dar dacă ni s-ar oferi prilejul, am avea curaj să așezăm acolo, sus, oameni capabili și să îi susținem?

Despre criza de autoritate într-o țară în care politicianul devine supraom!

   Foto: descopera.org

În aceste vremuri în care a dispărut parcă simţul valorii, respectul de ordine; în aceste vremuri de haos general şi de fierbere a patimilor mărunte; azi se pune întrebarea: Care este drumul în pedagogie? Autoritatea sau libertatea? Nu numai la noi, ci aproape în toate ţările s-a născut o grijă mare faţă de atitudinea tineretului de azi, faţă de marea criză de respect. Şi mai toţi cercetătorii sunt de părere că această criză este datorită în primul rând altei crize: criza de autoritate.
 
Cuvintele de început, oricât ar părea de actuale, au fost scrise în anul 1923, de către un director al unei școli normale de băieți. În urmă cu aproape un secol, școala și societatea românească se încâlceau, la fel ca astăzi, în ițele unui sistem fără autoritate. Chiar dacă ne pornim cu grabă să blamăm școala și să acuzăm mai întâi generația tânără, considerând-o sursa tuturor dereglărilor sociale, avem nevoie de o privire lucidă asupra aspectelor care conduc la degringolada în care ne aflăm de zeci de ani.

La fel cum, a aduce mereu in discuție disciplina autoritară a sistemului comunist care, culmea, ne-ar lipsi astăzi, ar însemna să facem elogiul totalitarismului, să preamărim dictatura și să inversăm rușinos criteriile libertății și ale democrației. Ne întrebăm, desigur, dacă nu cumva tocmai excesul de autoritate de atunci ne-a condus la ceea ce trăim astăzi. Sau, mai degrabă, este o reacție a cetățeanului la mediocritatea și disprețul flagrant pe care reprezentantul autorității îl revarsă în societatea de astăzi?


Politica de castă: servituți și instincte comune!
 
Oricâte studii sociologice sau statistici din diverse domenii am cita, un lucru este cert: sursa care generează cele mai multe enormități o reprezintă politica. Secătuită în interior și șubrezită de propriile lupte intestine, politica românească a devenit un grup social închis, cu privilegii de castă, care nu funcționează după principiile valorii, ci în funcție de servituți și instincte comune.
 
Este de ajuns să reluăm, la fiecare tumult politic, listele cu sus-pușii și bine-așezații în scaunele de șefi ai instituțiilor publice, de la cele reprezentative până la grădinița de cartier. Cerințele pentru astfel de posturi au un singur punct: apartenența la partid. NU studiile de specialitate (un criteriu, de altfel, desuet, de când partidele și-au înființat – precum comuniștii odinioară – propriile universități spir’haretiste), NU experiența în domeniu, NU capacitate organizatorică sau responsabilitate profesională.
 
Mai grav este că mutațiile s-au produs în mentalul colectiv, normalitatea (dacă se mai întâmplă!) trezește suspiciuni, iar suspiciunile devin în ochii privitorilor certitudini și dovezi clare ale unui act de corupție (nu se poate, dom’le!, să nu fi dat ceva).
 
Și mai grav de atât este că am ajuns să credem că nu mai dispunem de resurse pentru a scăpa din această nouă pușcărie, cea a politicii dominante, atotstăpânitoare și patriotard-autoritaristă.  
 

Cum am ajuns aici și care sunt șansele de însănătoșire?

Criza de autoritate se instalează, spun sociologii, atunci când sunt contestate entități sau instituții cu impact în dezvoltarea societății: Biserica, Școala, Familia, Armata, însuși Statul. Mai exact, atunci când entitatea/instituția – prin reprezentanții săi - nu manifestă calitățile și împuternicirea cu care a fost investită, fapt care generează criza de autoritate.
 
Exemple avem peste tot în jur. Scandalurile politice, jocurile subversive și manipulările de tot soiul, compromisul clasei politice, culminând cu impunerea privilegiilor de care se bucură doar o parte a societății (întâmplător purtătoare de carnet politic), toate acestea nu fac decât să accentueze criza de autoritate, să blocheze activitatea sistemului și așa putred și să deregleze complet domenii precum economia, cultura, educația, justiția. Indivizi instalați în posturi-cheie nu se vor impune altfel decât prin forță, prin manevre manipulatorii, dezvoltând și menținând conflictul pentru a justifica astfel lipsa competenței. Un asemenea individ va manifesta ostilitate față de orice idee constructivă, va aduna în jur exemplarele supuse și ușor de controlat. Va promova la rândul său alte specimene politice, pentru ca nucleul de putere să devină din ce în ce mai solid și mai dificil de dizolvat.  
 
Singura lege universal-valabilă pentru șeful de instituție este ierarhia politică. De aceeași culoare politică! Cetățeanul asistă neputincios la spectacolul grotesc al noii orânduiri care de la zi la zi devine tot mai puternică și tot mai bine înfiptă în sistem. Grav este că ne-am obișnuit atât de mult cu acest nou sistem, încât probabil că ne-ar lipsi dacă într-o zi politicienii ar găsi de cuviință să își facă o nouă țară, numai a lor.
 
Cu certitudine, avem parte și de caractere mai așezate, mai dibuim prin zonele fără importanță majoră oameni capabili, folosiți în astfel de posturi tocmai datorită capacităților profesionale, care însă – pentru bruma de privilegii cu care sunt ispitiți – vor domni în liniște până când un alt tumult politic se va abate (și) peste ei. Dintre acești cuminți – unii înzestrați cu inteligență și viziune – se aleg revoltații. Vocile lor însă nu rezistă mult, sunt repede reduse la tăcere prin diverse metode și cu și mai diverse instrumente.    
 
Întrebarea rămâne: avem soluții? Ni s-a spus că votul ar fi o cale. Dar ce ne facem atunci când nu noi alegem ce votăm? Dar dacă ni s-ar oferi prilejul, am avea curaj să așezăm acolo, sus, oameni capabili și să îi susținem?

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

"Portretul luptatorului la tinerete", un film incomplet, dar necesar

Duminică, 22 Aprilie 2018
517

"Portretul luptatorului la tinerete", un film de Constantin Popescu, a fost lansat oficial la inceputul anului 2010, la Berlin, unde a si fost "condamnat" de Institutul Wiesel si A...

Ce (nu) avem la Zilele Orașului Botoșani!

Duminică, 22 Aprilie 2018
3667

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este patronul spiritual şi ocrotitorul municipiului Botoşani, ziua de 23 aprilie fiind nu doar motiv de sărbătoare, de distracţie, ci şi un prilej de a privi ...

Pr. Diacon George Țapciuc, alinătorul sufletelor plecate departe de casă!

Duminică, 22 Aprilie 2018
1912

În urmă cu câțiva ani, fiica marelui teolog Dumitru Stăniloae, Lidia Stăniloae - trecută la Domnul în februrie 2017 - dădea mărturie asupra unui fapt despre care se vorbe...