E ocrotit de Dumnezeu!
Acestea au fost primele vorbe despre Gheorghe Gherman, auzite de la mama mea în vremea când aveam vreo cinci ani. O întâmplare nefericită a făcut să-l cunosc atunci pe copilul Gheorghe Gherman, care, ca prin minune, a scăpat cu viaţă după ce a fost surprins de căruţa cu cai a tatălui meu.

Tata obişnuia ca sâmbăta să rezolve unele treburi administrative din gospodărie: reparatul căruţei, potcovitul cailor, măcinişul la moară din sat… Cum dimineaţă a fost la moş Alecu Feraru pentru a potcovi caii, pe la amiază, mergeam la moară cu căruţa plină de saci. La insistenţa mea, tata îmi încredinţează biciul şi hăţurile. Pentru a nu fi mai prejos decât tata, strunesc hăţurile şi lovesc cu biciul crupa unui cal, care se nimerise a fi cel mai "iute".

Caii au luat-o la galop şi, cum probabil aveau în memorie locul unde au fost potcoviţi, au făcut scurt la stânga şi pe podeţ l-au surprins pe copilul Gherman. Acea zi pentru familia noastră a fost mâhnită şi plină de griji. Mama şi mătuşile mele se rugau în faţa icoanei, iar tata nu-şi găsea locul. În cele din urmă, vine tata de la familia Gherman şi spune că "băiţelul e bine şi poate s-o îndura Dumnezeu să nu aibă necazuri mai târziu". Atunci mama, cu lacrimi în ochi, a zis: "Doamne, e ocrotit de Dumnezeu!".

Nu trecuse prea multă vreme şi într-o zi de sărbătoare – duminică – stăteam cu părinţii în cerdacul casei, bucurându-ne de cum şi ce frumos se auzea slujba la Biserica cea Nouă, aflată la câţiva paşi de casa părintească. Deodată auzim un vacarm, care venea dinspre drumul principal ce străbatea satul de la un capăt la altul, şi distingem urale de genul "Stalin şi poporul rus libertate ne-a adus!". Mamei i-au dat lacrimile şi a plecat în casă (cum altfel, dacă tatăl ei, bunicul meu – Costache Ursache – a fost luat prizioner şi executat la Tarniţa, lângă Kiev, pentru că a părăsit coloana pentru câteva coji de cartofi luaţi din gunoaie). Nu am stat locului; am alergat pe uliţa noastră, ce duce la şoseaua de unde venea gălăgia, şi am prins la timp alaiul organizat atunci cu ocazia "gloriosului octombrie". Vacs! În coloana de defilare – elevi de la Şcoala din vale -, l-am văzut pe băiatul Gherman. Nu l-aş fi observat, dar un învăţător surescitat se apropie de el îi smulge tricolorul din mână şi-l aruncă în şanţ.

După ce a trecut coloana, am luat steguleţul aruncat, confecţionat dintr-o foaie de maculator cu cele trei culori – roşu, galben şi albastru – măiestrite atent cu creioane colorate de către cel pe care cândva îl văzusem printre picioarele cailor noştri.

Am ajuns acasă, îi arăt tatălui meu steguleţul şi îi spun povestea infamantei atitudini a şablonarului învăţător faţă de elevul Gherman. Tata, după un adânc oftat (amintinu-şi probabil de trista întâmplare), îmi spune: "aista va fi un bun oştean". Atât a spus tata, el însuşi fiind un apărător al tricolorului românesc în luptele de pe linia Nistrului în Al Doilea Război Mondial. Mai târziu, ştim cu toţii că profesorul Gheorghe Gherman a purtat şi încă o să mai poarte multă vreme tricolorul cu ocazia unor evenimente şi sărbători de importanţă pentru vorniceneni, pentru români.

Acum, când profesorul Gheorghe Gherman este proaspăt pensionat, am reflectat, mai mult ca de obicei, la acele momente grele pentru Dumnealui şi familia mea şi la ceea ce a făcut, până în prezent, pentru satul său natal… şi mi-am zis că, acest OM a fost şi va fi păzit de Dumnezeu pentru că vornicenenii au nevoie de aşa oameni.

Profesorul Gheorghe Gherman, fiul lui Gheorghe şi al Elenei Gherman, a văzut lumina zilei la data de 4 aprilie 1949, la Vorniceni. Părinţii, agricultori, i-au insuflat de mic dragostea faţă de muncă şi respectul faţă de oameni. S-a căsătorit, în mai 1975, cu Viorica Boziceanu din satul Sarafineşti, comuna Corni, judeţul Botoşani. Din căsătorie au rezultat 4 copii, toţi cu educaţie şi instrucţie aleasă.

