"Părinte, ne e ruşine să spunem că suntem români! De ce să-ţi fie ruşine? Ţi-e ruşine de mama ta, care te-a născut şi te-a alăptat la sân? E bătrână! E urâtă! Unii au furat-o, unii au sfâșiat-o pe această mamă, au lovit-o şi au lipsit-o de tot ce este frumos și demn. Această mamă care se numeşte Ţară. Ţi-e ruşine cu ea?".

Predică la Duminica a XII-a după Rusalii
(a Tânărului bogat)
"Cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu" (Matei XIX, 26).
 
 Preacuvioasă maică stareță, cuvioaselor maici și surori, iubiți credincioși,
 
Să mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să ne rugăm astăzi la Sfânta Liturghie, aici la mănăstirea Agafton. Astăzi vine la Hristos un tânăr. El întreabă pe Mântuitorul despre viața veșnică, după cum am auzit din Sf. Evanghelie care s-a citit. Tânărul este deosebit întrucât îl vedem împlinind toate poruncile încă din copilărie. O poruncă însă nu o împlinește, vom vedea care. Mă adresez dumneavoastră ca unor tineri, care ați venit la biserică, ați venit la Hristos. Sunteți toți tineri, deoarece sufletul nu îmbătrânește niciodată. Cu darul lui Dumnezeu voi vorbi despre tineri și pentru tineri.
            
Avem nevoie de Dumnezeu aşa cum avem nevoie de aer. Nu putem, Doamne, trăi fără Tine. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, aşa cum spunem în rugăciunea către Împăratul ceresc, Duhul adevărului. Acest tânăr vine la Hristos Mântuitorul şi doreşte viaţă veşnică. Fost-au tineri care L-au iubit pe Dumnezeu? Fost-au oare tineri care L-au căutat şi L-au găsit pe Dumnezeu, fraţii mei? Dacă ne uităm în calendarul ortodox găsim mulţimi de asemenea tineri, copii nevinovaţi care, atunci când au fost puşi înaintea vieţii şi a morţii au ales viaţa, L-au urmat pe Hristos Mântuitorul, şi deşi au pierdut viaţa aceasta au plecat spre cealaltă. Sfântul Mucenic Gheorghe, Dimitrie, Sfintele Varvara, Ecaterina, Irina, şi alţii mulţi, mulţi... Nu demult am sărbătorit pe Sfinţii Brâncoveni. Tineri, copilaşi nevinovaţi, 12 ani avea ultimul prunc al lui Brâncoveanu - ce tânăr şi copil nevinovat!, care au urmat după Hristos şi nu au ţinut la viaţa aceasta plină de durere, de întristare şi de suspin.

Ne ducem cu gândul la tinerii care au murit în 1989, care cântau Tatăl Nostru pe acele străzi şi mureau nevinovaţi. Nu ştiau că urmează  25 de ani de libertate a păcatului. Prima lege cu care s-a început libertatea a fost legalizarea avortului (26 decembrie 1989).

Ne ducem cu mintea la tinerii care au înfundat închisorile comuniste, nevinovaţi, toată floarea intelectualităţii româneşti, care au înfundat temniţele comuniste începând cu anii 45, 48 şi până în 1989. Tineri curaţi, nevinovaţi, între care străluceşte Sfântul închisorilor, Valeriu Gafencu, între care strălucesc tineri şi tinere care s-au jertfit pentru Dumnezeu, pentru neam şi pentru ţară. Aveau conştiinţa aceasta, că au un neam, aveau conştiinţa aceasta că au o ţară, că se jertfesc pentru cei care vor urma după ei.

Dar noi, cei care am urmat după ei, suntem martorii unor ticăloşii. Anul acesta s-a dat o lege ticăloasă prin care nu mai putem să îi cinstim pe sfinţii închisorilor, nu mai putem să vorbim despre ei, şi toate acestea se întâmplă în ţara voievozilor, în pământul acesta sfânt, cum spunea marele Mitropolit Bartolomeu Anania, pământul acesta îmbibat de sângele tinerilor şi tinerelor, în pământul acesta în care se odihnesc oasele atâtor sfinţi care au murit cu sfânta Cruce în braţe, care au murit cu Tatăl Nostru pe buze, care au adormit cu nădejdea Învierii.

Ce lăsăm urmaşilor noştri noi, cei de astăzi? O pildă bună de urmat? Sau oare lăsăm doar compromisul pe care l-am făcut cu păcatul? În primul rând în familie. Când soţul şi soţia fac compromis cu păcatul  şi nu îi nasc pe toţi copiii. Apoi când transformă copilul în idol, nasc unul sau doi şi se închină la ei toată viaţa, le fac toate poftele şi când ajung bătrâni acei copii pe care i-au iubit toată viaţa îi duc şi îi aruncă prin azile. Poate nu ştiţi, nu vă puteţi imagina ce înseamnă durerea unor bătrâni. Ca preoţi avem ocazia să ne întâlnim cu ei şi să vedem dramele acestui neam care uită bătrânii, care pune în faţa tinerilor drogurile, desfrânările, şi tot ce înseamă răutatea şi ticăloşia acestui veac, care nu mai pune în faţa tinerilor adevăratele valori ale acestui neam, valorile sfinţilor din închisori, valorile voievozilor, scrierile corecte ale poeţilor noştri.

