Botoșani. Istoria nescrisă a distrugerilor pe timp de pace!

Am spune că, într-un oraș în care istoria se ascunde în bălării, a vorbi despre frumusețe e ca și cum ai vrea să străpungi înaltul cerului cu un fir de păpădie. Arhitectura este istorie, ea înmagazinează repere ale timpului trecut. Și să nu ne amăgim că punem altceva în loc. Să nu ne mințim privind cu admirație către coloșii de sticlă care se ridică semeț pe locul istoriei demolate în mare grabă și cu minimă responsabilitate.

Botoșani. Istoria nescrisă a distrugerilor pe timp de pace!

 Casa Sofian  

Pornind de la Platon, care găsea în frumusețe calea spre Dumnezeu, și trecând prin iluminiștii care vedeau arta și frumusețea drept căi de a ne salva din rutina fără sens și de a ne ridica la un nivel superior, filosoful britanic Roger Struton atrage atenția asupra faptului că arhitectura zilelor noastre nu arată realitatea, ci se răzbună pe ea, răpindu-ne armonia interioară și lăsându-ne să rătăcim neconsolați și înstrăinați într-un deșert spiritual.
 
Viețile noastre sunt pline de reziduuri, spune Roger Struton, ne războim cu zgomotul și cu inesteticul, încercând o cale de ieșire din acest deșert. Trăim confortabil timpurile postmoderne, dar căutăm frumusețea pierdută a vieții.
 

De ce utilitatea ucide frumusețea?
 
E destul să privim în jurul nostru pentru a înțelege că haosul care ne cuprinde vine nu doar dintr-o dezorganizată și bulversată societate, ci și din spațiul tot mai gri și mai rece în care ne desfășurăm activitatea zilnică. Poate și fără a conștientiza pe deplin, colindăm an de an, în mai scurte sau îndelungi concedii, locuri și țări în care edificiile vechi ne redau stabilitatea, pacea interioară și statornicia frumosului. Nu doar la noi, ci peste tot în lume, s-a instalat un adevărat cult al urâțeniei în arhitectură și în arte, un cult al așa-zisei utilități cotidiene.
 
Încă de la începutul secolului XX, arhitectii au înlocuit frumusețea cu utilitatea, sub puternica presiune a supraaglomerării cetății. Pentru o perspectivă mai largă, să punctăm doar câteva date din istoria recentă a omenirii: în anul 1 al erei noastre, populaţia lumii era estimată la 200 milioane de locuitori. Un miliard a atins în anul 1804. În 1927 populația număra 2 miliarde, iar în 1960 se ajungea la 3 miliarde de locuitori. În 1975 - 4 miliarde, în 1985 - 5 miliarde, în 1999 - 6 miliarde, în 2011 - 7 miliarde. Se preconizează că în anul 2025 vom fi probabil 8 miliarde de locuitori pe Terra.  

Nu este de mirare că arhitecții au apăsat balanța în direcția utilității. De altfel, însuși Louis Sullivan, americanul care a construit primele clădiri zgârie-nori, cel considerat a fi părintele arhitecturii moderne, a fost primul care a rezumat noua direcție a arhitecturii, spunând că "utilitatea dictează forma". Cu toate acestea, spre sfârșitul carierei sale, Louis Sullivan a înțeles că cea mai mare crimă împotriva frumuseții este crima arhitecturii moderne.
 
De ce utilitatea ucide frumusețea? De ce nu se mulțumește omul doar cu confortul fizic, de ce nu se simte împlinit atâta vreme cât are mâncare și adăpost?

Să privim către clădirile abandonate, ale căror ziduri de beton cască hulpav spre lume prin ferestre-ruină. Au fost construite în timp record, bifate în celebrele realizări socialiste, pentru a primi populația rurală care migra spre raiul industrializat al orașelor. Dacă ții cont doar de utilitate, clădirile vor deveni în curând inutile, spunea același Roger Struton.


Să facem în așa fel încât să lăsăm ruine frumoase!
 
În toată lumea, vestigii arhitecturale atrag anual milioane de turiști. Antichitatea nu înseamnă nici înălțime, nici utilitate, nici aglomerări uriașe de material. Ne uimesc detaliile decorative, ne încântă ornamentele care ne eliberează de tirania utilului (Roger Struton), ne satisfac nevoia de armonie. Notoriu este dialogul pe care, înainte de al Doilea Război Mondial,  l-a avut Hitler cu arhitectul său, Albert Speer. După ce au vizitat numeroase locuri din Grecia și Italia, în vederea documentării pentru îndrăznețele planuri privind viitorul clădirilor din Germania, Hitler i-a spus lui Speer: Să facem în așa fel încât să lăsăm ruine frumoase. Desigur, astăzi spusele lui Hitler ne dau fiori, dar atunci liderul nazist visa la trăinicie, la istoria neamului său.
 
