LA MULTI ANI, VLAD IVANOV!

LA MULTI ANI, VLAD IVANOV!

 VLAD IVANOV  

Umor, talent, geniu, bun simt si inocenta. Acesta este Vlad Ivanov, un botosanean de diamant, slefuit atent de un maestru international: Cristian Mungiu.

O cariera inceputa la Scoala Populara de Arta din Botosani, inainte de 1989. Ani in care l-a gasit ratacit, deloc intamplator, in acest mic orasel, pe Dan Puric. Li s-au alaturat Daniel Badale, Carmen Ungureanu si au completat reteta cu doza de nebunie de care erau cu totii capabili.

"L-am cunoscut pe Dan Puric in clipa in care eu eram in Botosani si frecventam Scoala Populara de Arta. Era inainte de 1989, iar el venise ca actor stagiar. Cochetam cu pantomima, eu si inca doi colegi, si l-am rugat sa vada niste numere de-ale noastre. A fost foarte incantat si s-a bucurat ca poate face o trupa pe care s-o conduca. Cu aceasta trupa am ajuns in Bucuresti si, practic, toti din trupa de pantomima suntem acum actori. E vorba de Daniel Badale, de Carmen Ungureanu si Dana Tapalaga", povesteste Ivanov.

Si Dan Puric isi aminteste de acei ani.

"Acolo, la Botosani, am facut prima mea trupa de teatru, cu tineri care acum sunt, la randul lor, mari actori in Bucuresti. Trebuie sa aveti mare incredere in forta voastra artistica! Ceea ce am realizat se leaga de Botosani, pentru ca acolo am inventat acest limbaj teatral. Am avut o saracie curata acolo. Schimbul cu publicul din Botosani era firesc. Nu era un public provincial", ne-a marturisit Dan Puric intr-un interviu.

Dar recunoasterea internationala a venit pentru Vlad Ivanov odata cu filmul 4 luni, 3 saptamani si 2 zile. Mai pe scurt, 4,3,2!

Filmul care a cucerit lumea, mai ales dupa ce a fost incununat cu Premiul Palme d Or! Vlad Ivanov a jucat in acest film personajul Bebe. Un doctor-felcer pe care toata lumea l-a perceput drept un personaj cumplit, odios. De fapt, asa i-a ramas si numele: Odiosul domn Bebe.

"Mi s-a intamplat de multe ori sa am parte de povesti amuzante si mai putin amuzante legate de personajul meu. Foarte multe jurnaliste mi-au spus in strainatate "I want to kill you! (n.r. - "Imi vine sa te omor!). Toata lumea zice ca am asa un zambet jovial, ca par cuminte si in banca mea si nimeni nu-si inchipuie ca pot juca un personaj negativ. La Festivalul Transilvania de la Cluj a venit o doamna la mine si mi-a spus toata un zambet: "Va urasc!" Erau in acest gest admiratie pentru actor si ura pentru personaj in acelasi timp", spune Ivanov.

In urma cu cativa ani, Vlad Ivanov a mai trait o minune, tot intr-o formula castigatoare: "Lysistrata", film realizat alaturi de Maia Morgenstern si in regia lui Michael Cacoyannis, grecul care a luat Oscarul cu Zorba Grecul.

“A fost extrem de placut sa intalnesc un om cum e Michael Cacoyannis, care la 84 de ani avea o energie debordanta. Michael Cacoyannis e un om extraordinar. Toata lumea stie ca a luat Oscarul pentru "Zorba Grecul". Am ramas foarte buni prieteni", spune cu placere botosaneanul.

Intalnirea cu Michael Cacoyannis a fost o surpriza extraordinara.

“Un prieten extraordinar de-al meu, Kostas Kartelias, care e presedintele Fundatiei Alekton, unde am jucat un spectacol, mi-a spus ca vrea sa-l aduca pe Michael Cacoyannis sa vada un mare actor, adica pe mine. "Kostas, cum sa vina Cacoyannis sa ma vada pe mine?"

Nu numai ca a venit, dar l-a vizitat si la cabina, dupa spectacol, si dupa aceea l-a invitat sa la masa pentru a sta de vorba.

"A fost de la inceput o legatura intre noi, indestructibila si pentru tot restul vietii. Dar partea cea mai frumoasa a fost cand m-a sunat Michael Cacoyannis. Eram la rand intr-un magazin mic, cumparam ceva, niste oua, si ma suna cineva si spune: "Buna, Vlad. Sunt Michael Cacoyannis." Mai am prieteni care fac glume, asa ca am raspuns: "si eu sunt Steven Spielberg". si el zice: "Cum? Vlad, chiar sunt Michael Cacoyannis." Cand i-am explicat pe urma, a ras. Iar cand mi-a spus ca vrea sa faca "Lysistrata" cu mine si cu Maia, am scapat ouale pe jos, incheie Vlad Ivanov.

O poveste despre Vlad Ivanov care a inceput la Botosani. O poveste despre puterea talentului si despre forta destinului.

 

Actorul Vlad Ivanov s-a nascut pe 4 august 1969 la Botosani.

A urmat Liceul Pedagogic din Botosani

Scoala Populara de Arta Botosani si cursuri de pantomima cu Dan Puric.

In 1995 a absolvit Academia de Teatru si Film, Sectia actorie, la clasa profesoarei universitare Sanda Manu.

Este angajat al Teatrului National Bucuresti din stagiunea 1995-1996.

Societar al Teatrului National din 2004.

 

 
(Material publicat de Stiri Botosani pe 7 decembrie 2008)
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mai puțini nervi și timp scutit pentru șoferi: Rută ocolitoare la Dumbrăveni! (video)

astăzi, 15:29
135

Șoferii care circulă de la Botoșani la Suceava sau de la Suceava la Botoșani și trec prin Dumbrăveni ar putea să fie scutiți de nervi, dar și să economisească timp.Asta după ce Ioan Pa...

Un corp al Spitalului „Mavromati” intră în reabilitare. Unde va fi mutată activitatea?

astăzi, 14:41
233

De săptămâna viitoare încep lucrările de reabilitare a corpului de clădire care găzduiește bucătăria, dar și spălătoria Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșan...

Posturi scoase la concurs într-o instituție din Botoșani!

astăzi, 14:22
360

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) din Botoșani anunță faptul că în luna martie s-au vacantat în cadrul instituției două locuri de muncă. Este vorba despre două posturi de c...