Când paharul este pe jumătate plin!

Când paharul este pe jumătate plin!

Botoșani. Canicula "a ucis orice boare de vânt", instalațiile de aer condiționat se stropșesc la chipurile sfârșite de căldură ale celor câțiva oameni care înfruntă amiaza pentru niscaiva socoteli bancare. O zgâtie de fată zulufată și neastâmpărată sare de pe un picior pe altul și murmură jocuri de ea închipuite. Își așteaptă tatăl care, în biroul directorului de filială, sporovăiește mărunt, dar calm, despre conturi și alte afaceri. Zgâtia cere apă și este îndrumată către rezervorul de apă din incinta băncii. Pentru cei 4-5 anișori, fata umple cu o siguranță de invidiat paharul din plastic, spre uimirea oamenilor ce așteaptă la ghișeu. Câteva minute mai târziu, tatăl părăsește biroul directorului de bancă, iar zgâtia dă semne de bucurie că, în sfârșit, vor pleca. Numai că, odată cu bucuria, picioarele se împleticesc și paharul cu apă ajunge jos, împrăștiind pe o rază de vreo doi metri stropii răcoritori. Zulufii încremenesc: Sunt udă toată acum! Reacția tatălui: Nu-i nimic, draga mea!, este urmată de cea a directorului: Dacă nu ai apucat să bei, poți să iei alt pahar! Privirile celor câțiva oameni se agață în zâmbete, zulufii de descremenesc, tatăl privește recunoscător în urmă, apucă mâna fetei și părăsesc împreună incinta. În urmă, un dezmăț de răcoare în mijlocul unei călduri tot mai insuportabile. La ghișeu, operațiunile bancare sunt în toi și gândul fiecărui client este să scape cât mai repede din căldura tot mai greu de suportat. Directorul de bancă intră, iese, caută, găsește. Ține în mână un mop și, cu aerul celui mai iscusit gospodar, șterge meticulos apa împrăștiată cu generozitate de zgâtia cu zulufi. În jur, zâmbete și frumuseți în privire. Un singur client ține morțiș să aterizeze vocal într-un penibil arțăgos: Iaca, ai ajuns și la dat cu mopul!

Afară, amiaza se lipește umilă peste asfaltul orașului, capitulând parcă în fața căldurii nimicitoare. Cu toate acestea, orașul este un furnicar de oameni. Fete în ținute îndrăznețe, băieți furișând priviri din dosul ochelarilor de soare, gospodine curajoase cu sacoșe îndesate de verdețuri și pepeni grași, în coaja gata să plesnească. Bătrânii par să fie singurii care nu au curaj să iasă afară pe vreme de amiază. Poate de asta privirile tuturor se lipesc de bunica mărunțică, uscățivă și palidă din capul scărilor unui magazin. Sau poate florile din mâna ei să atragă atenția mai mult? Galbene, ca niște bănuți de lumină, florile bătrânei se țin bine în căldura zilei. Par a fi sălbatice, dar nu sunt. Nici dintre cele de grădină nu par, și totuși au în ele ceva care te fac să le mângâi, să le vrei aproape. Să le cumperi. În mâna bătrânei uscățive, e ca și cum galbenul ar izbucni de undeva din trupul ei. Nu întinde mâna, nu cere, nu aține calea sau privirea cuiva. Gospodinele se feresc de departe și nu dau semne că ar observa-o. Vreo doi bărbați cu mers legănat bălăngăne gesturi care nu ar încuraja pe nimeni să fac vreun pas în fața lor. Un puști de vreo șase ani își trage mama cu putere și întinde mâna spre flori, dar zâmbetul blajin al bătrânei mai degrabă o irită pe femeia grăbită, care are agățată în cealaltă mână trotineta puștiului. Ia lasă-mă cu florile, nu vezi că nu știu ce să mai facă să te scurgă de bani? Mai bine luăm o înghețată! Puștiul, cu obrăznicia inocentă a sufletului, atinge buchetul din mâna bătrânei și dâre de galben se lipesc de degetele lipicioase. În secunda următoare, bătrânica îi și strecoară copilului în palmă o floare. Zâmbesc amândoi. Mama, însă, smucește floarea, o aruncă pe trotuar și pleacă bodogănind mai departe. Din sens opus, un tânăr cu ochelari de soare vorbește la telefon și, fără să se oprească, atinge cu delicatețe mâna bătrânei. În urma lui rămâne o bancnotă de 5 lei. Până să întindă legătura cu flori, tânărul e deja departe. Ca un făcut, din aceeași direcție apare un alt băiat. Cu pălărie fistichie, soarbe zgomotos dintr-o înghețată. Se apleacă și, fără să spună o vorbă, îndeasă în mâna bătrânei 10 lei. Nu vrea flori, dar, într-un gest jucăuș, culege floarea aruncată pe trotuar. Face un gest de mulțumire către bătrână și pitește pata de galben într-un buzunar.  