Cine a fost Mihai Eminescu? Nu un tânăr? Cuvintele spuse de el oare nu sunt actuale şi astăzi? Oare ce sunt aceştia care caută să distrugă acest neam?  Nu epigonii despre care a vorbit Eminescu? Nu sunt aceia despre care  a spus: "Cine a iubit străinii?" şi nu mai continui... Pentru că mulţi astăzi iubesc străinii, nu numai că se duc în străinătate este dureros, dar și atunci când vin şi spun: "Părinte, ne e ruşine să spunem că suntem români! De ce să-ţi fie ruşine? Ţi-e ruşine de mama ta, care te-a născut şi te-a alăptat la sân? E bătrână! E urâtă! Unii au furat-o, unii au sfâșiat-o pe această mamă, au lovit-o şi au lipsit-o de tot ce este frumos și demn.

Această mamă care se numeşte Ţară. Ţi-e ruşine cu ea? E mama ta, te-a hrănit la sânul ei, te-a crescut cu durere şi dragoste, de ce să-ţi fie ruşine să te numeşti român, de ce să-ţi fie ruşine să te duci acolo, să te închini Dumezeului şi credinţei în care te-ai născut? Se duc şi îşi vând credinţa, se căsătoresc cu cei de alt neam, uită, uită, uită... dar să ştiţi dumneavoastră, fraţii mei, că pământul acesta, cu oasele sfinte şi mormintele sfinte din acest pământ nu vor lăsa trădarea şi ticăloşia nepedepsite. Mai devreme sau mai târziu fiecare trădător, toți cei care hulesc acest neam vor fi pedepsiți. Şi fiecare dintre noi vom fi răspunzători în faţa Dreptei Judecăţi, Sfinţilor acestui neam, cum ne-am cheltuit tinereţea noastră.

Am spus la început că sunteţi tineri şi cu adevărat, sunteţi tineri!  Nu cheltuiţi, fraţii mei, tinereţea dvs. unde nu trebuie. Fiţi tineri şi păstraţi virtuţile frumuseţii tinereşti.

Vedeţi dvs. tânărul acesta, deşi a împlinit toate poruncile, se întristează şi pleacă de la Hristos pentru că avea multe avuţii, care nu erau ale lui. Era prea tânăr ca să îşi agonisească sau să muncească avuţiile. Poate le moştenise, le furase sau le primise în dar. Dar ceea ce se vede este un lucru dureros - era legat de aceste avuţii. Şi atunci când Hristos i-a spus:
- Du-te, dă-le săracilor şi vino de îmi urmează mie! s-a întristat, a plecat la ale sale. Deşi, nu era demult bogat s-a lipit atât de mult de bogăţie, astfel încât nu s-a dezlipit de ea atunci când Hristos l-a chemat.

Aşa este molima acestei bogăţii - o vedem și în zilele noastre, sunt unii cu funcții înalte care ar trebui să cârmuiască cu multă smerenie, dragoste de neam și țară poporul acesta necăjit. Când ajung sus se  îmbogățesc ilegal, se lipesc pe scaune şi nu mai doresc să se ridice de pe acestea. Se leagă atât de bine de poziția lor şi uită de unde s-au ridicat, uită de durerea şi de necazul acestui popor. Dar, fraţii mei, cel mai dureros este că uităm de Hristos Mântuitorul, pentru că aţi văzut- bogăţia te desparte de Dumnezeu, bogăţia face să nu te mai gândeşti la El. Bogatul pleacă trist şi se întoarce la ale sale bogăţii, pe care nu le muncise, pentru care nu ostenise. Hristos spune: - Cât de greu vor intra cei ce au avuţii în Împărăţia lui Dumnezeu! Bine este să nu ne legăm inima de nimic din aceste lucruri pământeşti, fraţii mei. Toate sunt ţărână, toate sunt mai trecătoare decât umbra.

 Cât de cuprinzătoare sunt cântările de la îmormântare: Unde sunt ochii cei frumoşi, unde sunt picioarele care alergau, unde sunt mâinile, toate au apus, toate ţărână s-au făcut, spune Ioan Damaschinul, cel care a compus troparele de la slujba înmormântării mirenilor. Să avem gândirea aceasta că totul este trecător, să facem fapte bune, care ne fac nemuritori. Bine este să chivernisim bogăţia cu înțelepciune. Brâncoveanu a fost un om bogat, Prinţul aurului era numit. Cronicarii spuneau că jupuieşte oaia fără ca oaia să ţipe. Era aşa de bogat! Dar cu toate acestea bogăţia nu a prins inima sa. Atunci când a fost pus în faţa lui Hristos, să aleagă bogăţia sau pe Hristos, L-a ales pe Hristos, nu a ales viaţa aceasta trecătoare. Şi iată, sunt 301 ani de la plecarea sa la cele veşnice, iată ce sfinţi minunaţi! Ce tineri a dăruit neamul acesta lui Dumnezeu!.