Inteligent şi cu dragoste de carte a obţinut rezultate remarcabile de-a lungul anilor de studii: elev al Şcolii elementare de 7 ani Nr. 2 Vorniceni şi al Liceului de cultură generală ,,Garabet Ibrăileanu din Iaşi (1963 – 1967); apoi student al Institutului Pedagogic de 3 ani Suceava (1967-1970) şi al Facultăţii de istorie – geografie din cadrul Universităţii ,,Al. I. Cuza Iaşi (1967-1970). Determinat de cerinţele locului de muncă precum şi permanenta sa dorinţă de a cunoaşte cât mai mult pentru perfecţionarea pregătirii profesionale a continuat să studieze. Aşa, în 1973, a susţinut definitivarea în învăţământ, în 1978 a obţinut Gradul didactic II şi, în anul 1978, Gradul didactic I, disciplina geografie.

Activitate profesională şi-a împlinit-o pe măsura studiilor parcurse. A fost angajat în învăţământ, 1 septembrie 1970, la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 1 Vorniceni, unde a lucrat până în august 2010 cu întrerupere de 1 an (anul şcolar 1972- 1973), când a funcţionat ca profesor de Istorie – Filozofie la Liceul de cultură generală Vorniceni.

A fost director al Şcolii Nr. 1 Vorniceni timp de 15 ani (1980-1989 şi 2000 – 2005), a activat în cadrul Comisie metodice a profesorilor de istorie-geografie şi cultură civică (aria curriculară "Om şi societate"), conducând această comisie în mai multe rânduri şi în cadrul cercurilor pedagogice de istorie (Dorohoi şi George Enescu) şi geografie (Dorohoi) şi a participat la consfătuirile cadrelor didactice ale profesorilor de istorie şi geografie, precum şi la Congresul Naţional de Geografie organizat la Botoşani în 2008 şi Drobeta Turnu Severin, în 2010. O carieră de dascăl, timp de 40 de ani, la aceeaşi şcoală, unde a educat şi instruit tot atâtea generaţii, iar în calitate de diriginte, dovedind trăsături distinctiv intelectuale, a îndrumat şi modelat 27 colective de elevi. Statornică profesiune şi frumoasă performanţă a realizat Domnia Sa!

Vornicenenii se mândresc de ceea ce este Profesorul Gheorghe Gherman!

Totodată, s-a remarcat şi se dovedeşte neistovit şi în sfera activităţilor extraşcolare în beneficiul comunităţii locale: expediţii şcolare (1971-1988); excursii în toate zonele Moldovei; instructor în tabere şcolare (Bivolărie – Suceava, Poiana Căprioarei – Vaslui, Bucureşti), unde au participat şi vlăstarele din satul natal; a fost în colectivul care s-a ocupat de înfrăţirea comunei Vorniceni (Botoşani) cu Vornicenii (r.Străşeni) din R. Moldova şi cu localitatea Saint Georges – Buttavent (Franţa.

Viaţa socială, politică şi economică, istoria locului natal l-au preocupat încă din anii de liceu, rezultate remarcabile obţinând după terminarea studiilor superioare, continuând cu perseverenţă munca de cercetare ştiinţifică.

Activitatea ştiinţifică a fost materializată prin publicarea celor două lucrări cu caracter monografic: "Vorniceni – însemnată vatră strămoşească", în 2007, la Editura Agata şi "Şcoala Prof. Octavian Ionescu, şcoala unor multe reuşite – Sinteză monografică", în 2010.

În gest de recunoaştere şi apreciere a muncii sale a primit numeroase diplome şi titluluri, printre care amintim: Diploma de Onoare (2004) pentru promovarea tradiţiei româneşti şi a valorilor culturii locale şi Titlul de Membru de Onoare al Fundaţiei Naţionale (2007) pentru contribuţia deosebită la îmbunătăţirea patrimoniului cultural al comunei Vorniceni, ridicarea prestigiului întregii comunităţi şi afirmarea identităţii locale, acordate de Fundaţia Naţională pentru Dezvoltare Comunitară; Distincţia de Vrednicie, acordată (2008) de Metropolia Moldovei şi Bucovinei, ca semn al preţuirii şi binecuvântării pentru râvna şi dărnicia faţă de Biserică.

Zăbovind şi reflectând cu emeritul profesor despre muncă, viaţă şi destin, am reţinut din vorbele sale: "Viaţa noastră-i făcută din bune şi rele, bucurii şi necazuri, împliniri şi neîmpliniri… am crezut în necesitatea muncii, în nevoia ştiinţei de carte, de aceea am visat să devin profesor şi am devenit, după ani. Mi-a plăcut să mă întorc, după studii, în satul meu natal… şi ţin mult la sentimentul naţional, la istoria noastră, a românilor. Sunt mulţumit de munca mea de până acum (peste 40 de ani) şi voi continua să fiu în slujba  vornicenenilor mei. Nu voi precupeţi nimic până nu voi realiza şi un muzeu sătesc, aici, la Vorniceni". Doamne, câţi se mai pot gândi, acum, la aşa ceva!

 


CITESTE MATERIALUL COMPLET PE vorniceneanul.ro