Bani, flori, omenie, generozitate, încrâncenare. Ca și cum am pune preț de suflet. Un bănuț pe care îl lași pe tejghea este un gest de omenie. Se întâmplă însă ca, după ce de zeci de ori ai lăsat tejgheaua zăngănind cu restul mai mare sau mai mic, fără chiar să dovedești maxima zgârcenie și să ceri în loc o gumă, o bomboană sau alte nimicuri, o dată și doar o dată îți lipsește la casă un bănuț. Și atunci, tocmai atunci, vânzătoarea îți spune că. fără toți mărunții de pe bon, nu primești marfa. O privești în ochi, poate își amintește de zăngănitul tejghelei când, de zeci de ori, ai lăsat banii mici să curgă în buzunarele ei. Nu, nu își amintește! Nu mereu se întâmplă așa, spre cinstea și lauda semenilor noștri vânzători! Acei oameni care, după ce săptămâni în șir ți-ai dovedit generozitatea, gestul tău fiind chiar gratulat cu un cald "mulțumesc", atunci când ești în impas și stingher din pricina unor bănuți pe care nu îi mai găsești prin buzunare, îți spun elegant: "Fiți liniștit, aveți bani la noi!".


Oameni și oameni. Români și români. Fiecare cu prețul său. Sunt doar întâmplări mărunte ale unei zile obișnuite. În fiecare loc din această lume se petrec minuni. Privind, învățăm să prețuim prezentul și să cultivăm generozitatea, umanitatea, frumusețea lucrului simplu. La piață, în sala de cinema, în aglomerația din parc, pe trotuarul gălăgios, oriunde ne-am afla, suntem oameni. Și nu este vorba de civilizație, nici de reguli, norme, cutume, legi, interdicții. Ci de bucuria de a fi om! De a ști să dăruiești și să primești deopotrivă.  

A sosit vremea să organizăm partea pozitivă a sufletelor româneşti. Nu e nevoie de platformă-program, partid, doctrină, ierarhii, prim, vice, viceprim sau preşedinte. Avem nevoie de o restaurare a autorităţii, dar nu una politică, nu una demagogică sau doctrinară. Avem nevoie de o autoritate care, cum spunea Sandu Tudor, să "ţâşnească dinlăuntru în afară, ca urmarea unei bune stări de viaţă, nu ca tiranie sau dresaj dictatorial".  
 
O pildă spune că odată, demult, a venit la un călugăr un om tare necăjit şi l-a întrebat:
– Ce este rău cu mine? De ce nu îmi găsesc liniştea? De ce nu sunt mulţumit de viaţa mea?
Bătrânul călugăr a luat atunci o sticlă şi, după ce a umplut-o pe jumătate cu apă, a pus-o în faţa omului şi l-a întrebat:
– Cum e această sticlă?
– Este pe jumătate goală!
– Vezi, i-a mai spus călugărul – eu o văd pe jumătate plină. În viaţă, trebuie să vezi partea frumoasă a lucrurilor. Nu este greu, mai ales că în toate există ceva frumos. Dacă vom şti să privim natura, vom vedea frumuseţe şi bogăţie. Dacă vom şti să-l privim pe om, în adâncul lui, vom vedea bunătate şi dragoste. Privind astfel viaţa şi oamenii, devenim noi înşine mai frumoşi, mai bogaţi şi mai buni.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

MARIA MOȘNEAGU: "Părintele Justin Pârvu s-a uitat la mine și mi-a spus: tu să scrii, că poți!"

Vineri, 20 Octombrie 2017
1802

Femeie simpla, curata, luminoasa. Are 75 de ani. A venit pe lume in anii grei ai razboiului. Tata era pe front cand s-a nascut micuta Maria, al cincilea copil al unei familii de tarani saraci. Pe...

Profesorul din Ibăneştii Botoşanilor, cu 8 brevete de invenţie!

Vineri, 20 Octombrie 2017
513

Prof. univ. dr. ing. Ioan Şt. Ibănescu s-a născut la 20 octombrie 1923, în comuna Ibăneşti, din judeţul Botoşani. A urmat şcoala elementară în satul natal (1930-1936), iar &i...

IPS Teofan, Cetățean de Onoare al Botoșanilor, împlinește astăzi 58 de ani!

Joi, 19 Octombrie 2017
916

A fost deseori numit "copilul de suflet" al PF Parinte Teoctist si privit drept viitorul Patriarh al Romaniei. A batut drumurile Moldovei si ale Botosanilor, impreuna cu PF Teoctist, si a pr...