Astăzi, tânărul este lovit din toate părţile, debusolat și deznădăjduit. Este cumplit să vedeţi statisticile care spun cum copiii se sinucid de dorul părinţilor plecaţi în străinătate. Fie pâinea cât de grea şi de amară, mâncaţi-o în ţara dumneavoastră. Dacă copiii se sinucid de dorul dvs.,  atunci cu ce v-a folosit o pâine bună? Dacă copiii se sinucid, atunci îşi pierd nu numai trupul, dar și sufletul. Foarte mulţi copii se îmbolnăvesc psihic, sunt părăsiţi, lăsaţi în grija unor bătrâni neajutoraţi, bolnavi, cu o pensie de mizerie fiind nevoiți să mai crească şi nepoţi.

Ce grozăvie pe tineretul acestui neam! Intoxicat cu droguri, intoxicat cu învăţături mincionoase, cu o istorie scrisă de neromâni! Lăsat în bătaia vântului!

Numai Hristos poate salva tineterului acestui neam! Sunt născuţi printre cuţitele avorturilor, aşa spunea părintele Ioanichie Bălan, de aceea, săracii tineri trebuie înţeleşi, ajutaţi și salvaţi. Întâi prin rugăciune, apoi prin pilda dvs.  Pentru că pilda părinţilor îi ajută pe tineri. Puteţi să le citiţi toate vieţile sfinţilor, dar dacă dvs. nu le dăruiţi o pildă bună, de creştini adevăraţi, de oameni cu verticalitate şi demnitate, nu de oameni care fac compromisuri, atunci ei nu vor reuși. Ne-am învăţat să facem compromisuri cu păcatul, multe, foarte multe.

 Dar compromisurile acestea îl despart pe om de Dumnezeu, pentru că păcatul nu are ce căuta în sufletul omului. Să îi înţelegem pe tineri, să îi ajutăm, să îi aducem la Hristos, în biserică. Aşa cum sunt ei, să le arătăm cea mai frumoasă viaţă!

Şi ştiţi care este cea mai frumoasă viaţă pentru un tânăr? Viaţa monahală, autentică, după învățăturile Sfinților Părinți. Nu există pe pământ o viaţă mai frumoasă! Nu vă spun petru că sunt călugăr, ci pentru că am înţeles-o, atât cât mi-a dat Dumnezeu să o înţeleg timp de 20 de ani, de când sunt viețuitor în mănăstire. Este o viaţă frumoasă pentru că este o viaţă de slujire a lui Hristos. Nu este uşor! Şi lumea, diavolii ne ispitesc, dar într-o rugăciune din rânduiala tunderii în monahism se spune: "Mai degrabă va uita mama pe fiii săi decât te voi uita Eu pe tine!". Călugării sunt lumina mirenilor, iar îngerii sunt lumina călugărilor. Aşa cum omul ţine la vederea ochilor săi, tot aşa iubeşte și Dumnezeu pe călugări, ne spunea părintele Arsenie Papacioc. Aşa cu neputinţe fiind, este cea mai frumoasă viaţă pentru că e o viaţă de lepădare de sine, de ascultare şi o luptă neîncetată.  Întotdeauna, să ştiţi dvs., călugărul a fost și povățuitor al familiilor care caută cuvântul Evangheliei. Frumos era atunci când  familiile, mai ales aici, în Moldova, cu 5, 10 sau 15 copii dăruiau unul la mănăstire, care era o făclie rugătoare pentru neamul său. Viaţa monahală este viaţa lui Hristos. Întotdeauna călugării au fost temelia şi apărarea acestui neam. La cine se spovedea Ştefan cel Mare?, la călugărul sihastru care stătea în pustiu, Sfântul Daniil. Oare nu întotdeauna părinţii noştri şi buneii noştri au mers spre mănăstiri?, pentru că ştiau că acolo sunt suflete care îl doresc pe Hristos. Dumnezeu a lăsat pentru tineri această viaţă frumoasă, şi de asta v-am vorbit puțin despre ea.
Şi mai este o viaţă frumoasă: viaţa mărturisirii lui Hristos. Viaţa pe care au avut-o mărturisitorii lui Hristos şi noii mucenici din temniţele comuniste, care au coborât cerul acolo în celulă şi acolo Hristos a venit şi i-a încununat. Frumoasă este ortodoxia, frumoasă este viaţa în Hristos, să o trăim, fraţi şi surori!

Așa să ne ajute Dumnezeu!
Ierom. Siluan