Pentru a conștientiza importanța arhitecturii, trebuie să fim capabili să distingem construcția de arhitectură. Explică în acest sens arhitectul Dorin Ștefan: Construcția este acea edificare spațială care nu este un gest cultural. Ca să fie arhitectură trebuie să trecem de pragul strict al utilității și acel spațiu artificial să devină un gest cultural.


"...orașul lăudat în scris de Iorga, de toți care au trecut pe acolo, că era un oraș minunat, superb, oraș-grădină"
 
Coborând pe străzile Botoșanilor, cele de mai sus sunt vizibile. Însă mai grav este că ne lipsește perspectiva culturală, cea care definește, în ultimă instanță, o comunitate și îi conferă prestigiu, o identifică în spațiul național. Direcțiile și tendințele au fost la fel de bulversante la noi ca și aiurea. Am trăit mai întâi tăvălugul sovietizării forțate, cu rămășițe pe care le purtăm și astăzi.
 
Numeroase mărturii ne-a lăsat Eugenia Greceanu (1928-2016), căreia Botoșanii îi datorează enorm. Un specialist de înaltă ținută în domeniul restaurării monumentelor istorice. Este cea care, în anii 60, a inițiat declararea rezervațiilor de arhitectură, obținând acordul administrațiilor locale pentru 12 perimetre urbane, printre care și Botoșani.  În anul 1974, însă, i se transmite că are voie să studieze doar orașele extra-carpatice. Ulterior este transferată la Muzeul de Istorie al RSR, în cadrul secției de evidență a siturilor arheologice, unde continuă studierea orașului Botoșani.
 
Important de menționat că, în anii 70, orașul Botoșani făcea obiectul unui proiect al lui Nicolae (Gipsy) Porumbescu, celebru arhitect al vremii, un proiect care, spune Eugenia Greceanu, era unul de "distrugere a ansamblului arhitectural".

"Exista la acea vreme o cerere din partea vicepreședintelui cu construcții de la Botoșani – un inginer, familie de intelectuali – tatăl său fusese prefect – și care, văzând proiectul lui Gipsy Porumbescu de distrugere a orașului Botoșani – aşa cum s-a făcut până la urmă – și-a dat seama că e o calamitate și a cerut un studiu de la Direcția Monumentelor și s-a adresat lui Drăguț, că vrea să îi vină cineva să îi facă un studiu, să-i spună ce merită să fie păstrat, pentru că orașul fusese lăudat în scris de Iorga, de toți care au trecut pe acolo, că era un oraș minunat, superb, oraș-grădină…", scria în urmă cu câțiva ani Eugenia Greceanu.
 
La Botoșani, ideea dărâmării pusă la cale de arhitectul Porumbescu era nu doar una extrem de dură, dar mai ales răspundea întocmai cerințelor socialiste. Spunea Eugenia Greceanu, într-un interviu publicat de revista Arhitectura: "orașul trebuia spintecat, ca să se creeze o piață în care să încapă 10.000 de persoane, când vine Tovarășul și vorbește. Iar pârâul din marginea de vest a orașului – Dresleuca – acolo unde o lua spre nord, era tăiat de șoseaua principală către Suceava. Tot acest delușor al Dresleucii  era plantat cu livezi spendide. Marele dicționar geografic scrie că Botoşanii era un oraș celebru prin livezile lui și avea o producție de fructe extraordinară. Tot delușorul ăsta era cu livezi, vreo trei vile și case împrăștiate între livezi. Au venit inconștienții propagandişti şi au mutilat totul, au făcut un front de blocuri pe marginea acestei pante, ca atunci când vine Tovarașul de la Suceava să vadă apărând o cetate de blocuri. Pentru că altfel era dominată de turle de biserici. Eu am publicat desenul, făcut de Titu Elian, după desfășurarea fotografică – silueta istorică a orașului, cu toate verticalele edificiilor de cult – Episcopia, Biserica Armenească etc. Iar bariera de blocuri este şi astăzi amenințată de alunecare. Pentru că este aşezată pe e o pânză freatică și o apă, la margine".
 
Studiul despre orașul Botoșani avea să apară în anul 1982: Ansamblul urban medieval Botoșani (București, Muzeul Național de Istorie).


Istoria nescrisă a distrugerilor pe timp de pace!
 
