Un arhiereu plecat din Mileanca Botosanilor!

Un arhiereu plecat din Mileanca Botosanilor!

PS Teodosie Scutaru Ploiesteanul

Preasfintitul episcop Teodosie Scutaru s-a născut la data de 20 iulie 1944, în comuna Mileanca, judeţul Botoşani, din părinţii Vasile şi Virginia Scutaru. În anul 1968 a intrat ca frate la Mănăstirea Cucova (din comuna Valea Seacă, judeţul Bacău), devenind fiul spiritual al ieromonahului Pahomie Morar (viitor episcop). A fost hirotonit ca ierodiacon şi mai apoi ieromonah de către PS Episcop Evloghie Oţa, la mănăstirea pe stil vechi din Bucureşti.

Episcopul Teodosie Scutaru.
Tânărul călugăr Teodosie a avut o contribuţie importantă la construirea Mănăstirii Cucova. După multe stăruinţe, s-a obţinut aprobarea de construire şi în numai două luni a fost realizată căsuţa la care au fost adăugate cu timpul alte dependinţe. Pentru a înşela vigilenţa autorităţilor, trapeza era folosită pe post de ciupercărie, iar călugării munceau la colectiv, în zootehnie şi viticultură pentru a nu fi alungaţi din localitate. Deşi progresele erau mici, ele au atras însă mânia organelor de miliţie.

Astfel, în anul 1970 s-a intentat un proces împotriva ieromonahului Pahomie şi ucenicul său, Teodosie. Au fost condamnaţi la un an de închisoare, dar în timp ce se desfăşura recursul, a intervenit o graţiere şi s-a anulat executarea pedepsei. În decursul vremii, în interiorul casei s-a amenajat un paraclis înzestrat cu toate cele necesare, apoi în 1972 s-a construit şi un turn mic pe care s-a pus şi o cruce, semn că acolo era lăcaş de închinăciune. La intervenţia organelor de miliţie de la toate nivelurile locale, s-a început o campanie de persecuţie concretizată prin amenzi usturătoare şi diferite ameninţări. Aceste persecuţii au continuat până la căderea regimului comunist, în decembrie 1989.

La data de 26 iunie 1995, la Mănăstirea Cucova din comuna Valea Seacă (judeţul Bacău), arhimandritul Teodosie Scutaru a fost hirotonit ca episcop-vicar al Mitropoliei Ortodoxe pe Stil Vechi din România de către mitropolitul Vlasie Mogârzan, conducătorul Sfântului Sinod al acestei biserici. Cu acest prilej, a primit titulatura de "Braşoveanul".

După decesul la data de 11/24 mai 2006 a PS Pahomie Morar, episcopul Teodosie devine stareţ al Mănăstirii Cucova, având această funcţie şi în prezent. El păstoreşte în prezent o comunitate monastică formată din 37 de călugări şi fraţi. În octombrie 2004, arhimandritul Antonie Tătaru (ajutorul de stareţ) a fost hirotonit ca episcop-vicar, cu titulatura de "Ploieşteanul".

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un corp al Spitalului „Mavromati” intră în reabilitare. Unde va fi mutată activitatea?

astăzi, 14:41
156

De săptămâna viitoare încep lucrările de reabilitare a corpului de clădire care găzduiește bucătăria, dar și spălătoria Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșan...

Posturi scoase la concurs într-o instituție din Botoșani!

astăzi, 14:22
286

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) din Botoșani anunță faptul că în luna martie s-au vacantat în cadrul instituției două locuri de muncă. Este vorba despre două posturi de c...

Cum vrea un fost consilier al lui Costică Macaleți să schimbe pe furiș procedura de verificare a colaboratorilor Securității!

astăzi, 13:54
131

În timp ce Parlamentul numește șase noi membri în Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), în instituție mocnește un scandal legat de procedura de ...