În anul de grație 2017, ignoranța și indiferența față de numeroasele clădiri de patrimoniu nu fac decât să adâncească gravitatea și să grăbească șubrezirea acestor comori arhitecturale. Și nu vorbim doar despre obiective precum Casa Sofian sau ruinatul teatru din centrul urbei, ne îndreptăm privirile și spre numeroasele clădiri retrocedate și abandonate, către numeroasele imobile moderne ridicate la doi pași de zidurile monumentelor, multe pe baza avizelor ștampilate de chiar instituțiile care ar fi trebuit să le protejeze. Avem un Centru istoric de o valoare excepțională și unic în spațiul moldav, dar "sufocat" de locuitorii săi nu totdeauna ospitalieri cu doritorii de promenade pe înserat. Da, Botosanii trăiesc paradoxul unui prezent care își confiscă propriul trecut.
 
Riscăm să lăsăm urmașilor o istorie nescrisă a distrugerilor pe timp de pace.
 
Am scris de nenumărate ori, în anii din urmă, despre casa de pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botosani, aflată în evidența Ministerului Culturii, înscrisă în Lista Monumentelor Istorice din județul Botosani la pozitia 291, Cod BT-II-m-B-01881, la adresa Bulevardul Mihai Eminescu nr. 39, datata ante 1880. Deși monument istoric, casa a fost retrocedată și este astăzi scoasă la vânzare. După 1989, a functionat acolo fostul restaurant Armonia, fiind o vreme și sediu de partid. În orice țară civilizată, statutul de monument istoric îi conferă unei clădiri dreptul la un tratament corect: protecție și conservare, deși astăzi cu greu am mai avea ce proteja sau conserva. Casa de pe Bulevardul Mihai Eminescu este un obiectiv de clasa B (interes local), pentru care Legea nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice este perfect valabilă, atât în ceea ce privește protecția cât și sancțiunile în caz de abateri.
 
Am spune că, într-un oraș în care istoria se ascunde în bălării, a vorbi despre frumusețe e ca și cum ai vrea să străpungi înaltul cerului cu un fir de păpădie.

Botoșanii, față de alte orașe sau comunități din România, dispun de un tezaur spiritual și cultural excepțional. Avem nevoie de conducători competenți în domeniul protejării monumentelor. Avem nevoie de aplicarea strictă a legii (pentru că avem legi, avem și sancțiuni!) acolo unde interesul unor oameni de afaceri calcă în picioare vestigii ale trecutului.

Arhitectura este istorie, ea înmagazinează gesturi culturale, repere ale timpului trecut. Și să nu ne amăgim că punem altceva în loc. Să nu ne mințim privind cu admirație către coloșii de sticlă care se ridică semeț pe locul istoriei demolate în mare grabă și cu minimă responsabilitate.

Distrugem trecutul, dar nu suntem capabili să construim un prezent demn. Am spus și repetăm de câte ori se ivește prilejul: în jumătate de secol, orașul acesta al geniilor nu a construit nici măcar o clădire cu utilitate publică, de interes cultural. Nici o sală de spectacole modernă și cu toate rigorile care se impun. Nu dispunem de nici un spațiu adecvat, care să unească personalitățile botoșănene. Nici astăzi, în municipiul Botoșani nu avem plăcuțe care să trimită turistul către obiectivele de interes cultural. Ne-am scălămbăit, în schimb, în mândrie locală cu niște hărți plantate pe trotuare, total inutile din punct de vedere al adresabilității (nu am văzut nici un turist să tragă pe dreapta pe Bulevard, să aprindă becurile de avarie și să citească pe nerăsuflate explicațiile alambicate pe care mințile luminate le-au consemnat).
 
 
"O arhitectură modernă, armonioasă şi vie este semnul vizibil al unei democraţii autentice", spune Walter Gropius. Avem nevoie de frumusețe sub toate formele ei!


GALERIE FOTO: Botoșani, februarie 2017












 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Medicul uriaș din Botoșani, despre care Profesorul Aurel Dorcu spunea: ”E atâta delicateță în ființa acestui om!”

Duminică, 17 Martie 2024
1450

”Caracterul doctorului Apăteanu dublează și înnobilează personalitatea omului de știință, uimește și te subjugă, atunci când te afli în preajma sa. Zâmbetul și...

Gheorghe Plioț, omul din care izvorăște lumina, și-a lansat prima carte de versuri la Botoșani! (Foto, Video)

Sâmbătă, 16 Martie 2024
666

Gheorghe Plioț este autorul volumului de versuri ”Izvor de lumină”, și poate că niciun alt titlu nu s-ar fi potrivit unei cărți menite să scoată din neguri sufletele neîmpăr...

Duioșia colțuroasă a unui om cu inima atât de mare încât nu poate să moară

Joi, 14 Martie 2024
574

Un om cu inima prea mare. Așa a sunat diagnosticul medicului, când Ove s-a prăbușit în zăpadă și a trebuit să fie operat pe muchie de viață și de moarte. O chestiune medicală (c...